Uite, Roxana, ce repede m-am conformat E tare plăcut sentimentul când cititorii îți cer să scrii despre ceva anume, așa că dacă mai aveți cerințe sau vă e dor să citiți pe blog despre ceva anume, mă execut imediat Roxana mi-a scris un mesaj și îmi spunea că tare îi place să citească despre subiectul ăsta, iar eu, cum am de spus chestii noi… mai mult…

-    O foarte lungă introducere -

A mai rămas foarte puțin până la închiderea lui Google Reader – sincer, am sperat că or să se răzgândească, ținând cont de valul de nemulțumiți care a năvălit după anunț – așa că, la fel ca toată lumea, am căutat un înlocuitor. N-am testat decât feedly și după ce m-am prins cum funcționează, m-am îndrăgostit de el. Nu doar pentru că poți să-i schimbi culorile după cum vrei sau pentru că îți oferă posibilitatea de a alege în ce fel vizualizezi articolele dintr-o categorie, nici pentru că aceleași shortcut-uri din Google Reader funcționează și la el,  ci pentru că sub fiecare post ai butoanele de Social Media. Toate într-un loc, care dacă sunt sincronizate cu conturile aferente, îți simplifică muncă și te ajută la promovarea altor texte, poze, melodii, știri, orice. Dar să vă fac o demonstrație. Așa arată postul meu în feedly: mai mult…

Autor: Jean Teule
Titlu original: Le magasin des suicides
Nationalitate: francez
Gen: comedie neagra
Anul aparitiei: 2006
Nr. pagini: 114 (Editura All)
Premii: nu
Ecranizare: Le magasin des suicides (desene animate)
Nota mea: 4/5
Am mai citit si: -

Magazinul de sinucideri e o altă carte pe care am citit-o in contul unor recomandari. De data asta a fost cu noroc pentru că mi-a plăcut, drept urmare o recomand mai departe. Deși militez pentru cititul marilor cărți, ale operelor cu valoare, mă bucur și apreciez întotdeauna o cărticică de-asta fără pretenții, dar care îți creează o stare de bine, te amuză și te ține conectat la ea. Genul ăsta de poveste e Magazinul de sinucideri. Fiind foarte subțire, cu dialog în proporție de 80%, cu capitole destul de scurte, dar mai ales cu mult umor, se poate citi lejer în câteva ore. Normal că mie mi-au trebuit 2 zile, că n-am găsit 2-3 ore legate ca să mă bucur de ea dîntr-o bucată de timp. mai mult…

Dacă sunteți timișoreni, probabil ați văzut afișele prin tot orașul. Dacă sunteți fani Plai, deși nu sunteți din Timișoara și atunci se poate să fi știut că Nouvelle Vague vin luna asta pe la noi. Dacă n-ați aflat încă de nicăieri, aflați de la mine: Nouvelle Vague vin în Timișoara și au concert vinerea viitoare, pe 21 iunie, de la ora 20.00, în Parcul Rozelor. Atâta sper să nu plouă că ar fi mare păcat, deși la cum îi știu pe ai mei de petrecăreți, nu cred că ploaia va fi o problemă.

Mai mult decât atât, cei care vor să întâlnească trupa, o pot face tot vineri, la ora 17:30 la Institutul Cultural Francez.

Și-acum despre bilete. În fața scenei costă 90 de lei (doar 200 de bilete), mai în spate 60. Le puteți cumpăra fie din librăriile Cărturești, fie din magazinele Germanos, Orange și Vodafone, iar dacă sunteți mai comozi, de pe eventim.ro.

Eu merg, dacă n-ajungeți (dar ar fi fain să), o să vă povestesc după cum a fost.

Numai ca pe un părinte nu am privit internetul până acum, dar după ce-am formulat titlul ăsta, parcă tot mai mult mă conving că i se potrivește acest statut. Adică gândiți-vă: când vreți să știți ceva, nu întrebați pe net? Cine vă învață chestii de așa nu, așa da? Cine vă dă sfaturi împotriva acneei, cine vă oblojește rănile după o despărțire, cine vă cuplează când vă căutați un partener, cine vă ține de urât când n-aveți cu cine să ieșiți, cine, cine, cine? Ok, poate bat un pic câmpii și iau prea literal denumirea acestui articol, dar… sigur vedeți și voi un pic de asemănare aici, nu? Un pic? Un piculeț? mai mult…

Am citit romanul, am văzut filmele, era firesc să mă intereseze și piesa de teatru. O recentă colaborare cu Teatrul Național Timișoara mă va purta la câteva spectacole luna asta (despre care urmează să citiți pe blog), iar primul dintre ele a fost unul care mi-a readus aminte că mie de fapt îmi place teatrul. Începusem să cred că am pierdut cândva pe undeva această plăcere, dar Anna Karenina mi-a dovedit că nu și că alegerile sau recomandările de până acum au fost doar nepotrivite gusturilor mele. mai mult…

Ce vedeți cu ochii minții atunci când închideți ochii după ce-ați stins lumina? Ce imagini vă joacă pe interiorul pleoapelor închise când somnul pune tot mai mult stăpânire pe voi? Ce gânduri, trăiri sau emoții vă leagănă sufletul înainte ca viața să continue în vis?

Era o vreme când mă culcam cu nerăbdarea în suflet, când aș fi dat noaptea pe repede înainte din pricina promisiunilor zilei următoare. Erau nopțile în care adormeam zâmbind cu buzele și cu sufletul deopotrivă. Nopțile în care nici visele nu mai contau, pentru că la capăt lor era fie ziua mea de naștere, fie plecarea în tabără, fie întâlnirea cu un iubit, fie achiziționarea unor adidași, fie întoarcerea cuiva, fie un nou început.

Apoi era vremea când mă culcam cu lacrimi pe obraji, cu sufletul țăndări și cu dragostea bătându-și joc de mine. Cu o durere a sufletului de care uneori mi-e dor. (Ciudat cum sufletul doare și se simte diferit în funcție de evenimentul declanșator.) Adormeam plângând doar pentru a-mi continua drama în vis, pentru a prelungi agonia lipsei luminii. La capătul acestor nopți era o rezolvare, un „da” sau un „nu”, o revedere, un sărut, un telefon, un final. Și-apoi era bine din nou. mai mult…

De fapt nu sunt scrisori propriu-zise, adică nu în stilul celor pe care le cunoașteți deja. Acestea sunt scrisorile celor două fete care au fost la Praga în locul meu.

Eu știu deja povestea din trei surse (a lor și a mătușii mele) și datorită lor, îmi doresc și mai mult să ajung în capitala Cehiei. Iată ce au ele de spus: mai mult…

Autor: Milan Kundera
Titlu original: Nesnesitelná lehkost bytí
Nationalitate: ceh
Gen: fictiune filosofica
Anul aparitiei: 1984
Nr. pagini: 345 (Humanitas)
Premii: nu
Ecranizare: The Unbearable Lightness of Being
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: -

Cărții lui Kundera i-a venit rândul cumva pe neașteptate pentru că se discuta aprins la lucru și fetele mi-au recomandat-o ca fiind foarte faină, le-a plăcut de nu se mai poate. Nu-s întotdeauna foarte deschisă când cineva îmi recomandă o carte cu atâta patos, chiar dacă am dovezi că uneori am făcut bine că am ascultat de vocile din jurul meu. Dar am și dovezi că recomandările înfocate mi-au ridicat așteptările prea sus și am fost cumva dezamăgită să nu găsesc în cărți același lucru ca și ceilalți. Insuportabila ușurătate a ființei se încadrează cam pe aici. Să spun că mi-a displăcut ar fi un pic neadevărat, dar n-aș fi foarte foarte departe de adevăr. E drept că sunt unele aspecte, neîntâlnite până acum în alte cărți care au fost pe gustul meu (cum ar fi întoarcerea la același eveniment și explicat din loc în loc în carte, structura cărții, analiza relației dintre om și câine), dar din păcate nu-s suficiente pentru a așeza romanul lui Kundera pe raftul cărților preferate. mai mult…

Noroc cu categoria asta și că am văzut două filme weekendul trecut, că altfel și ziua asta ar fi rămas nescrisă. Mi-am răsfoit arhiva alaltăieri seară în căutarea unor subiecte despre care mi-am schimbat părerea și chiar dacă am găsit ceva, când m-am pus să scriu, nu-mi ieșeau frazele nicicum. Așa că am lăsat-o baltă și o să o las până-mi vine cheful și inspirația. Scria cineva zilele astea că nu mai găsesți pe bloguri ce găseai acum ceva timp, că nu îți mai face plăcere să răsfoiești bloguri dimineața la cafea pentru că citești despre aceleași și aceleași subiecte. Nu pot spune că pe blogul meu se regăsesc aceleași subiecte ca în ziare, nu scriu despre sărbători, despre faptul că plouă neîncetat și nici nu-mi trasnform blogul într-unul de nișă scriind despre aceleași teme. Cu toate astea, și blogul meu îmi lasă impresia că a pierdut ceva undeva și foarte rar sclipește. Poate doar mie mi se pare, că-s cea mai veche de aici, da’ nu mă supăr dacă-mi spuneți că și vouă vi se pare la fel. mai mult…