Uf, grea misiune, grea de tot am primit.

N-am mai fost la o primă întâlnire fix de prin iunie-iulie 2006, vă închipuiți deci cât de învechită sunt în domeniul ăsta. Și, ce coincidență, chiar mă gândeam zilele astea (aterizând întâmplător asupra unei faze din Burlăcița) că după atâta timp, romantismul pentru mine nu seamănă cu nimic din ce vedem la televizor: cine romantince, plimbări pe malul mării, dragoste la lumina lumânărilor și alte asemenea clișee.  Câh… Doamne, cred că dacă aș fi desperecheată și vreun pretendent mi-ar pregăti așa ceva, probabil m-aș distra copios. Bine că nu mai are nimeni sarcina să mă dea pe spate, că aș fi tare greu de mulțumit.   mai mult…

Acum aproape un an, Dragoș mă ruga să vă rog pe voi, cititorii mei timișoreni, să completați un chestionar pe tema culturii. Înainte de Crăciun, Dragoș m-a anunțat că acest chestionar stă la baza unei cărți despre esența românilor, pe care ar vrea să o ofere unor cititori ai blogului meu.

Cartea se numește Românii, un viitor previzibil? și e scrisă de Dorin Bodea. Mai multe despre carte puteți afla în articolul lui Dragoș, care a citit-o și care poate mai bine decât mine să vă stârnească interesul. Preiau și eu de la el cele „două mari merite” ale cărții:

1. este prima carte serioasă de la noi, bazată pe o cercetare ştiinţifică, despre cultura românească şi despre impactul ei practic în viaţa de zi cu zi actuală – personală şi socială.
2. propune câteva soluţii vizavi de caracteristicile cu impact pozitiv (cum să le potenţăm) şi a celor cu impact negativ (cum să le minimalizăm).

Așadar, pentru a câștiga aceasta carte (care costa un pic mai mult de 58 de lei pe elefant.ro), răspundeți până sâmbătă (28.01) la următoarea provocare:

Alegeți trei caracteristici culturale pozitive și trei negative care vă caracterizează la locul de muncă / școală / facultate si vorbiti putin despre ele in comentarii la postul acesta.

Câștigătorul va fi ales pe baza celui mai argumentat raspuns și va fi anunțat duminică.
Multă baftă!

Aşa că eu i-i arăt mai mult…

Oricât de pompos sună titlul, n-aş găsi altul mai bun. V-am tot povestit că în ultimul timp acord o importanţă mai mare şi o atenţie deosebită obiectelor şi activităţilor casnice. Nu de alta, dar dacă toată viaţa mea se desfăşoară în casă (anul ăsta am ieşit o singură dată în oraş), mi-am dat seama că în spaţiul ăsta lucrurile trebuie să fie cum am eu nevoie să fie. Aşa că m-am pus pe săpat pe internet şi de săptămâna trecută, de când am pornit la drum, sunt de neoprit. Am găsit nişte bloguri absolut sublime despre organizarea casei şi tot felul de idei de folosire a spaţiului şi de uşurare a muncii – o să vă dau nişte linkuri la final. Vineri şi sâmbătă, mi-am întors casa cu susul în jos cu scopul reorganizării sertarelor, dulapurilor, rafturilor etc. Păcat că zilele au fost prea scurte, păcat că a trebuit să merg şi la cumpărături, să fac şi de mâncare, că altfel făceam curăţenie peste tot. Aşa, am reuşit doar în bucătărie şi în două sertare din hol. Să vă povestesc cum am început, ce-am făcut pe parcurs şi ce mai urmează să fac. Dacă o să vi se pară că în casa mea era haos total înainte de organizarea asta, nu era CHIAR atât de grav, însă lucrurile erau puse peste în locuri nepotrivite şi nu îmi erau deloc la îndemână. mai mult…

Autor: Joseph Conrad
Nationalitate: polonez (a scris in engleza)
Titlu original: Heart of Darkness
Gen: literatura coloniala
Anul aparitiei: 1902
Nr. pagini: 96 (Aziloth Books)
Premii: nu
Ecranizare: Heart of Darkness, Apocalypse Now
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: -

Deși la momentul la care am citit cărțulia lui Conrad am decretat că nu mi-a plăcut, acum, după câțiva ani buni, când îmi amintesc unele detalii – și mă mir că mi-au rămas atât de întipărite în minte – îmi dau seama că totuși Inima întunericului este o carte care a lăsat ceva în sufletul meu. O întrebare care și astăzi îmi persistă în minte, care își scoate curioasă semnul de întrebare din sertarul în care memoria mea a așezat-o.

Întâmplarile sunt povestite prin prisma lui Marlow, un căpitan trimis în Africa la o companie belgiană de comerț. Deși sarcină lui e să transporte fildeș pe râu, o altă datorie este să-l readucă pe Kurtz, un comerciant de fildeș, din nou în civilizație… Vedeți voi, Kurtz ăsta devine personajul principal, cam la fel cum Holly Golightly devine eroina cărți lui Truman Capote. Kurtz are o reputație de om crud, neînduplecat, satanic si demn de orice dispreț. Si totuși, când Marlow întâlnește oameni care l-au cunoscut (vărul lui, un jurnalist și pe logadnica lui), are impresia că fiecare vorbește despre alt om decât cel pe care l-a cunoscut în junglă. Inima întunericului rămâne o carte despre dualitatea umană și despre cum suntem percepuți de cei din jurul nostru, despre impresiile pe care un om este capabil să le răspândească.

Revenind la întrebarea despre care vă spuneam mai sus, îmi stăruie în minte imaginea logodnicei lui Kurtz pe care o deseneaza Conrad. Într-o cameră întunecată, toată lumina părea că se concentrează pe fruntea aceste femei frumoase, care îl iubea pe negustorul demonic. Mai mult din curiozitate, decât pentru a-și exprima condoleanțele îndureratei logodnice, Marlow vrea sa o cunoasca pe cea care putea iubi un asemenea om. Si astfel mă întreb și eu (și sunt sigură că si voi uneori) cum poate fi un om rău iubit de cineva? O fi și el ca și Kurtz, altfel decât ce cunoaștem noi, altfel decât ni s-a arătat nouă? Cum poți să crezi că un om pe care îl știi rău poate fi și bun, și cum de există cineva pe lume, poate la fel de pur și luminos ca și logodnica lui Kurtz, care vede binele din el?

Aceasta recenzie a fost publicata pe tabu.ro.

Titlul este un citat din leapsa facuta de Jocul Orb. Uite asa facem ping pong cu idei. Chestia e ca m-am gandit un pic la treaba asta in ultimele luni, pentru ca mi s-a intamplat sa fac reprosuri. Asa-s io, mai nesimtita, ma bag in vietile oamenilor si imi dau cu parerea si atunci cand nu mi se cere si cand nu-i treaba mea. mai mult…

Să „,mă râd”, nu cu vreun scop anume.

Limba noastră-i atât de amuzantă uneori, încât ţi-e mai mare dragul să asculţi un om care are darul de a povesti, care ştie să se folosească de propoziţii, expresii şi intonaţii ca să te facă să-i sorbi cuvintele din gură. Şi dacă mai adaugă şi comparaţii (figurile de stil preferate), mă îndrăgostesc pe loc.

Prin facultate, aveam cursuri practice de limbă franceză şi engleză, unde din când în când mai învăţam şi expresii neaoşe care încă mă fac să râd când mi le aduc aminte. Mai ales când le traduceam în română fie cu echivalentul lor, fie mot-a-mot.

Şi pentru că tare îmi sunt dragi expresiile româneşti, aş vrea să aflu şi altele de care n-am auzit. Ştiu că voi nu ştiţi care-s alea pe care le ştiu eu, că nici mie nu-mi vin acuma în minte prea multe, da’ ar fi mişto să strângem aici câteva, să ne amuzăm oleacă. Prea încruntaţi suntem în ultima vreme.

Încep eu cu câteva care mă distrează tare:

„a nu avea toate ţiglele pe casă”= „a-i lipsi o doagă” = „a fi dus cu pluta/sorcova”
„a fi pestriţ la maţe”= a fi zgârcit
„a trece ca Voda prin lobodă” = a trece pe undeva fără a-şi face probleme
„a duce cu zăhărelul”= a prosti

Mai departe voi

Tatăl meu m-a învăţat multe lucruri, unele voit, altele fără să-şi dea seama sau fără să-şi propună. Nu există zi în care să nu mă minunez că am ajuns să gândesc ca el şi să îi pun în aplicare toate poveţele şi toate obiceiurile lui.

Acesta este un post despre 11 lucruri învăţate de când „sunt mare”. mai mult…

Vedeţi voi, există nişte activităţi pe care eu nu le îndrăgesc prea mult. Chestia e că ele trebuie făcute şi cum n-are cine în afară de mine, trebuie să strâng din dinţi şi să le fac. Numai că pentru două dintre ele am găsit o cale de a le face mai plăcute şi chiar de a mă apuca de ele cu nerăbdare. mai mult…

N-au fost puţine cazurile în care pe lângă comentariul la subiect pe care-l lăsam pe unele bloguri, să adaug şi întrebarea: „da’ buton de Twitter de ce n-ai?”. Pentru că îmi plăcea atât de mult articolul încât voiam să-l arăt şi altora. Şi cum poţi s-o faci dacă nu prin Twitter sau Facebook? Că acolo-s toţi pe net, nu? Chiar şi cei care nu citesc bloguri în mod normal.

Iniţial nu prea-l foloseam, că fie dădeam retweet chiar de pe Twitter, fie puneam eu cu mânuţa mea linkul. Dar dacă există deja un buton fermecat ce îţi pune titlul, linkul şi  via @idultaudetwitter, de ce să nu-l pui la dispoziţia cititorilor? Am renunţat de câteva ori să promovez ceva ce mi-a plăcut, pur şi simplu pentru că îmi era lene să iau linkul, să scriu ceva despre articol şi să le pun pe Twitter. Trăim in secolul vitezei şi orice poate fi automatizat, e binevenit. Mă rog, aproape orice.

Pe acelaşi principiu pe care dai Like unui articol, pe acelaşi poţi recomanda postul pe Twitter. Şi e mult mai uşor daca trebuie doar să dai 2 clickuri.

Aşa că, recomandarea mea e: dacă n-aveţi buton de Twitter, puneţi-vă. Vă ajutaţi cititorii să vă promoveze articolele, ceea ce înseamnă mai mult trafic, mai mulţi cititori.

De aici îl puteţi descărca.