Londra, frumoasă ești!

Dacă Parisului i-am dedicat o serie de articole (cu care nici acum n-am terminat), cu Londra n-o să fac la fel. De fapt, cred că n-o s-o mai fac cu nici un alt oraș pentru că până mă mobilizez eu să scriu despre excursiile pe care le fac, se pierde toată magia. Așa că, tot ce-mi aduc aminte și tot ce vreau să spun despre Londra, văzută pentru prima oară, o să găsiți în articolul ăsta.

– Londra e deosebită, dar oricât de frumoasă și civilizată e, n-aș da Parisul pe Londra. Asta dacă cineva m-ar întreba vreodată pe care dintre ele le prefer, aș arăta cu degetul către Paris. Da, știu, nu se compară, sunt două chestii diferite, dar…

– m-a exasperat conducerea pe partea stângă a străzii, m-a derutat uitarea în dreapta și apoi în stânga înainte să traversez strada, m-a confuzat rău că busurile care sunt pe partea stângă nu vin în stație, ci pleacă din stație – ceea ce m-a făcut de vreo două ori să vreau să alerg după ele.


– a fost primul oraș în care efectiv am simțit că mă sufocă oamenii. Nicăieri unde am fost n-am avut senzația asta de învăluire, de puțin spațiu în jurul meu când mă deplasam prin centru. Nu e cazul și în cartiere, acolo e chiar pustiu, dar în zonele aglomerate, păi e aglomerație, nu glumă. Pe Oxford Street, valuri de oameni ieșeau și intrau în magazine, valuri de oameni mergeau pe stradă, iar eu, cu cârjele mele, abia mă mișcam și mă simțeam grăbita, deși nimeni nu mi-a avut treaba.


– apropos de asta… o să fac o glumă nesărată, pe care vă rog să o tratați exact ca atare: „e bine să fii handicapat în Londra.” Oamenii sunt ATÂT de politicoși și de săritori când văd pe cineva în cârje, cu baston, în scaun cu rotile sau cu orice dizabilitate, încât le-aș recomanda toți oamenilor cu dizabilități din România să emigreze acolo. N-a existat metrou în care să mă urc și cineva să nu-mi ofere scaunul lui, atunci când toate erau ocupate. Când aveam de mers două stații, nu mai voiam să stau jos, dar englezii insistau: „Are you sure?” Le zâmbeam și le mulțumeam, dar cobor. O dată, într-un metrou super aglomerat în care eu blocam ușa, o doamnă m-a bătut pe umăr, n-am auzit ce zicea, dar am dat din cap și i-am spus că cobor la prima. După ce-am coborât, a venit la mine să-mi spună că a vrut să-mi ofere locul ei pe scaun. Îmi venea s-o strâng în brațe. Apoi un alt englez, în cârje și el, trece pe lângă mine în seara de Revelion și-mi zice: „I’ll race you to… nu-mai-știu-unde”. Am râs amândoi și mi-a făcut seara și mai frumoasă. Toți se dădeau din fața mea sau îmi făceau loc să mă lase să trec, toți îmi zâmbeau, unii chiar mă întrebau ce-am pățit.

– și că tot vorbim de oameni, am câteva exemple și în afara faptului că eram în cârje: o fată frumoasă a stat aproape 5 minute să caute pentru noi și să ne dea informația corectă cum puteam ajunge de unde eram la stadionul celor de la Chelsea. A căutat mijloace de transport, l-a sunat pe iubitul ei, apoi a căutat iar pe net, pe site-ul clubului, numai să nu ne lase să plecăm de acolo fără nici un răspuns. O chelneriță poloneză dintr-un pub a stat vreo 5 minute de vorbă cu noi și ne-a povestit că de 10 ani de când e în Londra încă nu i-au acceptat cererea de reședință/rezidență (?), deși lucrează legal de 9. Într-un alt pub, o altă chelneriță mi-a cerut ID-ul și a insistat să găsească anul nașterii mele, pentru că nu credea că n-am sub 21 de ani. :)) și ea mi-a făcut ziua mai bună. Deși nu era londonez, un neo-zeelandez l-a abordat pe Sotz în timp ce așteptau amândoi la coadă la garderobă într-un magazin, și până am ieșit eu s-au întreținut vorbind despre Londra, ocolul lumii și politica din România. Deci da, mi-au plăcut oamenii întâlniți la Londra, sunt foarte politicoși și foarte civilizați.

– despre vreme… numai de bine. Am stat 7 zile acolo, ne-am pregătit ca și cum am fi mers în Norvegia pe vremea asta, dar n-am îndurat frigul nici cel puțin un minut. A fost soare 5 zile din 7, puțina ploaie, dar ne-supărătoare, vânt și cam atât. Pot spune că a fost vreme mai bună la Londra în decembrie decât la Paris în octombrie.

Cazare, transport, masă

– după ce-am căutat cazare în toate felurile posibile, iepurele a sărit din partea unui prieten care are un amic în Londra și care se întorcea în țară de sărbători. L-a întrebat dacă își închiriază apartamentul pentru 8 nopți și după ce-a fost de acord, am bătut palma pentru 200 de euro – ceea ce pentru Londra e super decent. Am stat în zona 2, aveam un apartament cu două camere, baie și bucătărie (deloc utilată :P) și 3 busuri la 3 minute de mers pe jos de blocul în care stăteam.

biletele de avion au fost excesiv de scumpe în perioada 26 decembrie – 2 ianuarie. Am dat 1500 de lei pentru 2 persoane dus-întors și un bagaj de cală – și asta cu reducere de 20%. În altă perioadă sunt mult mai ieftine, dar na… dacă vrei artificii, plătești pentru ele. Transportul de la Luton la Londra și înapoi a fost cu easybus pe care am dat 17 lire de persoană și le-am luat online cu 2 zile înainte de plecarea de acasă. E mai ieftin așa că dacă îl iei de acolo e 10 lire un dus. Sunt mai multe companii, deci nu-i panică, oricum poți ajunge din aeroport în oraș, doar că e mai trist la întoarcerea acasă. Dacă îți pleacă avionul la 8:30 cum ne-a plecat nouă, tre’ să fii cu cel puțin o oră înainte de îmbarcare la aeroport, ceea ce înseamnă că trebuie să fii acolo la 7:30. În funcție de ce zonă stai în Londra, tre’ să-ți calculezi și cât faci cu mijloacele de transport în comun. Și să fii atent la ce oră încep să circule metrourile că fiecare are altă oră de început. Și așa se face că ne-am trezit la 4:15, am luat primul bus de noapte la 4:45, am ajuns la metrou, unde am asteptat până la 5:30 să se deschidă porțile, am luat primul metrou, după al doilea am așteptat 10 minute, la 5:50 eram în stația de easybus și în jur de 6:50 ajungeam la aeroportul Luton. Și eră și să pierdem avionul că deși ne făcuserăm check-in-ul de cum am ajuns acolo, am mai lălăit-o la o cafea, la micul dejun și nu știam că până la poarta de îmbarcare mai sunt 10 minute de mers pe jos. Când am ajuns acolo, coadă killometrică. Am urcat în avion cu 5 minute înainte să se închidă ușile. Prin Londra ne-am plimbat cu Travelcard-ul pe 7 zile, pe zona 1 și 2. Asta însemna că puteam merge cu metroul pâna la capătul zonei 2, dar cu busul oriunde în orice zonă. Fără limită de călătorii. A costat 30 de lire + 5 lire cardul :( dar 7 zile ne-am plimbat în toate direcțiile și cu câte busuri am vrut. În ultima, fiind a 8-a am încărcat cardul cu 5 lire și am mai mers o stație.

– de mâncat am mâncat mult de la supermarket, de vreo două ori de la fast-food-uri o dată de la un pub și o dată de la healthy eating. Am mâncat mult la Londra și cred că m-am îngrăsat 3-4 kile. Găsești localuri și scumpe și ieftine și asta mi-a plăcut tare mult acolo: poți trăi decent și dacă ești bogat și dacă ești sărac.

Obiective turistice

London Eye a fost prima oprire, ne cumpăraserăm biletele de pe net, că-s cu 2 lire mai ieftine. Unul a costat 17. Spectaculoasă, imensă, bine poziționată, unul dintre puținele locuri din care poți vedea Londra de sus.


clădirea Parlamentului și turnul Big Ben-ului m-au plăcut neașteptat de mult. Nu-mi plac în mod deosebit când le văd în poze, dar la fața locului e chiar drăgălaș. Evident și impresionant.


Westminster Abbey e „disgusting” de scumpă – așa a zis o englezoaică – 18 lire intrarea… Sotzu’ a zis că ar plăti atâta numai dacă e și Regina înauntru.

– statuia lui Mandela


Buckingham Palace e urâțel, deloc spectaculos, dar l-am văzut la ceas de seară, n-am văzut beefeater-ii schimbând garda, deci n-am fost impresionați. Apropos, chestie interesantă: pe o rază de o milă în jurul Palatului, nu are voie să circule nici un mijloc de tranport în comun, iar zona e împânzită de camere de luat vederi.


The Shard e cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, iar dacă n-ar fi Mercury City Tower din Moscova, ar fi cea mai înaltă și din Europa.

– partea modernă a Londrei e și de o parte și de alta a Tamisei, în zona în care e și Tower Bridge.


Tower Bridge e al doilea obiectiv care mi-a plăcut mult de tot, după turnul Big Ben-ului

Tower of London


St. Paul’s Cathedral e impresionantă, cel puțin pe dinafară, că înauntru se plătește, evident


Covent Garden e foarte pestriț, lume multă, spectacole în aer liber: muzică, echilibristică, jonglerii și alte cele. Un loc foarte viu.


– am văzut stadioanele Arsenal și Chelsea, doar pe dinafară și la ceas de seară. Mi-a plăcut mai mult Chelsea.


– la Madame Tussaud’s ne-am cumpărat bilete de pe net din același motiv: erau mai ieftine. Însă ne-am luat o țeapă pentru că cu biletul de bus către Oxford puteam să intrăm pe un singur bilet. N-am știut, dar poate vă ajută pe voi: dacă mergeți cu Oxford Tube, primiți un voucher, intrați pe site, îl printați și mergeți cu el la Madame Tussaud’s  – două persoane pe un bilet. Muzeul e împărțit pe zone: zona vedetelor de cinema, a celor din sport, a familiei regale, a cântăreților, a personalităților politice, apoi urmează un fel de tunel al groazei unde însuși Vlad Țepeș stă la ușă, un carusel al istoriei Londrei și zona supereroilor unde se vizionează un film animat în 4D cu Iron Man, Captain America, Spiderman, Lady Marvel (?) și Hulk.


– „Detectivul” are statuie și casă memorială


Trafalgar Square văzută noaptea, apoi din bus nu m-a impresionat cu nimic


– nici Piccadily Circus, deși era plină de lumini și agitație


– iar pe celebra zebră de pe Abbey Road am trecut cu cârjele


– am trecut și pe la Harrod’s mai mult pentru că voiam să văd memorialul Dianei și-al lui Dodi, că la prețuri era să leșin

Și cam asta e Londra cu bune și cu rele, iar dacă Sotzul îmi demonstrează că-și dorește cu adevărat să locuiască acolo, poate dăm Berlinul pe ea și ne-o facem casă. În albumul de pe picasa vedeți mult mai multe poze, în special de la Madame Tussaud.