Copilul divin
Autor: Pascal Bruckner
Nationalitate: francez
Titlu original: Le divin enfant
Anul aparitiei: 1992
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: Luni de fiere
E prima carte pe care am citit-o datorita pasajelor de pe cuvintele din carti. Desi la Schimb de carti, cei care au citit-o au vorbit amuzati de ea, nu prea m-a atras, dar m-am lasat convinsa si am adus-o acasa cu mine. Era lectura ideala pentru un drum pana la Budapesta si inapoi.
Povestea copilului care refuza sa se nasca e usor asemanatoare cu filmul Look who’s talking, dar ar fi injust sa ne rezumam la comparatia asta pentru a vorbi despre carte. Pentru ca Louis, copilul ce se opune parasirii uterului, e sortit sa devina primul copil-enciclopedie inca din ipostaza fatului. Mama lui, insarcinata atat cu el cat si cu sora lui geamana, Celine, isi doreste niste copii care sa ii intreaca in inteligenta pe toti invatatii istoriei. Astfel, ea purcede la furnizarea informatiei catre cei doi embrioni, pana cand intr-o zi acestia, prinzand glas, cer mai mult si mai mult.
Cand sorocul se apropie, Louis e deja hotarat sa nu se nasca, pentru ca pe langa tot felul de lucrari academice, opere din toate domeniile, muzica din toate timpurile si dictionare din toate limbile, acesta mai citeste si ziarele vremurilor actuale. Afland despre natura lumii reale, despre catastrofe si alte lucuri neplacute ale vietii cotidiene, decide sa ramana in burta mamei sale, chiar amenintand-o pe aceasta ca daca nu ii permite sa locuiasca in ea, o omoara.
Timp de cinci ani cat traieste in pantecul mamei, Copilul Divin ajunge un mic dictator, ce are puterea sa subjuge o lume intreaga doar pentru ca stapaneste o mare cantitate de informatii si cultura sa generala se ridica undeva la miliarde de pagini citite. Ceea ce il intereseaza pe el e sa distruga lumea, pentru ca daca Dumnezeu a creat-o cu un cuvant, el vrea sa o distruga cu altul. Principalul lui dusman e insusi Dumnezeu cu care chiar are o discutie si cuteaza sa il sfideze afirmand ca el s-a creat singur.
La inceput aveam impresia ca ma uit la niste desene animate, datorita neverosimilitatii intamplarilor, gesturilor si dialogurilor (mai ales datorita momentului in care Louis isi samponeaza si isi piaptana singurul fir de par, in interiorul mamei sale). Dar am inteles ca exagerarea tuturor lucrurilor nu e decat o satira pentru vesnica incercare a oamenilor de a stapani atotcunoasterea. Gandindu-ne la Adam si Eva, exact acesta a fost si motivul pentru care au vrut sa manance din fructul pomului interzis.
Pedeapsa pe care Dumnezeu o are pentru el nu e izgonirea din Rai, ci o femeie. O femeie care il transforma si il face sa renunte la dorinta de a cunoaste tot. Micutul, asemeni lui Antoine*, isi doreste sa faca parte din randul oamenilor normali si recurge la televiziune, jocuri video si reviste de scandal. Ajunge sa considere stiinta un blestem.
Am avut tendinta de a desconsidera romanul, de a-l cataloga „doar amuzant”, dar as fi facut o greseala pentru ca e mult mai mult decat atat. Subintelesurile pe care le ascunde fac din Copilul Divin o carte de nota mare.
_____________________________________________________________________
Tags: copilul divin, literatura franceza, pascal bruckner
25 01 2009 la ora 14:32
Am citit doar o carte pana acum de autor.. dar m-a convins că merită să îmi îndrept atenţia cândva şi asupra celorlalte.
Şi.. să ştii că citatul „Frica nu ucide, te impiedica sa traiesti” m-a convins definitiv că asta va urma cândva în vară când am timp.
25 01 2009 la ora 15:50
Copilul Divin mi’am propus sa’l citesc si eu dupa ce am vazut o recenzie la Gemene, iar acum sunt si mai convinsa ca trebuie sa pun mana pe ea.
25 01 2009 la ora 19:51
mie mi-a placut mult “copilul divin”. e cumva din acelasi film cu “palatul chelfanelii” sau “capcaunii veseli”. de fapt, bruckner m-a cucerit cand eram mica, cu “luni de fiere”, si de-atunci am ramas cu o simpatie care ma determina sa-mi bag nasul in cartile lui din cand in cand
26 01 2009 la ora 03:25
aaaah! am citit-o demult si, ca deobicei, am retinut doar “povestea” cartii. anul trecut am vrut s-o recomand cuiva da’ nu-mi aminteam nici titlul si nici autorul. multumesc ca mi-ai amintit!
26 01 2009 la ora 12:12
ooooo! m-ai facut prea curioasa.suna foarte interesant. trebuie s-o gasesc!
26 01 2009 la ora 19:43
mie mi-a placut foarte mult cartea…am avut o perioada in care am citit mult din Bruckner
26 01 2009 la ora 23:26
26 01 2009 la ora 23:53
Pentru mine citatele, sunt cea mai buna metoda de a ma convinge. Daca gasesc un singur citat sa ma fascineze.. gata!
Nu mai e nevoie de alte cuvinte. Momentan.. ma fascinez cu Orbitorul.. din care sper sa apuc sa public oarece citate candva prin februarie.
27 01 2009 la ora 14:19
hihi, le mai incurca omu’, deh.
iti poti imagina ca am citit carti in germana si dup-aia in romana si nu m-am prins decat dupa cateva pagini ca le-am citit deja? varza is my middlename.
27 01 2009 la ora 16:03
“hotii de frumusete”, “Iubirea fata de aproapele”, “luni de fiere” si “Paria”
31 01 2009 la ora 23:56
04 02 2009 la ora 15:56
Hmm… ai adus in discutie si cartea “M-am hotarat sa devin prost”.
Nu stiu daca merita aceasta “pomenire”. “M-am hotarat sa devin prost” este o carte care porneste bine, continua stangaci si pe final “se inneaca precum tiganul la mal”…
Apropo, stie cineva de unde se trage zicala asta, cu tiganul care se inneaca la mal?
04 02 2009 la ora 22:48
10 02 2009 la ora 21:33
Inainte de “Copilul divin” mi-am facut incalzirea cu “Luni de fiere”! Fascinanta, dar nu prin prisma fragmentelor cu tenta sexuala duse la extrem, ci, datorita modului de a prezenta degradarea cuplului!
O seara placuta!
12 02 2009 la ora 20:45
13 02 2009 la ora 09:40
Oh, Tomata cu scufita, credeam ca ma fac de ras si ca-s in urma de tot cu titulul cartii! Daca n-ai citit-o inca, ma simt bine ca ti-o recomand tocmai eu, cu sufletul meu drag!
Chiar te rog… Fain!
O zi buna!
14 02 2009 la ora 18:29