A fost şi a trecut

Ziua mea, carevasazică. Am tras o liniuţă şi peste 26-le din pagina de about şi merg cu capul înainte şi în cel de-al 27-lea an al meu. Nu prea mă pot obişnui cu numărul ăsta, pentru că ultima dată când am stat să mă gândesc la vârsta mea a fost pe la 25 de ani. Când am făcut o micuţă depresie, naiba ştie de ce, da’ ideea e că pe vremea aia nici nu visam cum va fi viaţa mea la 27.

Şi totuşi, cu toate depresiile şi cu toate “nu-mi vine să cred”-urile, sâmbătă m-am trezit zâmbind, râzând chiar, şi am făcut un lucru pe care nu l-am mai făcut de foarte multă vreme. Mi-a venit pur şi simplu şi m-am bucurat că mi-a venit. Am pus muzică la calculator, m-am pregătit de curăţenie (pentru că asta am făcut de ziua mea) şi am început să mă zbengui prin cameră. Să dau din mâini, să-mi mişc fundul şi să mă maimuţăresc în vitrina de la mobilă. Şi a fost al naibii de bine. M-am prăbuşit obosită pe canapea şi faţa îmi era invadată de un zâmbet tâmp ce parcă urla că viaţa e frumoasă. Chiar nu ştiu de ce, nu m-am chinuit, nu mi-am impus.

Apoi, am primit un telefon de la un nenea pe care l-am văzut o singură dată în viaţa mea şi care mi-a urat din suflet: “Creeaza-ţi amintiri!” După toată zbenguiala, îmi venea să ies pe geam, nu pe uşă şi sa fug unde văd cu ochii să creez cât mai multe amintiri. N-am făcut-o, dar am deschis geamul, l-am spălat şi am dat muzica mai tare, lăsând-o să-mi invadeze sufletul.

Apoi am plâns. Am închis ochii şi mi-am imaginat că tati mă ţine în braţe şi mă mângâie pe cap, aşa cum a făcut atunci când a citit postul ăsta. M-am dus la cimitir, i-am aranjat mormântul şi i-am aprins o lumânare de ziua mea.

Şi înainte să închei, vă mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-aţi urat pe toate căile (facebook, twitter, blog, sms, telefon) La mulţi ani. :*

Ah, si anul asta n-am mai respectat traditia… n-am schimbat designul blogului… n-am avut energia pentru asta. Dar urmeaza probabil. Si daca nu-mi platesc maine-poimaine domeniul, o sa vedeti iar This account has been suspended. :D