Din moment ce tm-99-blog e tot picat şi nu ştiu când s-o rezolva cu el, anunţ ediţia a IV-a a clubului de joc aicişea.
Deci, dragilor, nu mai tre’ sa votaţi, să vă gândiţi unde, când şi cum pentru că am toate răspunsurile. Dând o raită prin complex sâmbătă seara, mi-am dat seama că am ignorat locul ăla complet. Şi unde, dacă nu în complex se găsesc baruri cu multe mese şi cu multe locuri?
Aşa că, din prima am primit un răspuns satisfăcător, daaaar am zis să nu mă opresc acolo, ci să văd cum se prezintă şi alte cârciumi.
Şi am ajuns în minunatul Colisee (sper că aşa se scrie), unde am vorbit cu o don’şoară care ne punea 30 de locuri la dispoziţie în sala mare din spate, la vreo 4 mese, cu lumină din belşug şşşiiii, mai presus de toate, consumaţia minimă tre’ să fie de 300 de lei, adică 10 lei de căciulă. ) N-am zis nimic, doar că venim. Colisee îndeplineşte toate condiţiile pe care le-am cerut până acum de la un bar pentru jocuri. Şi dacă totul decurge bine, ne-am găsit o locaţie potrivită pentru jocuri. Aşa că, vineri, la ora 20, sper să ne vedem acolo, că tare am chef de un UNO.

A fost aseara si a aratat asa. Eu sunt kinda busy, asa ca o sa ii las pe altii sa povesteasca daca vor.

Poze, deci.

Aşa cum s-a tot discutat pe tm-99-blog, azi a avut loc acţiunea noastră de caritate, plănuită de ceva vreme. Înarmaţi cu mâncare, hăinuţe, cărţi, voci răguşite şi o chitară ne-am deplasat la ora 12 la Centrul de Plasament de pe strada Dămşescu nr.53 să le aducem copiilor de-acolo un strop de bucurie de Sărbători şi 3 colinde.

Am cântat şi le-am înmânat punguţe cu cadouri, după care ne-au cântat ei. Momente emoţionante, aş putea zice că s-au întâmplat acolo, mai ales că o doamnă ne-a spus povestea ajungerii acelor copii în centrul de plasament. Sunt părinţi care îi abandonează , părinţi care pleacă la munca în străinătate şi îi lasă în grija oamenilor de la centru. Ca şi cu animalele de companie: îţi cumperi unul şi când te plictiseşti îl abandonezi pe stradă sau îl dai la alţii. În cazul copiilor e puţin mai trist (deşi mie mi se rupe sufletul şi la gândul că un câine este scos în stradă) pentru că aceştia îşi pierd orice model de urmat, drumurile bune pe care ar trebui să pornească sunt mult prea aproape şi mult prea intersectate cu drumurile proaste, şi conform spuselor doamnei Loredana, majoritatea ajung infractori. Pentru că centrele de plasament îi ţin până la 18 ani, le oferă mâncare şi un acoperiş, după care încearcă să le găsească o slujbă şi îi ajută să se descurce singuri. Însă fără o educaţie, copiii nu ştiu prea bine să deosebească o oportunitate bună de una rea şi de cele mai multe ori aleg căile cele mai simple de a supravieţui: furtul de exemplu. La şcoală mai mult chiulesc decât asistă la cursuri, profesorii sunt „îngăduitori” fie pentru că nu le pasă, fie pentru că au interese proprii.

Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu unii dintre ei, să îi încurajez cumva, să îi motivez să o apuce pe un drum corect, să înveţe la şcoală şi să fie mereu cinstiţi. Ştiu că dacă aş fi avut ocazia, vorbele mele ar fi intrat pe o ureche şi ar fi ieşit pe alta, pentru că la vârsta lor, predicile sunt cele mai enervante lucruri. Le doresc din suflet să înţeleagă că viaţa nu e chiar o curvă, dacă îţi dai cât de cât interesul.

Ah, să nu uit să zic: la această acţiune, KFC ni s-au alăturat şi au adus pachete întregi cu fast-food pentru copii. Măcar o dată să se bucure şi ei!

Acum cateva poze, restul le gasiti pe picasa.

Nu uitati!!! Azi ne jucam in Bierhaus de la ora 19. Aduceti orice joc aveti prin casa, in afara de poker.

M-am simţit tare bine aseară când am văzut că lumea nu încetează să apară, să aducă jocuri, şi singurul lucru de care mi-a părut rău a fost că nu erau destule locuri pentru toţi jucătorii. Eu am rezervat în Funky doar 20 de locuri că nu m-am gândit că o să aibă aşa succes noul înfiinţat club de joc. Dar, spre marea mea încântare (şi nu numai a mea) a avut.

A fost aşa multă lume şi s-au jucat atât de multe jocuri, încât o să fie distractiv să urmărim reacţiile tuturor celor care au participat. Pentru că fiecare s-a concentrat la ce a avut de jucat, fără să poată fi peste tot sau să interactioneze cu toţi. Aşa că, despre ce am făcut eu, pot să vă povestesc doar eu şi cei care s-au jucat cu mine. Cum nu m-am jucat cu toată lumea, şi nu m-am prea mişcat dintr-un loc sunt tare curioasă ce au jucat ceilalţi.

Aşadar, seara a început cu un Yahtzee în 7 persoane, unele mai norocoase, altele mai puţin. În clubul ăsta am fost: Alex, Rob, Dede, Cristina, Deme, Marius şi eu. Câştigătoarea, care a reuşit să completeze toate rubricile, inclusiv Yahtzee a fost Cristina. Au urmat-o Deme şi Dede. Parcă. Ştiu că eu am fost pe locul 4 şi pe ultimul loc, pare-mi-se că Alex. DAR, ce contează e că ne-am distrat, am râs şi scorul a fost cel care a contat cel mai puţin.

După tura de Yahtzee, la masa noastră s-a jucat Scrabble. Dar nu oricum, ci în engleză. Ce-a ieşit acolo… you had to be there. ) Prescurtări de genul VDO (de la Siemens), CTA (de la Call to Action), JVC – că doar toţi îl ştim, mai un kilometru (KM), mai un KL (Kuala Lumpur ), dar şi cuvinte precum PRAWN, CRIB, WORK, PEZ, CHINA şi multe altele au umplut tabla de joc. De ce ne-am jucat în engleză? Nu să facem pe deştepţii, ci pentru că Scrabble-ul meu e în engleză şi are plin de W, Y, multe consoane şi foarte puţine vocale. Aşa că am făcut ce am putut. Şi a ieşit distractiv. Nu mai ştiu cine a câştigat (dintre Cristina, Marius, Paul şi eu + Iubi - ajutor pentru toată lumea si Todo - ajutor pentru Marius), dar Rob o să susţină oricum că eu am trişat. Ceea ce, evident, nu e adevărat.

Am poposit puţin pentru o victorie la masa lui Sîrg, unde am jucat Sus-Jos cu Ily, Horia şi George. Sus-Jos e un joc asemănător cu Piticot, un joc pe care eu l-am iubit mult de tot când eram copil. Din păcate n-am simţit adrenalina prea mult, că n-am suit decât o dată şi n-am coborât deloc. Şi am şi terminat partida mai repede decât ne aşteptam.

Toată lumea era cufundată, ba în Monopolio (adica Monopoly în spaniolă, adus de Raka), ba în Sudoku (io nu ştiu cum se joacă, da’ tabla aia de sticlă a lui Rob era mişto de tot). S-a mai jucat Cruce şi alte jocuri probabil, da’ io nu ştiu că, după cum v-am spus, m-am aciuit la o masă, departe de mulţimea concentrată.

Şi după ce mesele s-au mai eliberat, probabil ceilalţi clienţi fiind agasaţi de manifestările noastre gălagioase, ne-am mutat la două măsuţe, să ne jucăm UNO. Oh, the joy!!  Şi abia acum a început distracţia. Am râs cu lacrimi şi ne-am jeluit câd rămâneam cu zecile de puncte în mână. Camytzi ştie. ) În jurul meselor rotunde pentru UNO ne-am strâns: Clawd, Camytzi, Rob, Deme, Cristi, Andrea, Horia (după vreo câteva ture) şi eu. Regulile de la UNO sunt aproape ca la şeptică americană, numai că poţi umfla mult mai multe cărţi şi regula lui 0 îi îndurerează pe unii şi îi bucură pe alţii. Partea cea mai amuzantă e la final, după ce termină cineva şi tu rămâi cu puncte de să nu le poţi duce.

Şi cam aşa s-a încheiat seara pentru mine şi Iubi, deşi cu părere de rău am plecat pentru că Dani tocmai mă întreba dacă nu mă bag la o Mimă. Şi eu sunt înnebunită după mimă, dar cum Iubi nu mai putea de oboseală (şi nici eu nu eram mai brează) am zis să call it the night şi să ne ducem la somnic. Probabil distracţia a continuat până la ore mai târzii, dar aflu eu azi.

Pozele urmează şi le aştept cu nerăbdare pentru că au fost feţe şi feţe.

Printre cei prezenţi se mai numără şi Dora, Andra, Luci, Richie, Daciana, Nuzzu (ştiu că i-am uitat pe mulţi, aşa că vă rog să îmi semnalaţi absenţele)

Ca o concluzie, eu mă declar total satisfăcută şi mulţumită de cum s-a desfăşurat prima ediţie a Clubului de joc, care după cum am decretat aseară, se va întâmpla în fiecare lună. Chestia e că tre’ să mă interesez de alt local, ca Funky e un pic cam incomod, mai ales că tre’ să ne mutăm de la o masă la alta şi să nu stăm unul în braţele celuilalt, cum aproape că s-a întâmplat.

PS. cred ca o sa ma pun sa scriu niste reguli pentru cateva jocuri, ca sa stie toata lumea cum se joaca cate ceva.

Până la urmă am fost şi la Halloween party. Pe foarte fast-forward câteva poze şi lista de participanţi. Ah şi înainte explicaţii despre costumaţia mea, care nu prea poate fi numită costumaţie, dar be it. Deci eu m-am îmbrăcat în uniforma mea de la liceu (C.D. Loga pentru băştinaşi) pentru că ideea mi-a venit în urma unei conversaţii telefonice cu Richie. Nu aveam şi nu ştiam în ce să mă costumez, aşa că m-am pus pe modificat fustiţa (modificată de altfel de multe ori şi în perioada liceului) şi când am fost mulţumită de cum arată, m-am declarat încă şcolăriţă. Erau în plan şi două codiţe, ceva pistrui şi bujori, dar mi-a fost prea lene şi nu m-am mai machiat. Surpriza mi-a fost mare când am ajuns in Dubliners Express (sau cum îi zice barului) şi la o masă de lângă intrare nişte foşti „logani” mi-au recunoscut uniforma şi m-au întrebat dacă am fost în Loga. Pe câţiva îi cunoşteam după nume şi după reputaţie, pe alţii un pic mai bine. Oricum uniforma a făcut posibilă o conversaţie mult mai lungă decât am avut vreodată pe perioada liceului. Dar, gata că mai am multe de povestit, de arătat, de îndrugat.
De fapt, nu, las pozele să vorbească de la sine, cu câteva explicaţii extra aşa cum le-am primit şi eu:

Horia – hot sexy mamacita a purtat hainele lui Ily. Fac pariu că ea n-ar fi putut să accesorizeze aşa bine fustiţa aia roz cu nişte mega-bocanci ca ai lui Horia.

Read the rest of this entry &raquo

…s-au întâmplat multe lucruri:
…am dormit foarte puţin
…am dansat, am mâncat şi am băut în calitate de blogger
…a fost concertul Vama
…a fost întâlnirea bloggerilor timişoreni+hunedoreni+orădeni+bucureşteni evident în Timişoara
…a fost Verde pentru biciclete, roz (bine, fie, magenta)
…Iubi a câştigat 5 medalii la un concurs de înot din Ungaria (1 aur, 2 argint, 2 bronz)
…s-a stricat o prietenie şi s-a tulburat puţin blogosfera timişoreană Read the rest of this entry &raquo

Ziua de ieri a fost una super tare cu singurul minus că a fost insuportabil de cald pentru paintball. De fapt pentru orice altă activitate, în afară de scăldat.
La invitaţia băieţilor de care vă ziceam în postul de dimineaţă, adica Mihai, Cosmin şi Cristi, ne-am dus la paintball la Jimbolia o ceată de 11 soldaţi, dintre care 9 bloggeri şi doi aparţinători.
Locul în care urma să ne ascundem unii de alţii pentru a ne împuşca arăta cam aşa. Destul de sălbatic şi aventuros.

Echipe am fost 3 de câte 4. Fiind 3 fete (Nebuloasa, Anda şi eu), băieţii au fost aşa de drăguţi că ne-au lăsat pe noi să îi alegem pe ei. Mie mi-a fost destul de greu şi nu-mi place să aleg pentru că toţi îmi erau în aceeaşi măsura de dragi. Până la urmă în echipa mea au fost Iubi, Richie şi Dan. Celelalte echipe rivale: 1. Anda, Dani, Rob şi Mihai. 2. Nebuloasa, Raul, Ovi şi Raka. Până la urmă, epuizaţi, cu chef mai mult sau mai puţin, echipele au suferit modificări, da’ nu s-a supărat nimeni că oricum fiecare cam era de capul lui.

De câştigat, primele doua ture le-am câştigat noi, adică echipa mea. Dup-aia… nu mai ştiu, da’ cum ziceam, nu prea ne păsa cine câştigă, că scopul era să împuşti cât mai mulţi şi mai ales să nu mori tu.

Faze comice:
•    apariţia subită a lui Raka în faţa mea şi reacţia mea: Aaaaaaa!!! După care hohote de râs că nu mai vedeam nimic şi ai mei trăgeau toţi în el înainte să apuc eu să ies.
•    Ovi la pândă, cu puşca blocată. El zice că am ezitat, eu zic că n-am vrut să trag că eram prea aproape de el, aşa că i-am zis să facă pe mortul
•    pe câmpul de luptă eu socializam cu Richie, lucru ce mi-a adus o bilă în cască şi una în umăr. Aia din umăr a durut tare. Singura de altfel.
•    a trebuit să mă predau că nu mai aveam gloanţe, altfel făceam schimb de bile cu Mihai până la asfinţit.

Faze mai puţin comice:
•    Iubi a picat primul în luptă şi deşi n-a fost deloc împuşcat a fost cel mai rănit. A picat într-un tranşeu şi şi-a zdrelit mânuţa stângă.
•    Mihai, la ultima tură, a picat şi el într-o groapă rupându-şi uniforma, pantalonii şi mai un pic şi piciorul
•    Richie şi Raka au avut răni aproape în acelaşi loc, numai că a lui Richie a început să sângereze
•    Dan, dintr-o ţintire necorespunzătoare a gustat o bilă pornită din puşca lui Raka.

După ce ne-am săturat de alergat şi ascuns unul de altul, am poftit la masa. Mici şi cârnăciori, umeziţi cu bere sau suc sau apă. Buuun. Cu burta plină am mai tras câteva bile roşii, după care ne-am cărat acasă.
În imagini cam aşa arată:

Restul pozelor (care merita vazute) sunt aicişea.

Cu ocazia descălecării la noi în cetate a oştenilor Sebi şi nea Ovi, o ceata de băştinaşi ne-am strâns aseară cu mic cu mare la o bere ş’un mic pe malul proaspăt curăţatei Bega. Şi-am fost în numar de doisprezece, mai precis: Ovi şi domniţa din dotare, Corina, coniţa Nebuloasă şi don’şoara Dojo, vitejii Horia, Dan şi Raka, plus încă trei meseni de seamă: Mircea Popescu, Ana şi un domn căruia nu i-am reţinut identitatea. La urmă, dar nu cei de la coadă, oşteanul meu şi cu mine. ş-am băut şi ne-am veselit şi ne-am pozat cu Mufica, doamna Mufica, şi ne-am promis că mai facem şi cu alte ocazii. Daca cei doi oaspeţi ne-ar fi vizitat duminică le-am fi aratat cum se face un blogmeet adevarat la noi în cetate, aşa cum îl facem în fiecare lună. Da’ nu-i bai, ca le arătăm poze.

A început vineri, imediat cum am ajuns acasă. Primisem cartea de la hotcity (m-am bucurat mult că Johnny Depp mi l-a adus pe Michael în bibliotecă) şi până la 19 când m-am întâlnit cu carlitos am tot răsfoit-o. Dup-aia m-am întâlnit cu carlitos cu care am stat la un suc naturel, m-am bucurat că i-am văzut pe ea şi pe Dragoş înainte de marele eveniment din viaţa lor şi mai apoi ne-am dus către case.

Sâmbătă ştiam că aveam să mă trezesc devreme să merg la gară dupa Barbie. În sfârşit şi-a făcut vreme să vină la Tiramisu. Aşa că ziua de sâmbătă am petrecut-o fiind ghid şi durerea de picioare din Barcelona a revenit, însă nu la fel de ucigătoare. Ucigătoare a fost setea pe care trebuia să o car după mine. Împreună cu Dojo, i-am plimbat pe Barbie, Nico şi Mihai prin Unirii, Centru şi malul Begăi. Oricât aş încerca nu pot să vad Timişoara cu ochi de turist, am mai zis asta pe undeva. însă pot să spun că datorită lor am observat nişte detalii care nu ştiam că există pe unele cladiri, şi deşi eram înarmată cu aparatul foto, n-am făcut nici o poză. Nici măcar cu ei. în schimb au ei şi dacă se îndura vreunul, o să le am şi eu. Surpriza acestei zile s-a petrecut pe la 9 seara când stând noi frumuşel pe bancuţe în Unirii, Mihai mă întreabă despre un detaliu care nu apăruse pe blog, ci într-un schimb de mailuri între mine şi Mihai. Când mi-a picat fisa cine e, figura şi reacţiile mele au distrat pe toată lumea, mai ales pe el şi pe Barbie, care aşteptau momentul. Cât de ameţită pot să fiu să nu-l recunosc, mai ales că îmi trimisese poză cu el pentru expoziţia de ochelari. Doamne, Doamne… A fost distractiv.

Barbie a rămas la fel cum o ştiam, deşi parcă parcă a vorbit mai mult. şi Andreea îi zicea că e aşa diferită faţă de cum e pe blog. Dulcică oricum şi în realitate şi pe blog.
De Nico mi-a placut tare mult. Un mic japonez, la fel ca mine, orice clădire, orice moment imortalizat. Plină de viaţa şi oricând cu zâmbetul pe buze.
Seara am făcut un blogmeet restrâns la Stradivarius în jurul unor salate. Ni (Barbie, Nico, Mihai, eu şi Iubi) s-au alăturat Andrea, Richie, Dora, Andreea geamăna + geamăna adevarată (Silvia). După care la culcare.

Duminică în sfârşit am apucat să dorm şi eu cât am vrut, dar oricum oboseala n-a plecat aşa cu una cu două. încă e călare pe mine. Duminică l-am cunoscut pe Argo. Voi habar n-aveţi cât e de frumos, de mare şi de jucăuş. Şi e Rotweiller de talie medie, ai zice că abia se urneşte la joacă. Da’ de unde. Minge să îi dai şi aleargă sprinţar prin toată curtea. şi ce m-a distrat şi mi-a plăcut la nebunie e că cerşea afecţiune. )) Aşa draguţ să vezi ditamai dulăul că se bagă sub palma ta să îl mai mângâi oleacă. O dulceaţă de căţel. I-am făcut poză cu telefonul, dar n-am apucat să le scot. Da’ ar fi putut şi stăpânu să vă arate. Cred că tre’ să fac o expoziţie de animale că tare mi-s curioasă ce mângâiaţi voi pe acasă.

Spre seară din nou în Unirii la un suc şi dup-aia condus la gară. A fost un weekend reuşit, mai ales că am fost şi singură acasă şi am putut să îmi organizez timpul cum mi-a plăcut.