Dictionar Robert de nume proprii

Autor: Amelie Nothomb
Nationalitate: belgiana
Titlu original: Robert des noms propres
Anul aparitiei: 2002
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: Antichrista

Prima carte prin intermediul careia am cunoscut-o pe Amélie Nothomb e Dictionar Robert de nume proprii. Mi s-a parut un titlu ciudat pentru o carte. La inceput nici n-am crezut ca e roman si ma miram ce cauta in raionul literaturii contemporane si mai ales de ce era asa de subtire (cand toata lumea stie cat de gros este un dictionar Robert, fie el si de nume proprii). N-am cumparat-o, dar mi-a ramas in minte. Si totusi o am, pentru ca Mihai a scos “la licitatie” pe blog 2 carti dintre care Dictionar Robert de nume proprii a ajuns la mine. :)

Abia acum i-am facut loc printre lecturi si doar datorita faptului ca nu puteam lua cu mine in excursie ditamai cartoaia lui Bulgakov.

Dictionarul lui Nothomb, desi simplista, pe subiecte demult “fumate” de filmele americane, m-a prins destul de repede. La fel ca si Antichrista, multe episoade din actiunea ei par desprinse din filme, atat doar ca se petrec in Franta, in familii mai mult sau mai putin normale. Ca veni vorba de familie, si aici am observat un anume laitmotiv pe care il foloseste in scrierile ei : e vorba de cate o fetita al carei destin il urmareste pana la un moment dat, si o mare parte din pagini e ocupata de descrierea relatiilor familiare. Si familia asta intotdeauna are aceeasi problema : nu stie cum sa-si gestioneze sentimentele cand vine vorba de copii.

Plectrude se naste dintr-o mama de 18 ani si un tata la fel de tanar. Aceasta mama ii doreste copilului ei nenascut un viitor deosebit, unic (cam la fel ca si mama Copilului divin) si are impresia ca acest viitor ii este destinat numai unei persoane cu un nume special. Din cauza acestui nume se intampla lucruri care o plaseaza pe Plectrude in sanul familiei matusii ei. Inca dinainte de a se naste, mama ei ii prezice o cariera de dansatoare, dorinta perpetuata si de matusa ei, transmisa fetei astfel incat n-are cum sa nu se adevereasca.

La scoala, Plectrude este copilul cu cele mai proaste rezultate la invatatura, insa asta nu o impiedica sa fie idolatrizata de colegii ei, chiar si de unii dintre profesori. Popularitatea incarnata se imprieteneste cu o fetita nou venita la ea in clasa. O trasatura edificatoare pentru Plectrude este felul ei de a trai intamplarile cotidiene ca si cand ar trai intr-o poveste. Ii place sa se puna in pericol doar de dragul de a fi salvata de cineva, de a simti ca ii datoreaza ceva eroului sau eroinei ei, de a experimenta putin din moarte. Roselyne ghiceste intentiile si inconstienta pe care Plectrude le confera actelor ei si desi fermecata de personajul pe care micuta vrea sa il interpreteze nu se lasa orbita si incearca sa o readuca in simtiri.

Dansul e lumea in care Plectrude se simte cu adevarat un personaj de poveste si admirata asa cum merita. Find cea mai buna dansatoare de la scoala, si pe deasupra si foarte draguta, este transferata la una din cele mai bune scoli de balet din Paris. De aici incepe calvarul. Greutatea si disciplina la care este supusa ii aduc multe neplaceri fizice si aproape nici o satisfactie psihica. Cu timpul incepe sa se obisnuiasca si chiar sa ii placa, sa se autopedepseasca, mai mult chiar decat o fac profesorii.
Viitorul ei de balerina este pus in pericol de ea insasi, astfel ca se intoarce acasa, in familie si la singura ei iubire de care fugise in clasa a VIII-a.

La fel ca multe scrieri frantuzesti, Dictionar Robert de nume proprii este destul de ciudatica. Intamplarile sunt bizare, motivele sunt hilare si incredibile, personajele sunt putin fantasmagorice. Si cred ca asta e esenta lui Amelie Nothomb, esenta fiecarui scriitor francez. Desi seamana cu ceva american e atat de imbibat in francofonie incat devine aproape original.