Top 10 – personaje preferate

Cred că Sirg m-a înjurat puţin şi a fost aproape convins că n-o să mai fac leapşa asta, dar, uite că nici n-am uitat, nici n-am refuzat să îi dau curs. Pur şi simplu mi-am luat mai mult timp, pentru că unele posturi trebuie bibilite şi gândite mai mult, unde mai pui că tre’ sa ai starea de spirit necesară? :) Aşa că, după vreo două luni şi vreo două săptămâni vorbesc despre personajele mele preferate.

10. Ashmol (Pobby şi Dingan)– e doar un băieţel care îşi iubeşte surioara atât de mult încât atunci când aceasta îi declară pierduţi pe prietenii ei imaginari, mobilizează un oraş întreg să le facă o înmormântare cum se cuvine.

9. Fuhur (Poveste fara sfarsit) – din film îl credeam căţel, din carte am aflat că de fapt e dragon. Nişte ochi mari şi blânzi adunaţi cu un suflet cât el de mare, fac din acest personaj născocit de imaginaţie un prieten foarte bun.

8. Edouard si Bernard – două personaje foarte asemănătoare. Primul e unchiul Edouard din Falsificatorii de bani ai lui Gide, iar al doilea e un personaj din Valurile Virginiei Woolf. Ambii sunt nişte scriitori rataţi şi cu amândoi m-am identificat când am citit cărţile.

7. Marguerite Gautier – aka Dama cu camelii. Începând cu ea, am început să fiu fascinată de curtezane şi prostituate. Deşi era o femeie de moravuri uşoare a iubit atât de mult încât a fost în stare să renunţe la dragostea ei pentru bunăstarea iubitului ei.

6. Kiki (Despre frumusete) si Ursula Iguaran (Un veac de singuratate) – doi stâlpi matriarhali în jurul cărora totul s-a prăbuşit dar pe ele nu le-a doborât nimic. Prima, o negresă planturoasă, de o bunătate şi de o fineţe exact aşa cum îmi închipui eu că trebuie să fie mama perfectă, completată de agerimea şi puterea de caracter a celei de-a doua, fermă şi hotărâtă, o femeie care şi oarbă poate ţine frâiele gospodăriei în mâini.

5. Paul Ştefan (Delirul) – ţăran la început de carte şi domn până la sfârşitul lui. Capabil să uite de sine şi să iubească o fată la fel de mult ca presa şi războiul. Aş putea spune un iubit pe care Luchi nu l-a meritat.

4. Oscar (Oscar si tanti roz) si Oskar (Extrem de tare si incredibil de aproape) – nu degeaba sunt tizi pentru că sunt la fel de dulci. Când o să fiu însărcinată o să mă rog zilnic să îmi dea Dumnezeu un copil aşa deştept ca unul dintre aceştia doi.

3. Zorba (Zorba Grecul) – bătrânul pe care aş vrea să îl întâlnesc, cu care aş merge pe mare şi pe care l-aş asculta seară de seară la un pahar de vin când mi-ar povesti despre minunata lui viaţă. Un om pe care l-aş preamări din tot sufletul

2. Atticus Finch (Sa ucizi o pasare cantatoare) – părinţii nu ţi-i alegi, ci îi primeşti. Dar dacă aş putea să îmi aleg un tată, daca nu-l aveam pe al meu, mi-ar fi plăcut să am un tată ca Atticus Finch.  În toată literatura pe care am citit-o eu, n-am întâlnit un personaj mai impresionant ca el.

1. Mattia (Singur pe lume)– pentru că el m-a făcut să plâng de drag, să mi se strângă sufletul de tristeţe, să mă simt mică în faţa bunătăţii lui, să îmi doresc să fiu un om mai bun, aşa cum a fost el cu Remi.

* Jo March (Micutele doamne) – nu e în top că încă n-am terminat Micuţele doamne, şi chiar dacă am văzut filmul de vreo 4 ori, poate în carte face ceva care mă dezamăgeşte, dar aşa cum o ştiu eu, aş fi pus-o pe locul 2 cu Atticus.

Cum ziceam, aceasta este o leapşă, care nu trebuie să fie preluată sub formă de top, aşa cum am făcut eu. Îi rog pe Andra, Însemnări din subterana, Lilişor, CinabruCristina, Barbie, Răzvan, Afreuda, Adina B si Dragoş să ne povestească despre personajele lor preferate.

Tags:

AddThis Social Bookmark Button

   

16 Raspunsuri la “Top 10 – personaje preferate”

  1. Andra spune:

    U-huuu! Leapşă!! O să-mi ia ceva timp s-o fac, sper numa’ că nu două luni. Mă gândeam aşa mai pe deseară…


  2. lilisor spune:

    De cateva zile tot ma gandesc la leapsa asta dar de fiecare data cand decid sa scriu, intervine altceva happy Promit sa o duc la bun sfarsit dar nu promit o data anume tongue


  3. Adina spune:

    Multumesc pt leapsa happy Am sa ma gandesc la topul meu si am sa raspund azi-maine.


  4. ady spune:

    sa nu ma injuri, daca vrei poti pune spoiler, dar ………..nu cred ca te va dezamagi jo. cartea poate, dar jo nu cred.
    de acord cu 1, 2 si 9. pe ceilati nu-i cunosc. (la 1 cred ca poti sa-l adaugi si pe samwise gamgee, seamana putin persoanajele).


  5. Sirg spune:

    Ma bucur ca ai facut acest top, desi nu ma asteptam la ceva atat de elaborat. M-am gandit ca da, poate ai uitat de “tema” asta. Oricum, foarte interesanta selectia ta.


  6. Cinabru spune:

    Multumesc. Mai dureaza un pic, dar promit sa raspund. E cam dificil, sincer sa fiu.


  7. dragos c spune:

    mersi bocu! si la mine mai dureaza happy


  8. Raoul spune:

    Zorba…hmmm, mare ,nisip fin , margaritar, aer sarat, trupuri goale la lumina asfintitului…
    Metaxa, vesela sparta, petreceri pana in zori celei de a 3 zi.
    Frumos.


  9. JeAnne Dark spune:

    chiar saptamana trecuta ma intreba cineva care sunt top 5 personaje feminine din carti. (scuze ca postez pe langa, daca vrei poti sterge postul).

    pe primul loc am pus-o pe Margareta din “Maestrul si Margareta” de M. Bulgakov, care de asemenea se afla printre cartile mele preferate.

    2. Esther din “Clopotul de Sticla” (Sylvia Plath)

    3. Mathilde “Rosu si Negru” (Stendhal)

    4. Emma Bovary din “Doamna Bovary (Gustave Flaubert)

    5. Sonia din “Crima si Pedeapsa” (F.M Dosoievksi)

    …..
    6. Sara din “Casa Somnului” (Jonathan Coe)

    7. Miranda Grey din “Colectionarul” (John Fowles).


  10. Maria spune:

    Mi-ai amintit de Singur pe lume. Nici nu mai ştiu de câte ori am citit cartea asta. Cred că e momentul unei recitiri. Cât bine mi-ar face. Mulţam! happy


  11. Raluca EA spune:

    Singur pe lume a fost cartea mea preferata in copilarie, alaturi de Vrajitorul din Oz. Carti atat de diferite si despre care efectiv imi dau seama ca inca le port intiparite in suflet.

    Le-am citit pe toate de mai multe ori deja, si tot le-as rasfoi si reciti cu mare drag inca o data. La fel si Dama cu camelii happy


  12. Tomata spune:

    @ Andra –> Cand ai tu vreme. happy

    @ lilisor –> laughing Uitasem ca ti-a dat-o si tie Sirg. Asa ca, obligata din doua parti, musai. happy

    @ Adina –> Abia astept sa vad.

    @ ady –> Nici eu nu cred ca ma va dezamagi Jo, imi place asa de mult de ea. Mi-a placut de cand am vazut-o in film si in carte e la fel de sweet. Din ce carte e Samwise Gamgee, ca nu imi suna cunoscut. big grin

    @ Sirg –> Pai de-asta l-am amanat ca inca de cand mi-ai dat leapsa, aveam topul in cap. Bine, nu cu tot cu personaje, dar cum am avut mai mult timp si aplecarea spre el… there it is. happy

    @ Cinabru –> Take your time, numa’ sa nu uiti.

    @ dragos C –> Io is rabdatoare, asa ca… astept.

    @ Raoul –> Da, si toate astea. happy

    @ JeAnne Dark –> De ce sa sterg comentariul ca doar e la subiect? Si oricum nu sterg comentariile, decat alea care ma insulta gratuit. happy
    Am facut si eu un top al celor mai sexy personaje feminine, si tot Margareta e pe primul loc, desi mie nu mi-a placut Maestrul si Margareta. laughing Complicat, dar daca vrei, citeste recenzia pe care i-am facut-o cartii ca am explicat acolo de ce. big grin
    N-am citit Clopotul de sticla, nici casa Somnului, nici Colectionarul, asa ca o sa te cred pe cuvant pana le citesc si eu. happy

    @ Maria –> Hehe, urmeaza o recenzie la Singur pe lume pentru ca numai ce am citit-o si eu. Acum, la 26 de ani, nu cand aveam 10-12. happy Mi-a placut la nebunie.

    @ RalucaEA –> Singur pe lume e una dintre cartile mele preferate of all time, ca eu numai ce am citit-o. tongue Si abia astept sa ii postez recenzia, desi mai am inca una inaintea ei. tongue Parca si eu as reciti Dama cu camelii, ca tare mult mi-a placut…


  13. ady spune:

    sam e insotitorul lui frodo, in stapanul inelelor. e personajul meu preferat din toata cartea.
    mda, eu am citit si cartea. am citit-o imediat ce a aparut primul film. daca n-as fi citit-o as fi facut cu nervii pana apareau celelalte filme, si n-as fi priceput nimic.


  14. JeAnne Dark spune:

    Multi sunt de parere ca romanul lui Fowles “Colectionarul” nu e unul foarte complex, antinomia dintre cele doua personaje fiind foarte pregnanta, construind o bariera stridenta intre cei doi. Mie mi-a placut in ciuda acestor critici destul de bine fondate. Probabil ca am citit-o si cand eram destul de “tanara” si m-a marcat. Am vazut si ecranizarea filmului (de prin `58 parca) si de asemenea am gasit-o foarte reusita.
    Ah, am uitat sa mentionez si de Marla Singers din “Fight Club”, o carte de referinta pentru mine.

    O zi cu mult soare sa ai!


  15. insemnari din subterana spune:

    am luat la cunoştinţă STOP mulţumim STOP purcedem la treabă STOP putem să scriem toţi? STOP suntem mai mulţi şi ne-ar fi ciudă să scrie numai unul STOP happy
    Şi, fain. Observ că femeile şi copiii sunt prefereţii tăi … sensibilitatea asta.
    Marin


  16. Tomata spune:

    @ ady –> Aaa, I see. Merci. Nu stiu daca o sa citesc Stapanul inelelor, da’ nu zic ba, ca am mai zis si s-o intors roata. laughing

    @ JeAnne Dark –> M-ai facut curioasa si oricum Fowles imi place, desi n-am citit decat Magicianul. happy

    @ insemnari din subterana –> Puteti sa scrieti toti, bineinteles, chiar mi-ar face mare placere. happy Femeile… doar unele happy Dar copiii, chiar am descoperit ca nimic nu ma sensibilizeaza mai mult decat cartile pe care ar fi trebuit sa le citesc in copilarie. happy


3 trackbacks si pingbacks



  • Leapşă: personajele preferate « Insemnari din subterana
    [...] Am primit această leapşă de la Tomata cu scufiţă care şi-a înşirat favoriţii aici. Am hotătât să facem o singură postare, o promoţie 3 în 1 în care să ne [...]
  • Tomata cu scufiţă » Blog Archive » Micutele doamne
    [...] personajul central a romanului, e unul dintre personajele mele preferate dintotdeauna şi cu siguranţă va râmâne aşa pentru totdeauna. Felul ei de a nu fi perfectă, [...]
  • Top 5 personaje preferate din cartile cu vampiri | Lilisor.net: blog personal feminin
    [...] datoare cu ceva pe an înainte, cum zice o vorbă din bătrâni. Și pentru că Gheorghe și Tomata mi-au pasat o leapșă pe care nu am apucat să o onorez din lipsă de timp, profit de scurta [...]
  •   Comenteaza

    *
    To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
    Click to hear an audio file of the anti-spam word







    site stats