Am vrut să amân scrierea acestui post până după-amiază când ajung acasă, dar un comentariu de-al lui Horia la postul lui Raka, şi postul lui Raka în sine, m-au stârnit şi m-au ambiţionat sa o fac acuma. Totul a pornit de la postul Cristinei, care a fost privit din unghiul lui Raka, apoi al lui Todo şi acum al meu. Cam toţi susţin aceeaşi părere, însă eu, nu pentru că îmi place să fiu Gică Contra, da’ pur şi simplu nu pot să fiu de acord cu ce spun ei. Mai departe »

Povesteam aseară pe twitter că aş fi vrut să îmi fotografiez toate hainele din dulap, da’ că m-am plictisit înainte de a începe. Mna, cum altfel, că doar îs balanţă, doar n-o să rămân la prima decizie pe care am luat-o. (Ce tâmpenie, să îi spună „decizie” când in secunda 2 te răzgândeşti. In fine… ) Mi-am pus chiar şi bateriile la încărcat, să pot să fac câteva poze. Mă gândeam chiar cum urmează să denumesc pozele, fie după culoarea hainelor, fie după ce sunt: pantalon, fusta, tricou, bluza, etc. Da’ acuma îmi dau seama că aş putea foarte bine să le pun în dosărele de-alea galbene şi alea să fie ca nişte sertare cu pantaloni, fuste, tricouri, bluze, etc. Da, aşa o să fac. Şi le denumesc după culori. Na, bine că am găsit soluţia cea mai avantajoasă.*
Dacă sunteţi curioşi de ce, pentru numele lui Dumnezeu, aş vrea să fac aşa ceva, adică să îmi pozez hainele, vă zic acuma: pentru că aşa o să ştiu mai bine şi mai repede ce am prin dulap. Să nu mă mai îmbrac o săptămână numai în blugi şi în cele cinci bluze pe care le extrag rapid de de etajera de sus, în adidaşi şi cu geaca sport. Că am la haine de care nici nu mai ştiu şi ies naibii din modă până îmi aduc eu aminte de ele.
Şi de-asta o să le fac poze. Şi dup-aia o să îmi pozez bijuteriile şi accesoriile. Ce mama naibii, doar îs femeie şi tre’ să mă port ca atare. Măcar din când în când. **

* nu mă băgaţi în seamă. Am gândit cu voce tare pe blog.
** îs curioasă cât o să mă ţină. )

Ne plângem mereu că nu există informare despre anumite boli, vaccinuri sau consecinţe. Motivăm cu „N-am ştiut” când mergem la doctor şi primim un diagnostic care ne îngrozeşte, dar care, dacă eram puţin atente şi precaute, îl puteam foarte uşor evita. Mergem la doctor când suntem la limită, când mai un pic şi poate fi prea târziu. Uneori, pentru unii dintre noi chiar e prea târziu.

Însă există posibilitatea să previi anumite boli sau sa tratezi încă din fază incipientă. Cancerul de col uterin poate fi prevenit şi chiar tratat complet. Este unul dintre puţinele cancere care depistate la timp se poate trata fără consecinţe mari. Dar pentru asta trebuie să îl preveniţi. Cel mai simplu mod este printr-un test Papanicolau, care depistează orice problemă a colului uterin. Acest teste trebuie făcut cel puţin o dată pe an, nu doare absolut deloc şi nici nu costă mult. La fel, trebuie făcută şi o ecografie mamară şi o palpare a sânilor săptămânală pentru a găsi posibile umflături care pot duce la cancerul de sân.

Asociaţia Studenţilor de la Limbi Străine (ASLS) organizează în perioada 15-25 martie a patra ediţie a Campaniei pentru prevenire a cancerului de col uterin. Joi, 18 martie, de la ora 16, o să fie şi o conferinţa la Facultatea de Litere din Bucureşti, în amfiteatrul Maiorescu. Veţi găsi acolo info-desk-uri care vă vor răspunde la toate întrebările şi toţi participanţii la conferinţa de joi vor primi gratuit un test Papanicolau din partea Dr. Mihăilescu Ghe. Invitaţii speciali care vor vorbi despre cacerul de col uterin sunt Oana Cuzino şi Dr. Jumugă Cristian. Mai multe informatii aici.

Acest anunţ este pentru bucureşteni, în principal, dar postul în sine este un semnal de alarmă şi un îndemn de a vă testa periodic pentru toate cititoarele mele. Nu mai amânaţi şi nu mai staţi pe gânduri, e vorba de sănătatea voastră!

Femeilor le place să meargă la shopping, asta se ştie şi e deja un clişeu. Firmele, bancile, publicitatea şi marketingul profita de asta cu orice ocazie. Şi femeilor le place. Volksbank a lansat un card roz pentru femei (cum altfel?) care, pe lângă că le oferă reduceri de până la 20 % la firmele partenere (printre care şi Mont Blanc, Cellini, Kara Studio, Pizza Hut, Benvenuti, Levi’s, Jolidon), le poate aduce şi un weekend de shopping la Paris şi 500 de euro de cheltuială.
Dacă se găsesc printre voi doritoare de un weekend de shopping, tre’ să vă luaţi un Pink card, va duceţi la cumparaturi şi plătiţi cu el tot ce cumpăraţi. Dacă în perioada 8 martie – 30 iunie aveţi cel puţin 5 tranzacţii, ati ajuns in finala pentru tragerea la sorţi a marelui premiu şi dacă aveţi noroc, Parisul o aşteaptă pe una dintre voi.
Dacă vreţi să stiţi şi detalii tehnice despre acest card, staţi aşa şi nu mişcaţi, ca acuma vi le dau: cu Pink card puteţi cumpăra din orice ţară, deoarece are acoperire internaţională. Ca să îl obţineţi, aveţi nevoie de buletin sau carte de identitate în original şi copie şi un formular de cerere, nu vă costă nimic emiterea, iar administrarea lui e 2 euro pe lună.
Io nu-s cu shoppingul, da’ tare m-aş bucura să fie una dintre voi Marea Câştigătoare. Baftă.

Anul trecut, pe la sfârşitul lui august am primit o ofertă de la wizzair cum că un dus-întors la Veneţia (printre altele) costa 100 ron. Am hotărât cu Iubi că, chiar dacă o să fie nişte bani pierduţi, merita să ne asumăm riscul. Nu aveam de unde să ştim cu siguranţă că peste mai mult de juma’ de an o sa putem vizita oraşul plutitor. Da’ am zis că 100 de lei nu este o avere chiar aşa mare. La urma urmei am plătit 300 ron pe o nenorocită de amendă, aşa că… şi, în plus, dacă chiar mergeam, drumul ar fi fost o nimica toată. Norocul nostru că a fost a doua variantă. Mai departe »

Maine, nu azi. Da’ de dimineata n-o sa am vreme sa va spun si nu vreau sa dispar ca magaru’ in ceata fara sa zic macar “La revedere”.

Mi-am recapatat entuziasmul, desi il pierdusem saptamana trecuta. Va povestesc eu mai multe cand ma intorc. Va aduc poze, promit. Si sa-mi tineti pumnii, ca iara zbor si mi-e cam frica. Nu foarte tare, da’ nu-s tocmai linistita.

Arrivederci. Pe luni.

Ziua de 8 martie pentru mine nu e Ziua Femeii, e Ziua Mamei, pentru că aşa am învăţat la şcoală şi aşa îmi aduc aminte de ea. Primesc flori şi urări de „La mulţi ani!” de la femei şi de la bărbaţi şi nu simt nimic. Poate şi pentru că nu mă consider încă femeie în adevăratul sens al cuvântului – cred că momentul ăsta o să coincidă cu ăla în care o sa devin soţie, mamă sau poate atunci când mă voi muta de la ai mei.
Aşa că azi, eu o sărbătoresc pe mami şi numai pe ea. În ultimii doi ani relaţia cu mama mea a fost una foarte… sumară, simplificată, înstrăinata într-o anumită măsură, pentru că mama mea nu mai e cea care a fost. Mi-e greu să scriu despre asta pentru că mă podideşte plânsul, aşa cum a podidit-o pe ea când i-am dat florile acum câteva minute.
O revelaţie târzie de azi noapte mi-a arătat că mama mea e mereu cu mine. Pe mine. Şi când nu va mai fi, ea tot acolo va rămâne. Pe mâna mea dreaptă, pe dosul palmei, aproape de încheietură, sub forma unui semn destul de puţin vizibil. Mama mea e acolo, mereu va fi acolo, mai adânc înrădăcinată decât un tatuaj, mai dânc înfiptă decât realizez eu.
Aş vrea să-i mulţumesc pentru ceva, măcar pentru un lucru, însă am atâtea pentru care să-i cer iertare încât mai bine aş începe cu asta.
Şi mi-e atât de dor de mama mea…

Autor: Sam Savage
Nationalitate: american
Titlu original: Firmin: The Adventures of a Metropolitan Lowlife
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 251
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Despre Firmin am aflat de pe internet. Într-o perioadă scurtă, am întâlnit cartea pe vreo 3 bloguri diferite, însă n-am citit recenziile decât pe diagonală. Am reţinut că e vorba despre un şoricel căruia îi place să citească. O carte cu un subiect ca ăsta era clar că mă va atrage, aşa că n-am stat pe gânduri şi am comandat-o imediat. Rândul i-a venit acum, în momentele astea când sunt în căutare de cărţi uşoare, amuzante, relaxante.

Povestea lui Firmin este pe cât de neobişnuită pe atât de greu de crezut, totuşi foarte înduioşătoare. Firmin este un şobolan (nu un şoarece, cum am crezut eu) căruia mama sa îi dă naştere într-o librărie. Fiind al treisprezecelea pui, viaţa lui era grea încă din primele zile ale existenţei sale. Neavând loc să sugă alături de fraţii lui, este întotdeauna lăsat la urmă şi mâncă doar atât cât să nu moară de foame. Când vârsta i-a permis, s-a apucat să roadă din cărţile care îi înconjurau. Nu ştiu cum, într-una din zile a descperit că poate să citească ce era scris pe foile pe care le mânca şi astfel îşi începe aventura livrescă. Devorează literatură, dicţionare, manuale şi altfel de cărţi, lectura fiind principala lui activitate. Renunţând să mai mănânce cărţile şi realizând ce importanţă au ele pentru librar şi pentru cei care pierd ore în şir la Pembroke Books, Firmin este nevoit să îşi caute de mâncare în altă parte. Ieşind din ascunzătoarea lui pe timpul nopţii, după câteva încercări nereuşite de a găsi de mâncare, ajunge la cinematograful Rialto, un loc suficient de întunecat şi cu destule resturi de mâncare pe jos. La Rialto descoperă filmele, atât cele artistice, cât şi cele porno, şi toate îi plac deopotrivă. Se îndrăgosteşte de Fred Astaire şi de Ginger Rogers, dar şi de Frumoasele din filmele de după miezul nopţii.

Firmin, mereu singur, îşi creează o lume imaginară, în care el şi Norman Shine, proprietarul librăriei au un fel de relaţie. Fie de amiciţie, când Firmin îşi imaginează că este un bărbat care seamănă cu Fred Astaire, fie una amoroasă, când şobolanul visează că e însăşi Ginger Rogers, şi dansează cu Norman. Visând zilnic la Norman şi dorindu-şi nespus să îi dea o dovadă de afecţiune, Firmin îi lasă pe birou ba un inel, pe care îl fură de pe stradă, ba un trandafir galben aproape ofilit. Întâmplarea face ca Norman să îi vadă reflexia în cafea şi să încerce să îl omoare. Lucru care îi schimbă sentimentele total lui Firmin şi decide să părăsească librăria.

Într-un parc, fiind cât pe ce să fie omorât cu un baston, Firmin este salvat de Jerry Magoon, un prieten de-al lui Normanm, pe care şobolanul îl văzuse şi la librărie. O altă aventura începe în locuinţa lui Jerry, unde Firmn trăieşte pentru prima oară împreună cu cineva, iar singurătatea îi pare ceva atât de îndepărtat.

Uf, că v-am povestit aproape toata cărticica.
Nu prea ştiu ce să vă spun despre ea din punct de vedere al interpretării pentru că nu este o carte ce ascunde nu ştiu ce taine. E pur şi simplu povestea unui animăluţ al lumii subterane, un animăluţ care îşi doreşte foarte mult să fie ceea ce nu va fi niciodată – un om, povestea unei singurătăţi datorate condiţiei sale de şobolan cultivat într-o lume de rozătoare proaste, al căror singur scop în viaţă e să mănânce. E un intelectual, un “civilizat”, un adevărat animal de companie, deşi această titulatură nu-i pică bine deloc. Mi-a plăcut mult că traducătorul a folosit cuvinte precum “naşpa” şi “varză”, ceea ce m-a amuzat teribil când le-am întâlnit. Amuzant pe alocuri, nu poţi totuşi să pierzi din vedere că Firmin este la urma urmei o carte tristă, când realizezi că dorinţele cele mai arzătoare şi speranţele cele mai îndrazneţe nu îi sunt îndeplinite. Şi cum s-ar putea întâmpla asta, când pe lângă faptul că e un animal, mai e şi unul dintre cele mai detestate de pe pământ: un şobolan?
Am găsit câteva recenzii extraordinare la AdinaB, în Ţara ei inventată, la Joaca de-a mine, la Fleur du Lys şi pe Bookblog.

Mie îmi place social media şi toate platformele pe care pot comunica cu alţi oameni care îmi împărtăşesc pasiunile. Twitter, Facebook, blip.fm sunt doar câteva pe care le frecventez aproape zilnic. Ce se întâmplă când o platformă de social media aduce laolaltă cititorii? Adică fraierii aia care pierd zile în şir, nopţi chiar, citind o carte. Literatură în principal. Se întâmplă că eu şi ei ne îndrăgostim. Un site precum teacup.ro este exact lucrul care îi lipsea online-ului românesc, cel puţin în universul ăsta de care vă vorbeam, al cititorilor.
Ce oferă site-ul?
În primul rând tre’ să-ţi faci un cont. Dup-aia îţi adaugi cărţi la profil, astfel încât să vadă lumea ce citeşti, ce-ai citit şi ce îţi doreşti să citeşti, iar pe marginea acestor cărţi să poţi dezvolta un dialog cu alţii. Ca doar de-aia-i platformă de socializare.
Ai posibilitatea să scrii articole, fie recenzii, fie păreri despre lectură, literatură şi cărţi în general. Si poţi, de asemenea, să comentezi la alte articole, să interacţionezi cu autorii lor şi chiar să polemizezi.
Ai o căsuţa de mesaje private, unde poţi vorbi cu prietenii de pe site, fără să vadă toată lumea ce ai să le spui.
Îmi place site-ul foarte mult, da’ o singura chestie nu e ok: „TeaCup este o reţetă 100% originală, marca bookblog.ro.” Nu ştiu cine a avut primul ideea, da’ shelfari.com şi goodreads.com există de ceva vreme. See you there.

1. De ce trebuie mereu să îţi reamintesc că „Te iubesc”? Ti-am spus-o deja o dată.
2. Aş face orice pentru sex; chiar şi să mă leg la cap cu tine pe viaţă.
3. Urăsc să mă cert cu tine. Aş prefera mai degrabă să găsim un compromis.
4. Ador părul lung. Îmi pare rău, dar chiar îmi place.
5. Când vorbeşti calm, nu mă pot abţine să nu te ascult. Mai departe »