Filmele de vineri

Noroc cu categoria asta și că am văzut două filme weekendul trecut, că altfel și ziua asta ar fi rămas nescrisă. Mi-am răsfoit arhiva alaltăieri seară în căutarea unor subiecte despre care mi-am schimbat părerea și chiar dacă am găsit ceva, când m-am pus să scriu, nu-mi ieșeau frazele nicicum. Așa că am lăsat-o baltă și o să o las până-mi vine cheful și inspirația. Scria cineva zilele astea că nu mai găsesți pe bloguri ce găseai acum ceva timp, că nu îți mai face plăcere să răsfoiești bloguri dimineața la cafea pentru că citești despre aceleași și aceleași subiecte. Nu pot spune că pe blogul meu se regăsesc aceleași subiecte ca în ziare, nu scriu despre sărbători, despre faptul că plouă neîncetat și nici nu-mi trasnform blogul într-unul de nișă scriind despre aceleași teme. Cu toate astea, și blogul meu îmi lasă impresia că a pierdut ceva undeva și foarte rar sclipește. Poate doar mie mi se pare, că-s cea mai veche de aici, da’ nu mă supăr dacă-mi spuneți că și vouă vi se pare la fel.

Și-acum, după introducerea asta inutilă (ar spune unii), să vă povestesc despre ce filme am văzut.

Warm Bodies (2013) – 3 ***

Mi-a plăcut filmul, dar nu suficient de mult încât să-i dau mai multe steluțe. Așa cum zice toată lumea care l-a văzut, zic și eu: mă așteptam la prostioară, dar n-a fost chiar asta. E ca și în cazul lui Girl in Progress, o surpriză plăcută. Într-o societate post-apocaliptică, e lumea împotriva zombi-lor și a scheleților. Diferența dintre aceștia e că scheleții mănâncă sufletul oamenilor și al zombi-lor, care nu-s în totalitate morți. Zombi atacă și ei oamenii, dar pentru a le mânca creierii și pentru a le prelua amintirile, astfel trăiesc viețile celor pe care îi ucid. Unul dintre acești zombi e R și, ca în orice film, e puțin mai deosebit decât ceilallți. Nu prea vorbește el, da’ noroc că-i auzim gândurile. Care sunt chiar amuzante. Sau amuzant exprimate. De cealaltă parte a baricadei sunt oamenii. Numai că nici ei nu-s pașnici pentru că-s îngroziți de tot ce fac zombii și scheleții. Așa că și-au ridicat un zid în jurul orașului și-i vânează dacă îndrăznesc să treacă dincolo. Evidenț că asta se întâmplă și astfel R o cunoaște pe Julie, fiica liderului „rezistenței”, să-i spunem așa. Printr-o întâmplare fata ajunge de cealaltă parte a zidului și pentru că se întâlnește cu alți zombi și cu scheleții, R o salvează și o adăpostește în avionul lui. În el începe să bată ceva, vrea să o țină cu el acolo, dar fata vrea să plece, pentru că deși trece peste frica ce o cuprinde, nu-i e totuna să stea printre morți. Când ceilalți zombi îi văd ținându-se de mână, și în ei începe să bată ceva. Iar eu mă opresc aici, în speranța că v-am făcut curioși.

Inglorious Basterds (2009) – 3***

Da, tot 3 stele pentru că nu mi-a plăcut mai mult decât Warm Bodies. Și dacă tot sunt la comparații, Django Unchained mi-a plăcut mult mai mult. E drept că la un moment dat am ațipit și când m-am trezit n-am mai înțeles mare lucru, da’ nici nu-s dornică să-l reiau ca să văd ce-am ratat. Daca inițial filmul ajunsese pe lista mea datorită lui Christoph Waltz, cel care a grăbit vizionarea a fost, desigur, Michael Fassbender. Numai că am fost nițel dezamăgită, că a murit prea repede. Oricum a fost delicios să-l văd vorbind germană și musai să zic că latura lui nemțească e completă când și vorbește limba  maternă – de fapt a doua limbă maternă. Despre subiect ce vă pot spune, că filmul e deja vechi și sigur mulți l-ați văzut? Inglorious Basterds e o trupă de soldați, condusă de Brad Pitt, și pornită împotriva naziștilor. Dacă nu le iese cu vorba bună, trec la fapte mai dure. Ca în Django Unchained, acțiunea se petrece pe mai multe planuri. Un alt plan e acela al unei evreice undercover, patroană de cinematograf, care are „norocul” ca Goebbels să îl alegă pentru o vizionare de elită la care avea să participe însuși Hitler. Inglorious Basterds vor, desigur, să apară și ei la eveniment, dar din cu totul alte motive. Cum Archie Hicox e ucis înainte de a-și duce planul la îndeplinire, Aldo Raine trebuie să o facă în locul lui. Mult sânge, explozii, împușcături și violență ca în toate filmele lui Tarantino. Da’ culmea, nu e deranjant. Fiind un film atât de cunoscut, nu știu dacă recomandarea e la locul ei, da’ totuși, dacă vă numărați printre cei puțini care nu l-au văzut, poate îi dați o șansă. Are unele faze comice tare.

Și cam atât că am început un nou serial și n-am avut vreme de filme :P