Milano în 3 zile

Care au fost prea multe, dacă mă întrebați pe mine. Nu credeam că voi ajunge să scriu un articol ca acesta de azi pentru că nu credeam că voi alege o destinație care să mă plictisească. Am cumpărat biletele de avion în Ajunul Craciunului trecut drept cadou pentru Sotz. Eram nerăbdătoare să văd magnificul Dom așa că m-am entuziasmat încă de pe atunci. Entuziasmul însă s-a mai redus pentru că a fost copleșit de oboseala care a pus stăpânire pe mine odată cu vizita la Hundedoara. Am umblat mult și-acolo, m-am trezit de dimineață, am văzut multe și-am învățat multe. Parcă nu-mi mai ardea și de Milano. Totuși, cumva m-am reanimat și am pornit cu sufletul deschis din nou spre Italia. Ar trebui să spun din capul locului, dacă n-am mai făcut-o deja, că Italia nu e una din țările care să-mi placă pentru că sunt influențată de oamenii care o locuiesc și de părerea lor despre români. Nu m-aș muta acolo nici să mă picuri cu ceară, dar m-aș duce în vizită în câteva locuri. Milano se afla printre ele, dar n-o să mă mai întorc decât dacă cineva îmi plătește transportul și cazarea, că eu de bună voie nu intenționez. Dar să o luăm cu începutul, că nu ne grăbește nimeni.

Transportul

Cum am spus, am cumpărat biletele de avion în decembrie, imediat după ce am primit un newsletter de la Wizz care anunța reduceri. L-am luat prin surprindere pe Sotz, că nu-i cumpărasem nici un cadou, așa că m-am gândit că niște bilete de avion ar fi numai bune. A încercat să se opună, pe motiv că n-avem bani, că nu știu ce. Pretexte. Mie biletele mi s-au părut ieftine: 436 lei pentru două persoane, dus-intors și un bagaj mare de mână. Așa că le-am cumpărat.

Tot la transport vă povestesc despre transportul Bergamo-Milano, care a costat doar 5 euro și pentru că am luat dus-întors, am plătit 9.

Iar pentru mișcarea prin oraș ne-am cumpărat un abonament general pe 48 de ore, că doar de atât aveam nevoie. Unul costă 8,45 euro, iar o călătorie, 1,5 euro – ceea ce mi se pare mult.

Cazare

A fost prima oară când am încercat serviciile aribnb.com și nu pot spune că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o în materie de cazări. Nu pentru că n-ar fi fost curat sau sigur sau cald, ci pentru că prezența gazdei în cealaltă cameră a fost cam stingheritoare. Am mai stat la alții acasă, dar de fiecare dată eram cumva separați – stăteam la etaj, unde aveam bucătăria și baia numai pentru noi. Ei, la Milano am stat în acest apartamentapartamentul a fost scos de pe airbnb., pe care l-am ales în primul rând pentru că era aproape de gară, adică de locul de unde plecau autocarele către Bergamo. După experiența de la Londra, când ne-am trezit cu 3 ore înainte de plecarea avionului (o oră de la cazare până la bus și încă o oră până la Luton), ne-am promis că nu mai stăm la dracu’ în praznic dacă avem avion dis de dimineață. De la Milano avionul pleca la ora 8:40, ceea ce însemna că trebuia să fim la 7:40 acolo, ceea ce însemna că trebuia să fim la 6 și ceva în stația busului ca să ajungem la timp. O oră în plus pentru drumul până la bus ar fi fost greu de îndurat. Așa că am ales să stăm lângă gară. Revenind la camera pe care am ocupat-o, ne-a costat 140 de euro pe 3 nopți + mic dejun inclus. M-am bucurat când am găsit-o, dar după ce am și plătit-o, m-am dezumflat un pic când Oana mi-a zis că la prețul ăsta stăteam la hotel, că nu iei cazare de pe airbnb să plătești atât. The deed was done, așa că n-avea rost să stau bosumflată. Tipa la care am stat a fost foarte de treabă și chiar invizibilă, nu ne-a deranjat cu nimic, n-am deranjat-o cu nimic. Dar ne stingherea. Nu voiam să facem ceva care s-o deranjeze. Nu știu alții cum sunt, dar ce mie nu-mi place nici eu nu fac altora, așa că am încercat pe cât posibil să fim și noi invizibili.

Mâncare

Suntem genul turiștilor care nu se îneacă cu mâncare de la supermarket, așa că poziționarea unui Carrefour Express chiar peste drum de blocul în care am stat era o mană cerească. Ne-am cumpărat mai multe decât puteam mânca și am și lăsat câteva chestii neîncepute în urmă. Cu toate astea, am mâncat de vreo 3-4 ori și în oraș. Pentru prima dată n-am mai călcat într-un fast food și-am încercat să evităm junk food-ul. Am probleme cu fierea, dar totuși am comandat o salată Cezar cu maioneză și o felie mare de pizza. După care m-am răsfățat cu o înghețată. Nu pot vizita Italia fără să mănânci înghețată, nici dacă crapă pietrele și simți că îngheți. Pentru că Irina (despre care vă povestesc mai încolo) ne-a recomandat să mâncăm o înghețată la Grom, am făcut-o stând pe banca din fața gelateriei, stropiți de câțiva picuri de ploaie și bătuți de vânt, eu mai înghețată ca înghețata, dar Doamne, cât de bună a fost! Și nici măcar nu mi-am luat aromele pe care le iau de obicei. Deci dacă vă aflați în Milano, nu ratați gelateria Grom. Altădată am mâncat meniul zilei și am ales ceva paste cu mazăre și șuncă (foarte, foarte bune), iar la felul doi cartofi cu rozmarin și piept de pui pane – deși era un pane cam ciudațel. Nu rău, dar nu părea a fi pane. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost bufetul suedez despre care ne-a povestit Irina când ne-am dus să ne întâlnim. De-a lungul unuia dintre canalele (secate) ale Milano-ului sunt o grămadă de locuri unde se poate mânca. După ora 7 seara intra în vigoare ceea ce se numește aperitiv + spritz. Adică iei un spritz, care e ceva vin spumant cu o licoare portocalie, destul de bun, și-apoi te plimbi cu farfuria pe lângă 10 feluri de mâncare și-ți alegi ce vrei. Un fel de all you can eat. Dar dacă vrei să bei ceva în plus, plătești băutura. Am mâncat tare bine și m-am îndopat cu ananas.

Întâlnire

Mi-am făcut deja un obicei din a mă întâlni cu cineva pe unde merg pentru că blogul mă ajută mult în acest sens. Nu știam pe nimeni la Milano, dar asta nu înseamnă că nimeni de acolo nu știe de blogul meu. După ce-am scris articolul cu ținutele de călătorie și-am menționat că voi merge la Milano, Irina mi-a scris un mail cu câteva tips & tricks pentru excursie. Mi-au fost de folos și pentru că a fost așa drăguță, am întrebat-o dacă n-ar vrea să ne întâlnim cât suntem acolo. Când a venit răspunsul ei afirmativ, am anunțat-o că am ajuns și a doua seară ne-a dus unde v-am povestit mai sus. Irina e în Italia de vreo 2 ani (dacă am reținut bine) și ne-a povestit o grămadă de chestii despre italieni și Milano, într-un fel foarte amuzant. Ne-a plăcut tare mult de ea și ne-am bucurat de compania ei. Am fi stat mai mult dacă nu depindeam de metrou. Și dacă nu crăpam de frig și nu începea să mă doară gâtul (de la înghețata aia mâncată pe ploaie), ne-am mai fi întâlnit și a treia zi. Irina, îmi pare rău pentru asta, dar n-aș fi fost în stare să comunic, ne-am întors la apartament înainte de ora 18. :( Sper din suflet să te revăd pentru că mi-a plăcut tare mult de tine.

Obiective

Nu mi-a plăcut Milano pentru că îi lipsesc obiectivele. Arhitectura lui e banală iar aspectul general nu impresionează cu nimic. Mă rog, pe mine nu m-a impresionat. Am văzut totuși câteva locuri frumoase sau interesante cum ar fi:

Domul. A fost prima oprire fiind cel mai important obiectiv turistic. Impozant și impresionant. Am urcat și pe terasa de pe acoperiș. Ne-a costat 7 euro urcarea pe scări; dacă voiam cu liftul, ne costa 12.


Pentru a ajunge la dom am trecut prin galeria Vittorio Emanuele, plină cu magazine de designeri. Și asta mi-a plăcut.


Înainte de a trece prin ea ne-am oprit un moment înaintea renumitei La Scala, dar n-am intrat la muzeu, deși costa doar 5 euro. Acum, dacă mă gândesc mai bine, îmi pare rău că n-am făcut-o. În fața ei se află statuia lui Leonardo da Vinci.


Când am ieșit din gară, înainte de a ajunge la apartament, am dat cu ochii de clădirea Pirelli, care arată așa încă din 1960.


Și că tot am pomenit de gară:


După dom și după prânz, am luat-o la pas către Palatul Sforzesco. Acuma aflu de pe Wikitravel (că înainte să plec n-am binevoit să-l consult) că acolo poate fi văzută Pietà Rondanini a lui Michelangelo. Ne-am plimbat puțin prin grădinile lui și-am văzut și Arco della Pace.

Ne-am retras foarte devreme în prima zi, fiind treji de la ora 4 și ceva. Mă resimțeam după toate drumurile de dinainte. A doua zi am luat-o din nou la pas și ne-am oprit în „La Defense-ul” milanez, cum l-am numit împreună cu Sotzu.


Voiam să vedem Cina cea de taină, găzduită de biserica Santa Maria delle Grazie, dar ne-am nimerit acolo luni și era închis. Ne-am dus și marți, dar, ce să vezi, erau sold out :( Am plecat cu coada între picioare și n-am văzut-o.


Pentru că sunt o drăguță și-o atentă la dorințele Sotzului, m-am lăsat din nou cărată în vizită la un alt stadion. San Siro cum îi spun suporterii echipei AC Milan sau Giuseppe Meazza, cum îi spun cei de la Inter Milano (FC Internationale). Surprinzător, chiar mi-a plăcut. Am avut un ghid simpatic care ne-a spus că i se spune San Siro pentru că pe locul pe care e construit a fost înainte o biserică numită așa, dar a fost distrusă în al doilea război mondial. Am mai aflat și despre rivalitatea echipelor și a suporterilor, despre cât de mișto e vestiarul celor de la Inter, dar nici pe departe atât de mișto ca cel al echipei AC Milan. L-am pozat pe Sotz în toate locurile, să se bucure și inima lui măcar de terenul și tribunele goale, dacă n-o să vadă și-un meci (prea curând) acolo.


După vizita stadionului, am luat-o către Porta Genova, acolo unde urma să ne întâlnim cu Irina. Am ajuns mai devreme, așa că am făcut câteva poze pe malul canalului.


În ultima zi am fost la recomandarea ei să vedem capela bisericii San Bernardino alle Ossa, care e decorată cu cranii umane. Interesant și înfricoșător în același timp.


Tot la recomandarea Irinei am fost și la Muzeul Științei, dar având deja experiența celui din Paris, n-am fost atât de impresionați. Deși Sotzu era complet absorbit când am ajuns la trenuri.


Cam asta am văzut la Milano și, recunosc, multe dintre detaliile despre locurile pe care le-am văzut le-am citit pe net când m-am apucat de scris articolul ăsta. Poate dacă îmi pregăteam puțin excursia mi-ar fi plăcut mai mult. Numai bine, îmi e învățătura de minte, să nu mă duc nepregătită la Florența, pentru că nici bine nu ne-am întors că ne-am și cumpărat bilete pentru alt oraș din Italia. Sotzu nu m-a putut opri nici de data asta și nici măcar nu mi-a mulțumit că o să-și petreacă ziua de naștere acolo unde mă bate la cap de câțiva ani să mergem (a stat 3 săptămâni la Florența când era student și moare de nerăbdare să-mi fie ghid și să revadă cel mai frumos oraș de pe Pamânt). Și cu toate astea… e un nerecunoscător. Că cica iar n-avem bani. Pretexte.

Cum nu-s o fashionistă, nu m-am potrivit în peisaj, dimpotrivă, nu m-am apropiat de nici o haină. Prețurile mi s-au părut mult prea mari și nici modelele nu-mi plăceau deosebit de mult încât să fac o aroganță și să arunc niște bani în capitala modei. În schimb mi-am cumpărat un parfum cu miros de iris de la L’erbolario, unde m-a trimis Irina.

Sper ca de la Florența să mă întorc mai impresionată decât am fost la Milano.

Am mai multe poze, dar am stat până la ora 23:30 să pregătesc articolul și n-am mai avut chef să le sortez și să le pun într-un album pe picasa. Dar revin cu linkul.