10 motive pentru care bloggingul e naspa

Vă aduceţi aminte când va spuneam de cele 10 motive pentru care bloggingul e minunat? E, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că nu există şi 10 motive pentru care el e naşpa. Cam de pe la începutul anului, blogul meu e, dragul de el, cam lăsat de izbelişte. Ştiu că nu pare, având în vedere că produc încă destul text şi relativ zilnic, da’ io aşa simt, că nu îi mai acord atenţia de altă dată. Ceea ce mă pune pe gânduri, pentru că nu vreau să renunţ la el, da’ nici nu mai simt nevoile acute de a-mi verifica statisticile de 100 de ori pe zi. Aşa că, ceea ce am găsit pe pagina asta, se cam pupă cu ce gândesc eu acum. :D La fel ca şi în cazul celuilalt post, nici această idee nu-mi aparţine mie. Este un post inspirat de pe site-ul pe care vi l-am indicat şi adaptat în funcţie de părerile personale.

Te simţi obligat să postezi

Evident că nu trebuie să postezi zilnic sau de 3-4 ori pe zi (dar dacă o faci, avantajul e creşterea traficului). Da’ dacă eşti obsedat de comentarii, ca mine, intri pe blog şi nu vezi numărul lor crescând, s-ar putea să fii dezamăgit. Aşa cum zice şi nenea ăsta care a scris articolul, nu cantitatea contează, ci calitatea, da’ ce te faci dacă lumea insistă să scrii zilnic pe motiv că nu se mai satură de poveştile tale? Exact, tre’ să scrii, pentru ei, pentru că îţi place să faci oamenii fericiţi.

Scrii pentru alţii

Mai înainte am zis că „fanii” cer mai mult şi mai mult, ba’ chiar încep să îţi trimită şi mailuri dacă vreo două zile la rând absentezi nemotivat. Ceea ce e de-a dreptul superb. Ce nu e superb e că de multe ori ai vrea să spui ceva, să îţi verşi nervii pe cineva şi pur şi simplu nu poţi pentru că respectivul îţi citeşte blogul şi totuşi nu ai vrea să îi răneşti sentimentele. Mie mi s-a întâmplat de vreo câteva ori să vreau să îmi „cânt” amarul aici şi să nu o fac pentru că persoana respectivă citea zilnic. Şi cum blogul e loc de defulat, nu îl poţi tot timpul folosi pentru asta.

Feedback-ul nu e tot timpul unul de calitate

Eu la capitolul ăsta nu mă plâng, în sensul că voi, cititorii mei dragi lăsaţi nişte comentarii absolut superbe şi argumentate. N-aş da comentariile mele pe un număr mai mare, dar slab din punct de vedere al calităţii pentru nimic în lume. Decât să am 50 de comentarii, dintre care 45 să fie de genul: „ce tare”, „de acord cu tine” sau, mai rău, înjurături, prefer să am 5 care să fie mai lungi decât postul. Să scrii ceva din tot sufletul şi să nu primeşti apreciere sau dezaprobare argumentata… e puţin descurajant.

E greu să-l promovezi

Mai ales dacă e blog nou, durează destul de mult până îşi ia zborul şi devine cât de cât cunoscut. Asta dacă te interesează, normal. Că pe unii îi doare la doi metri în faţa lor de statistici, vizitatori, etc. Dar dacă scopul tău e să ajungi cunoscut… ai de lucru. Mult. În primul rând la conţinut, să fie de calitate, în al doilea rând să comentezi la alţii (argumentat, coerent, corect dpdv gramatical), să pui linkuri spre alţii, să participi la concursuri, etc. Şi abia în vreo 2 ani şi un pic poţi culege roadele. Asta e the hard way, pentru ca the easy way e spamul. Ceea ce nu vă încurajez să faceţi. Oricum şi ca să spamaţi vă ia timp.

Schimburile de linkuri

Disperaţii le practică la greu. Dacă printre cei care citesc acest post se numără bloggeri care cer schimb de linkuri, îmi pare rău, dar e un mare „Nu-Nu”. Nu poţi să pui în blogroll pe cineva doar pentru că ţi-a cerut. Fără să ştii ce recomanzi, fără să ai un contact în vreun fel cu omul ăla (în afară de cererea de schimb). În schimb, ai nevoie de linkuri – cu cât mai multe, cu atât mai bine. Însă ca să le obţii, trebuie să munceşti. Iar. Fir-ar.

Rămâi fără idei

Daaaaa, pe-asta o ştiu cel mai bine. De-asta pun poze, de-asta fac expoziţii, de-asta fac topuri, de-asta pun întrebări. Pentru că n-am o idee suficient de bună pe care să o dezvolt şi pe care să o împart cu voi. Mă rog, eu ţin cât de cât la originalitate (ironic – postul ăsta e inspirat din altă parte), şi n-aş vrea să mă pierd în subiecte despre care vorbeşte toată lumea. Ieri am deschis Readerul şi cel puţin 6 bloguri vorbeau despre primăvară şi 1 Martie. Şi toate spuneau acelaşi lucru. De ce să mai spun şi eu ce e deja evident pentru toţi?

Guest-posturi

Adică posturile pe care le scriu alţii la tine pe blog, după ce i-ai invitat tu. Adică o metodă foarte lejeră de a avea articole, fără să ridici un deget. Evident că îi ajuţi şi pe cei care scriu articolul, da’ pentru tine e foarte comod. Mai puţin comod e când trebuie să scrii tu un guest post pentru altcineva. Nu ştiu cum e la voi, da’ pe mine mă stresează la maxim să scriu articole pentru alţii. Mă gândesc la toţi cititorii lor, că nu îi cunosc ca pe ai mei, că nu am control asupra lor. Ce să mai… mă panichez de tot.

Scrisul pentru bani

Ei, asta nu e chiar aşa de greu cum ar părea, da’ totuşi e o mică corvoadă şi asta. Tu tre’ să scrii pentru un client şi tre’ să ai grijă să fii original. Să nu fii pupincurist, că nu mai citeşte nimeni şi sar toţi peste postul cu pricina, da’ nici total împotrivă, că nu te mai abordează nici un client, pe motiv că îi distrugi imaginea.

Orice devine un post

„Ce mai faci?” „Bine, merci.” „Am citit pe blog că ţi-ai zgâriat maşina, că ai fost în vacanţă, că te-au dat afară şi că vrei să-ţi cumperi un câine.” Da, când ai blog, scrii despre orice. Mulţi ar zice că nu mai ai viaţă privată. Asta e un mare bullshit pentru că pe blog scrii doar ce vrei să se ştie despre tine. Ce nu, ţii pentru tine. Aşa că, aveţi grijă cu cantitatea de informaţii pe care o divulgaţi în scris.

Cu ultimul punct de pe lista autorului nu sunt de acord deloc, aşa că doar îl menţionez ca fapt divers. El zice că singurătatea ar fi una dintre chestiile naşpa ale bloggingului. Da’ ştiţi deja ce se întâmplă când ne strângem laolaltă şi câte prietenii şi relaţii s-au înfiripat între bloggeri.

Cam astea ar fi. Iară am scris un kilometru jumate de text şi n-o să citiţi decât titlurile paragrafelor, da’ asta e… îmi asum riscul. ;)