Autor: Ben Rice
Nationalitate: englez
Titlu original: Pobby and Dingan
Anul aparitiei: 2001
Premii: nu
Ecranizare: Opal dream (2005)
Nota mea: 8.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Am prins cateva ore libere in care n-aveam chef sa stau la calculator, n-aveam chef de vizionat nici un film, asa ca m-am pus sa citesc o cartulie pe care stiam ca o si termin 2 ore mai tarziu.

Am citit-o acum cateva zile si intre timp am citit atatea posturi de bloguri in care s-a vorbit de ea, incat am impresia ca toata lumea stie povestea. Insa, nu e asa si o sa va fac si eu un scurt rezumat: Pobby si Dingan sunt prietenii imaginari ai lui Kellyanne, o fetita a carei varsta nu e precizata. Ii ia cu ea peste tot, astfel incat toata suflarea unui orasel minier din Australia, ii stie si din cand in cand mai si socializeaza cu ei. Tatal si fratele ei nu cred in ceea ce nu pot vedea, asa ca unul ii ignora discutiile si o considera putin dusa, iar celalalt o ia peste picior si incearca sa o convinga si pe ea si pe ceilalti ca cei doi nu exista in realitate oricat de verosimili li s-ar parea lor. Atitudinea tuturor insa se schimba cand Pobby si Dingan dispar, „pierduti” de tatal lui Kellyanne la mina de opal. Incet, incet fetita cade prada unei boli careia nimeni nu-i gaseste leacul, si fratele ei, disperat, urzeste un plan pentru a mobiliza tot orasul sa ii caute.

Parerea mea despre aceasta carte e ca Ben Rice a scris o povestioara usor neverosimila pentru a evidentia o idee simpla. I-a folosit pe Pobby si Dingan ca pretext pentru a explica urmatoarele:

„Si tot restul lumii crede ca suntem nebuni cu totii, dar n-au decat sa vorbeasca singuri, din partea mea. Pentru ca toti sunt niste ametiti care nu stiu ce inseamna sa crezi in ceva care este greu de vazut sau sa cauti in continuare ceva care este foarte greu de gasit.”

Prin asta nu vreau sa spun ca nu mi-a placut, ba dimpotriva. Cand spun ca e neverosimila ma refer la episodul in care Ashmol, fratele lui Kellyanne, un copil la o adica, se duce noaptea in mina sa ii caute pe cei 2 nevazuti si dupa multe cautari prin intuneric reuseste chiar sa ii gaseasca si pe urma instiga tot oraselul sa participe la inmormantarea lor. Dar cred ca de fapt asta si este motivul pentru care imi place, doza de fantezie, ideea ca in carte asa ceva e posibil (pentru ca in realitate imi vine mai greu sa cred).

Mi-a placut in special limbajul si stilul in care a fost povestita actiunea de catre Ashmol. Asemanarea cu Holden Caulfield al lui Salinger am sesizat-o si eu pe alocuri in faptul ca ambele povestioare sunt narate de cei doi frati mai mari despre surioarele lor mai mici, o tandrete fraterna extrem de induiosatoare si un limbaj de copil/tanar nemultumit si pornit sa schimbe mersul lucrurilor.

De aici am aflat ca exista si un film, pe care inca nu l-am vazut. Si aici am gasit o alta interpretare si o povestire mai detaliata a lui Pobby si Dingan.

Tags: ben rice, colectia cotidianul, literatura engleza, pobby si dingan