Istanbul – concediu de 7 zile

Sunt prea multe lucruri de spus despre Istanbul pentru a le putea scrie sub formă de relatare. Așa că o să încerc să-mi amintesc și să notez toate impresiile pe care le pot pescui din poze și le voi reproduce cu liniuță, una câte una. Probabil voi sări de la una la alta, că așa funcționează aducerea aminte. Însă înainte să încep îmi exprim părerea generală despre acest concediu în Istanbul: în primul rând, am plecat de acasă cu niște așteptări foarte mari pentru că toți care au fost acolo și cu care am vorbit noi, au ridicat orașul de pe două continente la rang de “cel mai frumos oraș”. Nu zic că nu e frumos, însă a trecut ceva vreme și multe obiective până să fiu “dată pe spate de ceva”. Acel ceva a fost Palatul Dolmabahce pe care l-am vizitat în antepenultima zi. În al doilea rând, am fost foarte foarte dezamăgită de faptul că nu am avut unde face plajă și baie, în toată apa aia care înconjoară Istanbulul. Pe bune vă zic că am suferit și e foarte probabil ca ăsta să fie motivul pentru care concediul în Turcia să nu fie printre cele mai faine. Astea două au fost marile neajunsuri, însă au fost și o grămadă de lucruri care mi-au plăcut, m-au impresionat sau m-au distrat. Mai jos, cu liniuță:

– drumul cu trenul a fost… o-r-i-b-i-l. Multă lume ne-a prevenit, însă eu mi-am pus speranțele în priveliștea de pe geam. Bullshit. Nu e nimic de văzut și trenul e de-a dreptul infect. Bulgaria e urâtă rău. Trenul de noapte Timișoara – București e lux pe lângă chestia internațională cu care ne-am deplasat spre și de la Istanbul. N-are aer condiționat, n-are  priză. Dacă n-ai o carte la tine sau o companie plăcută… ai cam pus-o.

nu va lasati fraieriti de zambet. era doar pentru poza ;))

– în vamă la turci, unde ajungi la 3 noaptea, se stă. Mult. Pentru că unii călători din alte țări au nevoie de viză. Plus că tre’ să te dai jos tu din tren să ți se pună ștampila pe pașaport, nu urcă vameșii, ca în Bulgaria. Trist. Am avut întârziere 3 ore la dus.

– vremea în Turcia e toridă. Parcă ești în cuptor, însă apa aia care stă degeaba în toate părțile Istanbulului, își trimite briza până printre clădiri și moschei.

– nu prea pot să vă descriu cât de mare e Istanbulul, pentru că e… uriaș. Chestia cu orașul de pe 7 coline e o abureală, că are vreo 20 cred. Am fost cu vaporul pe Marea Marmara, până la Insula Prinților și n-am încetat să ne minunăm cât de lung poate să fie și cât de departe se întinde.

de la blocurile astea si pana in gara am mai facut inca o ora si ceva

– toată partea turistică, și nu numai, e împânzită de bazaruri. Cât vezi cu ochii sunt numai tarabe sau standuri cu TOT felul de chestii. Nu cred că există lucru pe care să-l vrei și să nu-l găsești în bazarurile turcești. Că tot veni vorba, eu mi-am cumpărat 3 pashmina, vreo 2 rochițe lejere de vară, vreo 3 tricouri și o pereche de mănuși de piele. Ah și o pereche de pantofi de gumă, că nu mai puteam merge cu sandalele mele. Marele bazar e un adevărat labirint. Iubi și-a cumpărat și el niște mănuși și pentru că în cameră am constatat că erau pocnite între degete, ne-am întors să le schimbăm. Atâta ne-am învârtit până să găsim standul cu pricina că mai un pic și abandonam.

cam asa arata multe dintre strazile Istanbulului

Marele Bazar

– ne-am plimbat cu vaporul de 3 ori: o dată pe Cornul de Aur cu 5 lire dus-întors, o dată pe Bosfor cu 10 lire dus-întors și o dată pe Marea Marmara, spre Insula Prinților, tot cu 10 lire dus-întors. Există tot felul de croaziere pe Bosfor cu intrări la diverse obiective, cu prânz sau cină servite pe vapor, însă noi ne-am mulțumit cu o plimbare și atât.

pe Cornul de Aur. Turnul care se vede e Turnul Galata

pe Bosfor – Moscheea Buyuk si Podul Bosfor

pe Marea Marmara

– că tot veni vorba de Marea Marmara, să nu uit să vă zic că e neagră. Nu chiar neagră neagră, mai degrabă un verde foarte închis, dar mi-am adus aminte ce culoare frumoasă și diferită aveau Marea Egee și Marea Adriatică.

un pic mai inchisa decat in poza mea

– despre turci aș putea scrie un post separat, însă n-o s-o fac pentru că nu vreau să vă amețesc cu atâta Istanbul și atâta Turcie. Dar o să scriu un post separat despre turcoaice pentru că ele chiar merită. Mi-au plăcut mult turcii. Din mai multe motive: primul ar fi pentru că sunt enervant de prietenoși. N-a fost tarabă sau restaurant pe lângă care să trecem și unde să nu ne agațe un turc să ne invite să ne așezăm la masa lui sau să cumpărăm de la el. și când ne opream, inevitabila întrebare: “de unde sunteți?” Cuvântul magic “România” declanșa în ei o dragoste subită. Extraordinar câtă încântare le producea numele țării noastre. Unii mai ziceau și de Hagi sau Popescu, alții îi dădeau înainte cu “Ce faci, frate? Bine?” :)) Toți erau frații noștri și toți vorbeau admirativ de România. Dacă vrei să te simți bine că ești român, du-te la Istanbul. :)) Nu știu dacă la fel procedează cu toate națiile, însă n-am auzit admirația asta față de nici un alt turist. Apoi, un alt lucru care mi-a plăcut la ei, a fost prezența la rugăciune. Am întrat în multe moschei și de vreo 2 ori ne-am nimerit chiar la ora rugăciunii. Mi-a plăcut că am văzut turci de toate vârstele și din toate clasele sociale participând la ritual. De la cel mai mic la cel mai mare, bărbații se închinau lui Allah de câteva ori pe zi. Alte două chestii pe care le-am observat au fost: 1. turcii nu beau alcool. Stau la mese și beau ceai sau iaurt (ayran). 2. turcii nu poartă pantaloni scurți. Trec mai departe că nu m-aș mai opri. Ideea principală e că mi-au plăcut. Ah, și am uitat să menționez că 95% dintre ei vorbesc engleza. Cel puțin cei din zonele turistice.

turci rugandu-se

– am vizitat o grămadă de moschei, dar preferatele mele sunt Suleymanie, Moscheea Nouă și Rustem Pasha. Ultimele două sunt mai albastre decât Moscheea Albastră, care, nu știu de ce, nu m-a impresionat. Hagia Sofia e cu adevărat mare, însă nici ea nu m-a copleșit. Plus că intarea era 20 de lire, preț cam nejustificat, dar fie, nu puteam să nu mergem. O altă chestie despre moschei: ca sa poți intra într-una, trebuie să îndeplinești niște reguli. Ca femeie, trebuie să fii acoperită: capul, brațele și picioarele. Nu intri despuiată. Apoi, tre’ sa te descalți și sa te speli pe picioare – asta din urma nu e obligatorie. În fiecare moschee sunt covoare, în afară de Hagia Sofia. Și covoarele alea, după ce au făcut cunoștință cu atât de multe picioare scoase din pantofi, deci transpirate, cam… miros. Nu vă închipuiți că pute de-ți mută nasul, însă nici a trandafiri nu miroase. La Rustem Pasha era o masa plină cu Coran-uri în engleză, un cadou din partea lor pentru turiști. Ne-am luat și noi și m-am pus să citesc un pic. E foarte amuzantă engleză turcilor, inteligibilă, însă cu destul de multe greșeli.

Moscheea Suleymaniye din fata

cupolele Moscheii Suleymaniye

interiorul Moscheii Noi

Moscheea lui Rustem Pasha

in Moscheea Rustem Pasha

in lateralul Moscheii Albastre

in curtea Moscheii Albastre

in interiorul Moscheii Albastre

Hagia Sofia

in interiorul Hagiei Sofia

tot in interiorul Hagiei Sofia

– dacă Bucureștiul e plin de câini vagabonzi, Istanbulul e casa adoptivă a mâțelor tomberoneze. Am asistat chiar la un conflict între niște copii, care se certau din pricina unui pui. nu știu ce voiau să facă cu el, dar nu păreau prea prietenoși cu el. Până când pisoiul a fost salvat de un turc care așa de tare s-a stropșit la ei, încât chiar a ridicat mâna la o fată. Nu i-a tras una, dar eu, daca eram în locul lui o și trăzneam pentru cât a tras de mâțul ăla. Ea și cu încă unul. Apropos, aici vedeți un album întreg cu toate pisicile pe care le-am pozat eu.

– n-am savurat cafea turcească, însă ceaiul de mere e absolut delicios. În fiecare dimineață, la o temperatură de peste 35 de grade, ne savuram ceaiul fierbinte de la micul dejun.

– steagul turcesc e peste tot: atârnat la ferestre, arborat în vârfuri de deal, înaintea unor cladiri importante sau în mâinile vânzătorilor ambulanți. Cred că apare în peste 60% din pozele mele. Mi-a plăcut asta.

– pe lângă steagul turcesc, un alt steag împânzea orașul. Acela al campioanei naționale la fotbal, și anume Fenerbahce. Ca să nu uite nimeni care-i cea mai bună echipă. Și asta mi-a plăcut.

– plimbarea pe Bosfor n-a fost atât de palpitantă cum m-am așteptat. Având în vedere că Bosforul era motivul pentru care m-am dat cu fundul de pământ să mergem la Istanbul… a fost pur și simplu o plimbare cu vaporul, ca atât de multe altele. Bosforul e lung și lat și e străjuit de o parte și de alta de palate (Palatul Dolmabahce), de cluburi cu piscine, de moschei și de case de vacanță. Mi-a lăsat impresia unei zone de lux unde nu oricine are acces.

Palatul Dolmabahce vazut de pe Bosfor

– în ziua în care am vizitat Hagia Sofia, am vizitat și Palatul Topkapi. Acel palat unde e sabia lui Ștefan al nostru, pe care n-am văzut-o, că se afla în vistieria armelor și care nu era deschisă publicului. Vizita asta m-a enervat rău de tot. În primul rând, pe o căldură de mi se topea crema de protecție solară pe picioare, am așteptat la coadă la bilete vreo 20 de minute, dacă nu mai mult. 20 de lire intrarea. Când am intrat… îmbulzeală și cozi la intrarea în anumite camere ale palatului unde se aflau bijuterii, tronuri, săbii sau alte avuții. La un moment dat eram făcută sandwich între două turcoaice care se împingeau să pozeze nu știu ce săbii. Nu, nu mi-a plăcut deloc. Plus că nu prea aveai mare lucru de văzut, în sensul că în afară de camerele alea cu obiecte aflate în spatele unor geamuri groase, Topkapi nu se prea laudă cu mobilier. Un pat aici, o masă dincolo și cam atât. Aș spune despre el că a fost o pierdere de timp, dar cu toate astea, nu-mi pare rău că am fost.

Palatul Topkapi vazut de pe Bosfor

poarta a unui corp din curtea Palatului Topkapi

curtea Palatului Topkapi

partea din spate a Palatului Topkapi

– într-o altă zi, traseul nostru lipsit de bucuria unei bălăceli în apă mării, a inclus o vizită la Miniaturk, care e ceva în genul Mini Europei de la Bruxelles, numai că e doar cu obiective din Turcia. Am ajuns la concluzia că e un tool extraordinar de bun de marketing, având în vedere că m-a făcut să-mi doresc să văd cel puțin două dintre frumusețile Turciei: Pamukkale și Mardin. Fără să mai amintesc de Templul lui Artemis și amfiteatrul de la Aspendos. Ar fi o idee pentru madam Udrea să facă ceva de genul și la București. Intrarea a costat 10 lire.

Pamukkale

Mardin

Templul lui Artemis

Amfiteatrul din Aspendos

– cum ziceam, ce mi-a plăcut cel mai mult a fost Palatul Dolmabahce, reședința lui Ataturk. E atât de frumos și pe dinafară și pe dinauntru încât ora și jumătate cât am așteptat la coadă la bilete a meritat din plin. Măcar aici am stat pe la umbră și n-am crăpat de cald. Intrarea tot 20 de lire. Înăuntru nu se puteau face poze, dar eu, ca un român ce sunt, am trișat puțin și cu aparatul atârnat de gât, am făcut câteva poze cum am putut. Unele se văd bine, altele nu prea. Bine că le-am făcut și pe astea, că dacă mă luam după ghidă, nu găseam nimic pe site. Ea zicea că-s poze cu toate încăperile. Mda…

intrarea in Palatul Dolmabahce

salon in palat

in curtea palatului

o minunatie de cupola

– în aceeasi zi am făcut o scurtă excursie și pe Insula Prinților, la recomandarea mătușii mele. Mi-a plăcut arhitectura locului, care arăta ca un Vest Sălbatic modern. ;)) Case albe de lemn cu etaj și cu garduri tot albe, cu pomi plini de flori la stradă… o frumusețe. Păcat că toată frumusețea asta puțea. Da, aici chiar puțea. A balegă de cal. Pentru că transportul pe insulă se face în calești kitchoase și toate șoselele sunt murdare cu excremente, chiar dacă fiecare cal are un fel de sac sub coadă.

– în penultima zi am făcut un alt lucru traditional turcesc: am fost la un hamam. Adică la băi turcești. ;)) Iubi era oleacă retincent: cum adică să te spele cineva? Nu pot să zic că pe mine mă încânta ideea foarte mult, însă mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă încerc și în plus e o experiență și asta. Așa că sâmbătă ne-am făcut programare, au venit după noi la guesthouse și ne-au dus până acolo. Am intrat împreună, după care ne-am despărțit: eu la femei, iubi la bărbați. Ne luaserăm de-acasă costumele de baie că na… poate scăpam nedespuiați. M-am schimbat și le-am urmat pe celelalte femei care veniseră odată cu mine. După ce ne-am înmuiat cu apă aproape fierbinte, ne-am dus în saună (de parcă afară nu era deja destul de cald). Am stat acolo doar câteva minute, dar puteam sta mai mult, numai că eu, urmam turma că nu știam ce să fac. Și după ce-am ieșit, m-a înhățat o turcoaică negricioasă dar cu un zâmbet atât de cald și m-a pus să ma dezbrac. :-s Fie…După care s-a apucat să mă frece peste tot cu o mănusă abrazivă, activitate care se numește peeling. Nu doare, nu e neplăcut. După peeling, m-a trimis să mă clătesc. Când m-am întors la ea, mi-a făcut semn să mă întind pe burtă, după care m-a acoperit cu spumă. Aaaaah, asta a fost o senzație mișto. După care m-a masat și, deși nu-s adepta masajului, chiar deloc, a fost tare bine.Am rezistat eroic și nu m-a deranjat deloc nici măcar atingerea tălpilor. Ar trebui să știți că nu suport nimic pe talpi în afara de șosete și pantofi. Nici măcar așternutul, de-aia dorm cu șosete. Însă am acceptat cu plăcere mâinile și degetele acestei turcoaice. După ce m-a săpunit de mi-au sărit fulgii, m-a spălat și pe cap. Când a terminat, a început să arunce cu apă pe mine să mă limpezească. :)) Chiar m-a umflat râsul și m-am declarat încântată de experiență. Mi-am luat costumul de baie pe mine și m-am dus frumos într-un bazin cu apă mai rece și m-am putut bucura în sfârșit de o bălăceală scurtă. Am ieșit mai repede de momentul întâlnirii stabilit cu Iubi, da’ mi-a ajuns și cât a fost. Chiar merită să mergeți la un hamam dacă treceți prin Istanbul. Eu am descoperit că îmi place tare mult efectul pe care îl are peelingul asupra pileii. Atâta m-am mângâiat pe picioare dup-aia de am zis ca îmi mai iau un strat.

– pentru ultima zi am rezervat o excursie la Dolphinarium, care cică avea o problemă la bazin și spectacolul se anulase. Ne-au lăsat totuși să întrăm să vedem delfinii. Drăguți foc. După acest drum bătut degeaba, Iubi a ținut morțiș să mergem la Aquarium, că e cel mai mare din Europa și tre’ să-l vedem, daca tot suntem aici. După un drum destul de lung și enervant, am ajuns la Istanbul Forum unde am dat și de Aquarium. Am plătit alte 26 de lire, ca să stăm o oră să ne învârtim printre pești. Am văzut însă o chestie super mișto: o fată care hrănea pisicile de mare chiar în acvariul lor. Tunelul subacvatic e într-adevăr mai mare decât cel de la Barcelona, însă puteam supraviețui și daca nu îl vedeam. După Aquarium ne-am dus la Ice Museum, care iarăși e o experiență interesantă. La 40 de grade afară, -5 ar părea cam tot ce-ți dorești. Pe naiba, că nu-i plăcut nici așa. Am plătit tot 20 de lire să ne plimbăm printre sculpturi de gheată și să sorbim un suc dintr-un pahar de gheată, îmbrăcați ca în poza de mai jos și în sandale. Friiiiiiig de tot. Dar mi-a plăcut.

– cam asta am făcut în concediul de la Istanbul. Sigur mi-au scăpat o grămadă de chestii, însă am scris deja atât de mult că nici eu nu mai am chef să recitesc tot ;))

– am mai văzut și Basilica Cisternelor, Obeliscul, turnul Galata (urcarea a costat 11 lire) și aici aveți toate cele 830 de poze selectate. Că am făcut mult mai multe.

Basilica Cisternelor

Obeliscul

Turnul Galata

vedere panoramica din Turnul Galata

MORE PHOTOS

Pfiiiiiuuuu. Gata :)