Istanbul – Memories of a city

istanbul memories of a cityorhan pamukAutor: Orhan Pamuk
Nationalitate: turc
Titlu original: İstanbul: Hatıralar ve Şehir
Anul aparitiei: 2005
Nr. de pagini: 350 (faber & faber)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Fortăreața albă

„Istanbul’s fate is my fate: I am attached to this city because it has made me who I am.”

Primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut Istanbul – Memories of a city de Orhan Pamuk a fost acela că e o reclama extraordinară pentru turismul fostului Constantinopole. Aproape că am scos lirele din portofel să o cumpăr, atât de tentată am fost. Însă m-am abținut până am ajuns acasă și am comandat-o de la Books Express.

Nu citisem nimic de Orhan Pamuk până la cartea astea și îl și evitam oarecum. Recenziile și părerile despre Numele meu e Roșu nu erau prea încurajatoare și chiar două dintre persoanele apropiate mi-au spus că au încercat să citească romanul și s-au lăsat păgubașe pentru că era prea greu. Cred că va trebui să mă conving singură. :P

Istanbul – Memories of a city este o carte foarte frumoasă și ușor de citit. Eh, e drept că e autobiografie, deci nu poate fi baș complicată având în vedere că e oarecum cronologică. Nu acoperă toată viața lui Pamuk, ci doar copilăria, o parte din adolescență și puțin din anii de facultate. Cu fiecare autobiografie pe care o citesc îmi dau seama că-mi place genul tot mai mult, iar această carte, pe lângă faptul că mi-a făcut cunoștință cu Orhan Pamuk, mi-a arătat un Istanbul pe care eu nu l-am văzut.

Am sperat să regăsesc în paginile cărții locurile pe care le-am bătut cu picioarele mele și pe care le-am văzut cu ochii mei, am sperat să aflu chestii noi și să apreciez mai mult orașul pe care nu l-am apreciat cum trebuia atunci când l-am vizitat. Dintre toate, numai ultima speranță mi-a fost îndeplinită pentru că după lectura autobiografiei lui Pamuk, Istanbulul strălucește mult mai puternic în amintirea mea. L-am descoperit altfel față de cum l-am văzut, fotografiile și descrierile lui Pamuk mi-au arătat străduțe și locuri în care n-am ajuns, dar chiar dacă ajungeam, nu aș fi observat lucrurile despre care vorbește turcul. Pentru că trebuie să fii turc, istanbulez, ca să simți melancolia (huzun-ul) mărețului oraș.

Istanbul – Memories of a city e o carte din care răzbate melancolia, exact sentimentul care îi caracterizează pe turci, conform lui Pamuk. Totul e scris și descris ca și când trecutul l-ar durea, deși motivele nu sunt din cele mai tragice. Trăgându-se dintr-o familie înstărită, durerile lui Pamuk se traduc prin certurile dese ale părinților lui, prin mutarea din apartamentele Pamuk și separarea familiei. Își leagă trăirile și emoțiile de cele ale orașului. Vorbește mult despre dorința istanbulezilor de „vesternizare”, de a aparține culturii occidentale, despre un Istanbul mereu împărțit între nou și vechi, între ruine și modernism, ca și când nici el, nici ceilalti istanbulezi nu reușesc să își dea seama de ce parte vor să fie: să evolueze odată cu modernizarea sau să rămână adânc înrădăcinați în tradiție. Din punctul ăsta de vedere, Orhan Pamuk și-a făcut alegerea: rămâne un istanbulez atât de devotat trecutului, încât chiar și acum, la 50 și ceva de ani, locuiește în aceeași clădire în care a trăit și când era copil. Își regăsește liniștea privind Bosforul și plimbându-se pe străduțele din Beyoglu, Galata, Taksim și Cihangir.

„If the city speaks of defeat, destruction, deprivation, melancholy and poverty, the Bosphorus sings of life, pleasure and happiness. Istanbul draws its strength from the Bosphorus.”

Spuneam că n-am revăzut, prin intermediul cărții, moscheile, faimoasele palate și alte obiective pe care le-am vizitat anul acesta când am fost la Istanbul. Pentru că Pamuk nu vorbește despre ele. În toată cartea cred că a amintit de vreo două ori de Hagia Sophia și nici o dată de Moscheea Albastră. Refuză să scrie despre ceea ce vede orice călător când pășește în Istanbul. Ne prezintă locuri și lucruri care nu se văd cu ochiul liber, însă se simt dacă ajungi să petreci mai mult timp în orașul de pe două continente. Dă exemple de scriitori francezi care au călătorit în Istanbul și care au scris despre experiența lor cu orașul, de gravori și miniaturiști, de pictori și de istorici. Vorbește de asemenea despre scriitori și poeți turci care au închinat ode orașului lor și aceste opere sunt printre preferatele lui Pamuk, exprimându-și admirația de nenumărate ori.

„To prove that this was a Turkish city, these two writers knew that it was not enough to describe the skyline so beloved of Western tourists and writers, or the shadows cast by its mosques and churches. Dominated as it was by Hagia Sophia, the skyline noted by every Western observer from Lamartine to Le Corbusier could not serve as a “national image” for Turkish Istanbul – this sort of beauty was too cosmopolitan. Nationalist Istanbullus like Yahya Kemal and Tanpinar preferred to look to the poor, defeated and deprived Muslim population to prove that they had not lost one bit of their identity, and to satisfy their craving for a mournful beauty expressing the feelings of loss and defeat.”

Mi-au plăcut îndeosebi poveștile despre mama lui, despre cât de mult își dorea să îi atragă atenția și cu câtă bucurie primea afecțiunea ei. Însă ce mi-a plăcut cel mai mult a fost relatarea despre prima lui poveste de dragoste. Vorbește cu atâtă nostalgie și cu atâta tandrețe despre trandafirul negru (căci nu  îi dă numele adevărat), încât pentru câteva pagini ai impresia că citești un roman de dragoste. Am savurat capitolul într-o clipită și m-am și întors să recitesc cateva pasaje, așa mult mi-a plăcut.

Pamuk mai vorbește și despre pasiunea lui pentru pictură, despre talentul de care a dat dovadă încă din copilărie și despre împotrivirea mamei lui de a deveni pictor. Desigur, această împotrivire e întemeiată și femeia îi explică așa cum numai o mamă o poate face de ce pictura nu îi va aduce satisfacțiile pe care el le așteaptă. Ultima propoziție din carte e o concluzie atât de simplu formulată și atât de încărcată de satisfacție, de un fel de reproș și de un soi de „ți-am spus eu”, încât chiar nu avea rost să mai scrie nici un cuvânt după ea.

Nu știu dacă v-am trezit interesul să citiți cartea asta, însă e de o frumusețe și de o sensibilitate extraordinară. O recomand din tot sufletul.

Pe Cuvintele din carti aveti cateva citate din Istanbul – Memories of a city.