Oscar si tanti roz

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Nationalitate: francez
Titlu original: Oscar et la dame rose
Anul aparitiei: 1999
Premii: nu
Ecranizare: Oscar et la dame rose (2009)
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: Copilul lui Noe

Ce faci când n-ai de lucru la job? Citeşti. Bloguri, ziare, articole de specialitate şi… cărţi. La îndemnul lui Carlitosam citit de pe scribd.com o superbă cărticică de doar 74 de pagini. Am început-o la 11 şi am terminat-o la 1. Sunt bucuroasă că am citit-o pentru că aşa cum anticipa Carlitos avea să îmi descreţească fruntea şi să mă mai scoată din tristeţe. Apropos de postul de ieri, i l-am dat tatălui meu să îl citească şi am avut aşa un moment emoţionant tată-fiică pentru că atât eu cât şi el nu ştim să ne facem declaraţii de dragoste. Ne arătăm prin diverse fapte. El mi-a luat maşină, eu scriu despre el şi apoi îi dau să citească.

În acelaşi ton, Oscar şi Tanti Roz e povestea unui baieţel de 10 ani, bolnav de leucemie (spaima mea în ce-l priveşte pe tatăl meu), deci alegerea din punctul asta de vedere nu pare prea inspirată. Însă cartea e aşa de gingaşă şi aşa de binevenită încât nu mi-am făcut griji mai mari, ci dimpotrivă, le-am mai diminuat.
Oscar, la îndemnul lui Tanti Roz (o numeşte aşa din cauza uniformei ei de asistentă) se apucă să îi scrie scrisori lui Dumnezeu în care să îi ceară în fiecare zi o dorinţă. Dar nu materială, ci sufletească. Tanti Roz îi mai vorbeşte de o legendă conform căreia în ultimele 12 zile ale anului vremea va prezice cum vor fi lunile anului ce urma să inceapă. Tanti Roz adaptează puţin legenda şi, sub formă de joc îi propune lui Oscar să işi imagineze că fiecare zi reprezinta 10 ani. Astfel până trec cele 12 zile el va fi avut deja 130 de ani. :)

Copilul se ţine de plan şi astfel în lumea pe care i-o oferă spitalul ajunge să experimenteze problemele fiecarei vârste, se şi căsătoreşte cu o altă pacientă de vârsta lui, Peggy Blue, pe care o iubeşte sincer şi pe care promite să o păzească de fantome.

Mi-a plăcut mult cum îi vorbea lui Dumnezeu, cum îi scria la sfârşitul fiecărei scrisori: “Te pup. Oscar” ca şi când Dumnezeu ar fi fost un vechi prieten sau la începutul lor: “Dragă Dumnezeu”. Sau când îl întreabă care e adresa lui ca să fie sigur că scrisorile lui ajung unde trebuie. :) O scumpete de copil perspicace pe care mi-aş dori nespus de mult sa îl întâlnesc în viaţă. Mi-a adus aminte de celălalt Oskar din Extrem de tare şi incredibil de aproape. Aceeaşi gingăşie, aceeaşi puritate sufletească…

O poveste presărată cu cugetări simple pe care le-am mai auzit de multe ori, dar care întotdeaună fac bine când sunt amintite. Pentru ca noi uităm multe lucruri de-a lungul timpului şi e bine ca ceva sau cineva să ni le reamintească din când în când.
Recomand cărticica asta din tot sufletul şi pe bune că aş mai citi-o încă o dată. Atât e de frumoasa.