Filmele de sâmbătă

M-am decalat cu o zi, da’ nu-i bai, și sâmbăta sunt bune recomandările. 3 filme, niciunul de 5 stele.

Funny Face  (1957) – 4 ****

Periplul meu printre filmele vechi a continuat săptămâna trecută cu Funny Face. Nu-l văzusem pe Fred Astaire în nici un film, am început să-mi doresc să îl văd, iar Audrey Hepburn în aceeași peliculă a fost un bonus și factorul decisiv în alegerea acestui film. I-am dat doar 4 stele pentru că ceva, nu știu exact ce, nu mi-a plăcut. O fi fost că Audrey mi-a plăcut mai mult în My Fair Lady sau în Breakfast at Tiffany’s, că acțiunea prea s-a precipitat către final și mi s-a părut că lucrurile s-au înghesuit într-o limită de timp… nu știu. Ce mi-a plăcut deosebit de mult a fost faptul că deși datează din 1957, subiectul acestui film e super actual: lumea superficială a modei și a manechinelor vs. femeile interesate de cărți și discuții filosofice. Jo Stockton e o vânzătoare într-a cărei librărie intra cu forța o gașcă de oameni pregătiți să fotografieze o fată într-un mediu intelectual. Deși ea n-are nici o treabă cu cărțile, da’ dă bine să pară mai inteligentă. Așa că echipa o dă afară pe Jo din propria librărie până își face treaba. Singurul care se obosește să-i dea explicații e fotograful Dick Avery. Tot el este cel care o convinge pe directoarea unei reviste că ștearsa librăreasă ar fi alegerea perfectă pentru a reprezenta publicația la Paris. Iar pe Jo o convinge să accepte corvoada de a fi manechin, promitându-i că o duce la Paris, acolo unde, spera ea să-l întâlnească pe unul dintre fondatorii empaticalismului. Funny Face e musical, Audrey cântă și dansează, Fred și el – e minunată scena dansului cu umbrela. Dialoguri amuzante și inteligente, un film potrivit pentru weekend.

Nothing but the Truth (2008) – 4 ****

Am dezvoltat subiectul lui într-un post dedicat. Nu mai revin asupra lui. I-am dat 4 stele pentru că dacă a reușit să stârnească în mine asemenea reacții e un film  care și-a atins scopul. Nu-mi place Kate Beckinsale în mod deosebit, nici Matt Dillon, da’ o să-i țin minte pentru Nothing but the Truth.

Girl in Progress (2012) – 3 ***

L-am pescuit de pe homepage-ul IMDB-ului la momentul la care a apărut. M-am uitat la trailer, mi-am zis că-i un film ușurel, pentru fete, l-am pus în listă și l-am ales numai ca să îl șterg de pe ea, pentru că nu-mi mai aduceam aminte bine ce văzusem în trailer. Mi-am zis că-i fimul potrivit care să însoțească acțiunile de uscat și întins părul. Doar că s-a dovedit a fi mai mult de-atât. Am rămas foarte plăcut impresionată de subiect, de jocul actrițelor, de dialoguri. Deși previzibil și urmărind o rețetă tipică a filmului american, mi-a plăcut mult. Pe scurt, Girl in Progress e povestea unei femei cam neobișnuită să fie mamă, rămasă cumva la vârsta de 17 ani, la care a a și avut-o pe fiica ei. Total iresponsabilă și distrată, își petrece timpul între restaurantul la care lucrează și idilele amoroase. În acest timp, stâlpul familiei e Ansiedad, fiica ei, mult mai responsabilă, matură și cu capul pe umeri decît maică-sa. Bună la învățătură, dintr-o temă dată la școală, își face un plan de emancipare menit să o scape de mama ei. Și ăsta-i un film bun de weekend.

Pentru  alte recomandări de filme, vă aștept la sfârșitul săptămânii viitoare, fie c-o fi vineri, fie sâmbătă.