Două cărţi
Si cum ziceam, iata-ma-s vie. Cam chioara de un ochi, dar mult mai bine ca saptamana trecuta. Urmeaza vizite peste vizite la tot felul de doftori sa ma tratez odata, si sa ma pot intoarce ca lumea pe blog si la citit. Pana la posturi mai consistente in text, va fac cunostinta cu doua carti interesante. Una datorita provenientei ei, alta datorita titlului.
In urma cu ceva timp, Mihai spunea pe blogul lui ca da doua carti, dintre care una pe care eu voiam sa o citesc de mult: Dictionar Robert de nume proprii de Amelie Nothomb. Fac comment in semn de intins mana si cer si eu, ca altii, cartea (norocul meu ca ceilalti o cerusera pe prima). Raspunsul lui: „da adresa”. Ii trimit adresa pe mail si el imi trimite cartea prin posta. Super faina faza. E primul lucru pe care il primesc prin posta de la o persoana necunoscuta, asa for no reason. Si atata m-am bucuraaaaat, incat m-as fi apucat imediat de citit, daca as fi putut sa vad. Deci, Mihai, inca o data: „Multumesc frumos! Mi-ai facut o mare bucurie.” 
A doua carte e cumparata pentru titlu si pentru cele cateva pagini de la inceput in care autorul povesteste despre rosii, istorie, curiozitati si altele. Retetele pe care le are tiparite in ea, nu cred ca o sa vada prea repede lumina zilei pentru ca nu ma omor cu gatitul si incerc sa il evit pe cat posibil. Voiam sa va arat si voua ca exista cineva mai pasionat de rosii ca mine. 
02 03 2008 la ora 09:50
E bine ca esti intreaga. Am mediat insanatosirea ta cu Al De Sus. Nu publici retete din cartea cu numarul 2 ?
02 03 2008 la ora 12:39
se ia o tomată.
(dulce, de preferinţă, dar vom accepta şi urmele accidentale de aciditate)
se sărută pe ambii obraji, ignorând eventualii ochi umflaţi de boală sau alte semne de bună purtare, se admiră din toate unghiurile.
se mângâie cu cuvinte meşteşugite şi alese, se lasă să fiarbă oleacă în suc propriu, o lăsăm să se împartă singură în felii pentru cei dragi ei, aşa cum ştie mai bine, ş-apoi dăm în clocot fără să facem febră din cauza asta.
lăsăm la răcit cu un “the end” meritat, şi servim când tomata se lasă servită de noi, scriind pe blog, sau discutând.
02 03 2008 la ora 14:16
sa cresti mare (nu serios, macar 1,65!)
02 03 2008 la ora 14:36
Ma intreb ce-ar fi insemnat o carte de genul “100 de minuni din cufureala”. Cred ca ar fi facut ravagii culinare in lumea in care traim, plina de mancatori de rahat. De ala de la magazin, of course.
02 03 2008 la ora 14:36
P.S.: Welcome back!
02 03 2008 la ora 18:27
vreau si eu sa+mi dau adresa,
02 03 2008 la ora 20:52
@ cropcircles –> Multumesc, dear.
Cine stie cu retetele, cand m-oi pune sa fac vreuna care merita laudata….
@ daimon –>
Super draguta reteta, io’s de-acord cu ea.
@ Mihai –> Nu mai cresc io… poate doar pe tocuri.
@ Puisorul cufurit –>
Hai ma… nici chiar asa, da’ titlul e interesant, poate te gandesti sa il dezvolti. Merci de primire.
@ miclowan –> Cand mai are cineva de dat carti, te anunt… cine stie, poate fac si eu o opera de-asta caritabila
03 03 2008 la ora 12:57
Ia uite, carte care zice cu tomatele. Aveam si eu o reteta, dar Daimon, a zis-o deja asa frumoooos
03 03 2008 la ora 16:46
Ela, nu-i bai, hai să vedem în câte moduri poate fi devorată o Tomată
03 03 2008 la ora 18:55
@ Ela –> Oh, pai sa stii ca nu ma suparam.
@ daimon –> Asa zic si eu.
05 03 2008 la ora 23:58
da mie cartea cu tomate sa testez retetele