Eseu despre orbire
Autor: Jose Saramago
Nationalitate: portugez
Titlu original: Ensaio sobre a Cegueira
Anul aparitiei: 1995
Premii: nu
Ecranizare: Blindness (2008)
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: Intermitentele mortii
De Jose Saramago am aflat de pe bloguri. Ridicat in slavi si laudat de toata lumea am amanat lectura Eseului pentru ca nu voiam sa fac parte din trend. Citind cartea insa am realizat (pentru a nu stiu cata oara) ca la capitolul literatura ar trebui sa plec urechea cand vine vorba de o carte adulata de mase de cititori. Acum ma numar si eu printre cei care s-ar urca in balconul Operei din Timisoara pentru a striga in gura mare cat de buna e cartea.
Eram pe punctul de a scrie ca titlul n-ascunde nici o filozofie, cand mi-am dat seama ca e chiar opusul acestui gand. In cuvantul „orbire” stau inchise toate simturile, sentimentele si trairile oamenilor, amortirea lor sau dimpotriva intetirea lor. Am citit ca romanul a fost atacat de o asociatie a orbilor pentru ca denigra nevazatorii, insinuand ca orbirea e cauza tuturor relelor. Chiar daca Eseu despre orbire este o distopie, chiar daca scarba, oroarea si stupoarea ating cote maxime, pe masura ce paginile se intorc nu totul poarta semnul negativ. Sa ne gandim la sotia doctorului, singura ce isi pastreaza lumina ochilor, care din prea multa bunatate, dintr-o dragoste enorma pentru oameni si sotul sau, renunta la ea insasi si se transforma intr-o calauza pentru cei care nu vad. La ea ceea ce orbeste e rautatea, apoi zgarcenia si egoismul, inlocuite cu antonimele lor si dand nastere unui personaj de exceptie si de un altruism iesit din comun. Apoi sunt celelalte personaje, fata cu ochelarii fumurii care il protejeaza pe baietelul strabic, medicul care ii ingrijeste pe bolnavi, femeile care isi ofera trupurile pentru ca ceilalti sa manance.
Pe scurt despre subiect: intr-un oras fara nume, care poate fi oriunde in lume, o epidemie de orbire alba pune stapanire pe toti locuitorii, rand pe rand. Primii sunt dusi in carantina la un spital de nebuni, si sunt paziti de soldati inarmati pentru a nu iesi sa raspandeasca boala. Aici au loc tot felul de intamplari, printre care impartirea orbilor in doua tabere, astfel incat unii ajung sa ii terorizeze pe ceilalti. Hotie, viol, crima, iata ordinea in care evolueaza lucrurile. Dupa un incendiu provocat la spitalul de nebuni, orbii reusesc sa evadeze. Ce gasesc pe strazi e de neimaginat.
Personajele nu au nume ci sunt numite dupa una dintre trasaturile care ii defineste: primul orb, batranul cu legatura neagra, cainele lacrimilor. Punctuatia e ciudata, fara linii de dialog, fara semne finale, un stil ce-l deosebeste pe Saramago de alti scriitori. Ar putea lasa impresia ca e o carte greu de citit. Nimic mai fals. E o placere sa vezi cum corpurile de text fara aliniat dau impresia ca ai citit un dialog de cateva replici.
O continua senzatie de 1984 m-a urmarit inca de cand am aflat de monitoarele prin care li se repeta orbilor regulamentul sau de portavocea ce ii anunta ca le-a venit mancarea. De multe ori fac referire la cartea lui Orwell poate pentru ca e prima distopie pe care am citit-o, insa nici Eseu despre orbire nu e mai prejos.
Apoi, cand orbii s-au impartit in doua tabere, cei buni si cei rai, mi-am adus aminte de Imparatul mustelor si de rautatea acelor copii care isi doreau sa conduca peste altii mai slabi ca ei.
Pagina cu pagina am avut sentimentul ca ma uit la un film. Pentru cata orbire trateaza, cartea e extraordinar de vizuala. Motiv pentru care am cautat sa vad daca nu cumva s-a gandit cineva sa faca si un film. Surpriza! Blindness e ecranizarea acesti carti exceptionale si cu putina critica de care sunt in stare, am gasit ca e o punere in scena foarte buna. Daca ati citit cartea, neaparat vedeti si filmul, daca n-ati citit-o, e obligatoriu sa o faceti.
Ah si inainte sa inchei, contrar multor pareri ca finalul e nepotrivit, dezamagitor sau previzibil, mie mi-a placut si m-am bucurat ca s-a sfarsit asa si nu altfel.
Tags: distopie, eseu despre orbire, jose saramago
07 01 2009 la ora 10:59
sa o bati pe rebecca peste cap cu cartea asta. ca ei nu i-a placut.
in alta ordine de idei citeste si raul si toate numele.
07 01 2009 la ora 11:04
La multi ani si un an nou minunat iti doresc
07 01 2009 la ora 11:08
Blindness?Si se respecta exact ideea cartii sau e doar o adaptare din aceea facuta de umplutura?Sau nu l-ai vazut?
07 01 2009 la ora 16:02
Ai vazut filmul Tomatino? Eu il vazuzem si asteptam parerea unui cititor de carte. Simt ca esti multumita de el. Tre sa citesc si eu cartea, pt ca filmul e fainut.
07 01 2009 la ora 16:02
hmmm, am vazut blindness, dar nu mi s-a parut prea grozav. acum imi pare rau ca n-am citit cartea, pentru ca sigur mi-ar fi placut mai mult.
07 01 2009 la ora 17:15
Muvi, you say?
Sună interesant. O să mă uit la el.
Eu m-am scăpat la un prof la ÅŸcoală că-mi place cartea asta ÅŸi mi-a mai dat vreo 3 de citit pe lângă: subiect comun – orbi, orbire. Plus, un eseu despre ele. Trebe să-l caut ÅŸi să-l postez…că am făcut un soi de mini-recenzii mai degrabă. Astă pentru că postul tău anterior era cu aragaze.
07 01 2009 la ora 17:50
Cartea asta trezeste reactii puternice: fie o adori, fie o detesti, alta varianta nu exista. Ma bucur ca ti’a placut, pe mine una m’a marcat, n’as termina niciodata sa vorbesc despre ea. Am citit’o acum un an si jumatate si de atunci tot astept filmul lui Meirelles, dar, sincera sa fiu, mi se pare ca nu e asa de bun, parca nu se ridica la inaltimea cartii. Poate si din cauza ca a scos mai toate replicile inteligente din carte, dialogul din film mi se pare foarte vag (asta si pt. ca stiam cartea de dinainte). Oricum, aici in Portugalia filmul a fost un adevarat hit, iar eu am facut exces de zel si m’am dus chiar la premiera, cu bilete rezervate cu nu stiu cate zile inainte… Prea multi euro aruncati
08 01 2009 la ora 21:11
@ Danutz –>
) Hai mai… nu fi rau. Am citit recenzia ei si daca asta e impresia pe care i-a lasat-o ei cartea, cine suntem noi sa judecam? 
Raul il iau duminica, sper.
@ james crissilv –> Merci.
@ Andrei Bugeac –> Mai, ai citit printre randuri. Am scris ca mi s-a parut o buna punere in scena. Oare nu inseamna asta ca l-am vazut?
@ Richie –> Si tu, Brutus?? Am scris ca l-am vazut.
Sa citesti musai cartea. E superba.
@ mara –> Cartea e formidabila. Si dupa ce o citesti, sa il mai vezi o data. Si poate iti place mai mult.
@ Cartitzoiu’ –> Si care erau alealalte despre orbire?
@ Barbie –> Si pe mine m-a cam marcat. Cand ma gandesc ca fac mofturi la mancare si aia din carte mancau iepuri si gaini crude, sau ca n-aveau apa nici sa bea, daramite sa se mai si spele… parca imi mai reduc din comentarii si ma supun tacuta. Mie mi-a placut si filmul.
09 01 2009 la ora 19:41
Aduc eu Raul dc vrei. Il am acasa cred.
09 01 2009 la ora 20:26
@ danutz –> Normal ca vreau.
10 01 2009 la ora 17:25
ce parere aveti de ‘ eseu despre luciditate ‘ ? … eu zic ca poate e mai buna …
10 01 2009 la ora 17:33
@ george s. –> Inca nu l-am citit, dar cu siguranta e pe lista.
O sa revin cu recenzia dupa ce o citesc.
11 01 2009 la ora 23:29
Sunt “fana” lui Saramago de cativa ani. Prima carte a fost “Pluta de piatra”, apoi au urmat inca 5 titluri de-ale lui. “Eseu despre orbire” a fost penultima citita, si preferata mea, cred, desi cartile sunt diferite, si fiecare are farmecul ei.
dar daca zici ca e bun, o sa-i dau o sansa.
Da… cartea a fost (aproape) vulgara, si cum spunea cineva aici, sau iti place sau nu, intre nu exista. Pe mine m-a fascinat in asa fel incat nu am putut sa o las din mana. Finalul mi s-a parut potrivit. Deloc dezamagitor, mai ales ca m-am obisnuit cu asemenea sfarsituri de la Saramago. De obicei te lasa cu sentimentul ca “ar mai fi fost ceva de spus”, cel putin asa am avut senzatia si dupa restul cartilor. Totusi, inca nu m-am saturat de el. Cel mai mult imi place lipsa liniei de dialog, si faptul ca trebuie sa intuiesti tonul conversatiei…
Filmul il am de cateva saptamani, dar nu prea imi vine sa ma uit la el, ca sa nu-mi strice “gustul” dupa carte
11 01 2009 la ora 23:52
@ Anda –> Eu de-abia l-am descoperit. Si imi place si mie.
Si finalul… cred ca sunt satula de asa multe finaluri triste din viata reala, incat am nevoie de happy end-uri din carti. iar filmul, mie mi se pare ca urmareste foarte bine cartea, mai ales ca si Saramago s-a implicat in ecranizarea cartii.
23 01 2009 la ora 21:08
aha, ok, aici se vorbeste si despre carte. si mie mi-a placut, extraordinara. ca mai tot saramago pe care l-am citit pana acum.
24 01 2009 la ora 02:10
@ coryamor –> Pentru mine a fost prima, dar sigur nu ma voi opri la ea.