Dragostea în vremea holerei

dragostea in vremea holereigabriel garcia-marquezAutor: Gabriel Garcia-Marquez
Nationalitate: columbian
Titlu original: El amor en los tiempos del colera
Gen: fictiune, roman de dragoste
Anul aparitiei: 1985
Nr. pagini: 476 (Rao)
Premii: nu
Ecranizare: Love in time of the Cholera
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: Un veac de singurătate, Despre dragoste și alți demoni, A trăi pentru a-ți povesti viața

 
Mi-a luat mult timp să citesc cartea asta. Prea mult, chiar nepermis de mult. Aș da vina pe faptul că n-am avut timp să citesc, dar m-aș minți singură, pentru că atunci când îmi place o carte cu adevărat, las orice și citesc. Aș putea da vina pe faptul că personajele ei mi-au displăcut total și, prin urmare, nu mi-a plăcut nici cartea. Cu asta m-aș apropia mai mult de adevăr, însă e nedrept să spun că nu mi-a plăcut cartea pentru că nu i-am agreat personajele. Stilul lui Gabriel Garcia-Marquez e foarte pe placul meu, construirea frazelor, chiar și imaginarea situațiilor care m-au enervat, chiar și crearea unui univers ireal, deci nu i-aș putea face Dragostei o nedreptate atât de mare. Singurul lucru de care m-am împiedicat puțin a fost lipsa dialogului. Îmi place să-mi fac o părere despre personaje din ceea ce spun ele însele, nu din ce povestește naratorul. Poate alta mi-ar fi fost impresia dacă „le auzeam” vorbind.

Însă pe aceste personaje  efectiv nu le-am putut suferi. Peste tot am citit că este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste, eu aș spune că e una dintre cele mai lungi povești de stalking și obsesie. O poveste despre o femeie prea rigidă și un bărbat prea slab. Florentino Ariza mi-a lăsat o primă impresie bună, dar care pe măsură ce își dezvăluia tot mai multe laturi are caracterului, pe măsură ce Garcia-Marquez îi contura tot mai multe trăsături fizice, am ajuns să nu-l suport. Un bărbat obsedat de o singură femeie, pe care o urmărește peste tot, care îi scrie scrisori atât directe, cât și indirecte (când scrie pentru altii, de fapt scrie despre dragostea lui), care suferă când o vede alături de soțul ei,  care e convins că la un moment dat în viață vor fi împreună și se vor căsători. Această ultimă parte, deși pare de admirat, deși e bine să gândești pozitiv și să nu-ți pierzi speranța, pusă în contextul a 50 de ani de așteptare, mi se pare nițeluș cam forțată și neverosimilă. Dar hei, e doar o carte, se poate întâmpla orice. :) Apoi, Fermina Daza… mi-am imaginat-o ușor insuportabilă, o femeie căreia toată lumea trebuia să-i facă pe plac, or else…  Nu i-a iubit cu adevărat nici pe Florentino Ariza, nici pe Juvenal Urbino.

Dar când a fost nevoită să se confrunte cu posibilitatea de a se căsători cu Juvenal Urbino, deruta ei a sporit, întrucât își dădea seama că nu avea motive reale ca să‑l prefere, după ce‑l refuzase fără motive reale pe Florentino Ariza. În fond, îl iubea tot atât de puțin ca și pe celălalt, în schimb nu‑l cunoștea aproape deloc, scrisorile lui nu aveau febrilitatea scrisorilor celuilalt și nici nu‑i dăduse atâtea înduioșătoare dovezi ale hotărârii sale. La drept vorbind, Juvenal Urbino o curtase fără a‑i pomeni niciodată de dragoste și era destul de ciudat că un catolic militant ca el îi oferea numai bunuri pământești: siguranță, ordine, cifre imediate care, odată adunate, ar putea avea o oarecare asemănare cu iubirea, fără să fie totuși cu adevărat iubire. Îndoielile acestea o puneau și mai mult în încurcătură, pentru că nici măcar nu era convinsă că n‑ar fi putut trăi fără iubire.

Nici nu știu cum aș mai putea-o caracteriza, având în vedere că nu am nici un cuvânt frumos de spus despre ea. Singurul despre care aș putea spune ceva frumos e doctorul Juvenal Urbino, soțul ei. Încă de la început și până când a ieșit din peisaj, s-a comportat ca un domn, cu o eleganță și distincție care mi l-au făcut drag. I-am iertat chiar și infidelitatea, dar poate doar pentru că nu-mi plăcea de nevastă-sa.

Povestea, pe scurt, îi plasează pe cei trei de mai sus în atmosfera unui oraș nenumit la malul mării Caraibelor și-i urmărește de-a lungul a mai bine de 50 de ani (între 1880 și 1930).  Pe când era tânăr, Florentino Ariza o întâlnește pe Fermina Daza și se îndrăgostește fulgerător și iremediabil de ea. Începe să-i trimită scrisori de dragoste, iar ea, încurajată de mătușa ei, Escolastica îi răspunde. Se infiripează o dragoste întreținută prin epistole dese și lungi, care însă e întreruptă de tatăl Ferminei, care, după ce află de această dragoste prin corespondență, îl amenință pe Florentino și o duce pe Fermina departe de el. Între timp îi caută o partidă bună și când o găsește în persoana doctorului Juvenal Urbino, se întorc înapoi în orașul din care au plecat și acolo unde Florentino Ariza o așteaptă și o iubește mai aprig ca în prima zi. Planul tatălui reușește și Fermina se căsătorește cu cel mai de vază om din oraș. Anii trec, Florentino Ariza își continuă obsesia pentru ea, dar între timp se iubește trupește cu 622 de femei. De unele chiar se îndrăgostește, dar niciodată n-o trădează cu adevărat pe iubirea vieții lui. După 50 de ani, Juvenal Urbino moare, iar cei doi au șansa de a relua ce-au început cu jumătate de secol înainte.

Cred că la fel ca și Un veac de singurătate, Dragostea în vremea holerei e o carte pe care fie o iubești, fie… nu o ai prea mult la suflet. Eu fac parte din categoria a II-a. Îi recunosc toate meritele lui Garcia-Marquez, însă subiectul, personajele mă împiedică să clasific acest roman ca unul dintre preferate.

Chestii interesante: un quiz pentru verificarea cunoștintelor despre carte, tot felul de detalii despre roman si citatele extrase din el.