Autor: Daniel Defoe
Nationalitate: englez
Titlu original: A Journal of the Plague Year
Anul aparitiei: 1722
Nr.pagini: 276
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Robinson Crusoe, Moll Flanders
Era demult pe listă, dar nu l-am băgat în seamă până când a trebuit să fac comandă la buybooks. Am citit atât de multă literatură contemporană în ultimul timp încât am pus mâna pe Jurnal din Anul Ciumei cam cu tragere de inimă. Dar cum mă entuziasmez de orice carte nou-venită în bibliotecă, răsfoind-o şi citind pe ici pe colo, am lăsat la o parte tragerile de inimă şi m-am avântat înspre cele 270 de pagini cu curiozitate.
N-a fost ce m-am aşteptat, dar de fapt nici nu ştiu la ce m-am aşteptat. Este exact ce spune că este: un jurnal al anului în care ciuma a secerat prin Londra, 1665-1666. Nu ştiu de ce am avut eu impresia că povestea o să fie deraiată în altă parte, ciuma fiind doar decorul în care se desfăşoară alte lucruri. Nu. Ciuma este personajul principal, personajul negativ, personajul care abia aştepţi să moara sau să i se întâmple ceva.
Există totuşi un narator, un martor ocular al întregii tragedii care ne poartă prin toate casele, pe toate străzile şi la marginea tuturor gropilor în care sunt aruncaţi morţii, şi prin reflecţiile căruia Defoe îşi exprimă convingerile şi ne face cunoscută moartea cu toate repercusiunile ei.
Romanul începe fără prea multă introducere cu instalarea ciumei în Anglia, venită din Olanda. Un adevărat document al epocii, Jurnal din Anul Ciumei înregistrează cu date mai mult sau mai puţin exacte numărul morţilor, manifestarea bolii, efectele molimei asupra societaţii şi a structurilor ei. N-am putut să nu fac o legătura cu Eseu despre orbire în momentele în care haosul creat de boală i-a făcut pe oamei să se comporte iraţional, să încerce să profite unul de altul, să manipuleze, chiar şi în vremuri de o asemenea seriozitate şi gravitate. O mulţime de vraci şi aşa-zişi tămăduitori îşi pun la uşi tot felul de anunţuri cum că ar deţine leacuri care mai de care mai “salvator” şi mai “miraculos” . După spusele lui Defoe, mulţi oameni şi-au grăbit moartea bând şi înghiţind ierburi şi amestecuri ce promiteau evitarea sau vindecarea ciumei.
Naratorul are un rol asemănător cu cel al unui jurnalist “de la faţa locului” care ne informează în legătură cu tot ce vede pe stradă şi în documente, povesteşte despre acţiunile autorităţilor, despre cum funcţiona mecanismul carantinei, care numai carantină nu era, care vorbeşte cu oameni şi redă dialogurile, care îşi asumă incertitudinea cu privire la unele întâmplări pe care le cunoaşte din auzite, dar care, oricât de obiectiv prezintă contextul, nu se abţine să îşi exprime şi impresiile subiective.
La fel ca toate personajele lui Daniel Defoe, si naratorul Jurnalului se bucură de un final fericit. Nu mai ştiu pe unde am citit, însă oricât de încercate sau chiar depravate ar fi personajele lui Defoe, întotdeauna lucrurile se termină cu bine pentru ei. La fel şi în Robinson Crusoe si în Moll Flanders, că despre alte cărţi nu pot să vă povestec pentru că nu le-am citit.
Alte lucruri nu prea pot să vă spun pentru că ar însemna să fac acelaşi lucru pe care l-a făcut şi autorul: să relatez de la locul faptei. Oricum, imaginile pe care le-a creat m-au şocat şi nici că pot să-mi închipui cum ar fi să aud oamenii urlând pe stradă de durere sau căzând morţi în timp ce merg dintr-un loc în altul sau să văd o căruţă cum duce la groapa comună zeci de cadavre stivuite unul peste altul…
E dur, dar îl recomand.
Sunday, 11 July 2010 17:57
Mi-a placut foarte mult Moll Flanders, mai mult decat Robinson (iar povestea lui Robinson a fost rescrisa foarte fain de Michel Tournier in “Vineri. Sau limbile Pacificului”). Chiar vreau si eu sa incerc “Jurnal din anul ciumei”
Mersi de recomandare!
[Reply]
Sunday, 11 July 2010 18:46
Interesantă carte, cred că vreau să o citesc, poate mi-o aduce Moş Crăciun, cine ştie…
Ciuma e fenomenul care a afectat Europa cel mai tare, aş spune eu! Unul din doi oameni a murit atunci, wow, ăsta da blestem! Ce nebunie şi isterie generală trebuie să fi iscat această maladie în Europa acelor vremuri, nici măcar nu ne putem imagina astăzi!
Tomato, nici nu aş fi crezut că ai curajul să citeşti asemenea cărţi! Femeia -în general- închide ochii de durere şi nefericire şi când se înţeapă în ac (doar un exemplu, ştiu că nu prea mai cos femeile din ziua de azi)…
Bravo, citind ceva atât de extrem arăţi că eşti şi foarte inteligentă, nu numai frumoasă!
[Reply]
Sunday, 11 July 2010 19:32
Eram in anul 1 de facultate cand am citit acest roman; mi-a placut mult, atunci! Acum l-as citi cu alti ochi, cu siguranta!
seara linistita sa ai!:)
[Reply]
Sunday, 11 July 2010 20:00
[Reply]
Monday, 12 July 2010 09:56
Informativ?
Defoe n-avea 5 ani in anul ciumei? 
[Reply]
Monday, 12 July 2010 11:32
[Reply]
Monday, 12 July 2010 17:31
Chiar ca trebuie sa ai curaj sa citesti despre asa ceva.
te linistesc insa in legatura cu Marquez. Nu pune deloc accent pe holera, cat pe Fermina, pe nevoile ei in ale dragostei. Dar informativ nu e, decat in materie de dragoste, cercetand diferite forme ale ei.
Vremea holerei e mai degraba o rama…
Pe Defoe prefer sa-l stiu din copilarie, ca si autor al lui Robinson si al visului meu de a ajunge pe o insula. Cu toate ca nici pe Moll n-o s-o uit…
[Reply]
Monday, 12 July 2010 22:12
[Reply]
Wednesday, 7 December 2011 19:51
L-am citit la 13 ani (am 14) si pot sa spun ca m-a emotionat anumite pasaje, cand povestea despre suferinta oamenilor sau despre ultimul lucru de care se puteau agata cei ciumati, condamnati la moarte :credinta in Dumnezeu. Nu e un roman cu mult suspans, unele pasaje m-au plictisit, altele m-au facut curioasa. In mare mi-a placut. Tot de defoe am mai citit robinson crusoe si ma gandesc sa citesc moll flanders, dupa recomandarile de aici:)
[Reply]