La portile moscheii

Autor: Kader Abdolah
Nationalitate: iranian
Titlu original: Het huis van de moskee
Anul aparitiei: 2005
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Cu Iranul am patit la fel ca si cu Japonia. E de ajuns o carte, un insight, ca sa imi dau seama cat de fascinanta e o lume pe care nu o cunosc. Desi evenimentele petrecute in lumea islamica nu ne sunt tocmai straine, desi intamplarile de acolo sunt mediatizate cat de mult se poate, pe mine nu m-a interesat mai deloc situatia din Orientul Mijlociu, a femeilor musulmane sau a vietii de pe meleagurile acelea. Nu m-au interesat pentru ca personal m-am resemnat, m-am impacat cu ideea ca acolo lucrurile asa vor ramane intotdeauna, ca fanatismul va continua sa omoare oameni nevinovati si ca, in fond, e o lume inchisa, inaccesibila. Mea culpa pentru ignoranta. Sa nu va spun cat imi doresc acum sa ajung la Teheran. :D

Am descoperit Iranul datorita lui Azar Nafisi si a romanului ei Citind Lolita in Teheran. Am aflat despre razboiul de 8 ani, despre crimele odioase ce au afectat linistea oamenilor si mi-am dat seama ca o distopie nu e nici pe departe atat de monstruoasa ca realitatea. Dornica sa aflu mai mult, am asteptat La portile moscheii cu sufletul la gura, fiind convinsa ca amintirile unui barbat sunt mai violente si mai realiste decat suferinta si descrierile unei femei. Nu mi-o luati in nume de rau, nu sunt misogina, nu desconsider scriitura unei femei, insa e destul de clar faptul ca un barbat nu trece printr-un razboi cum o face o femeie. Simtamintele sunt atat de diferite si durerea e atat de altfel exprimata, si asta puteti sa verificati si singuri daca cititi cele doua romane.

Cam trei sferturi din La portile moscheii este o poveste. O poveste superba ce te duce cu gandul fie la 1001 de nopti, fie la Un veac de singuratate, fie la un serial in care fiecare episod se ocupa de alt personaj. Comparatiile astea le-am facut cand am gasit in paginile cartii senzualitatea Seherezadei intrupata in femeile ce traiau in casa de langa moschee, cand am urmarit destinul unei familii ale carei generatii se succeda, se intalnesc si se risipiesc de-a lungul istoriei, asemeni familiei lui Jose Arcadio Buendia, si atunci cand fiecare capitol imi dezvaluia un alt caracter, o alta minte, alte idei si alte evenimente.

Familia din casa de langa moschee este condusa de Aga Djan, care traieste acolo impreuna cu cei doi veri ai lui (Alsaberi – imamul – si Muezinul), sotiile si copii lor, dar si cu doua bunici, o pisica batrana si o cioara batrana. Asa cum am spus, pe trei sferturi din carte se deruleaza obiceiurile, traditiile si sarbatorile din viata personajelor ce populeaza casa, precum si a celor din afara ei, creandu-se impresia ca feericul si pacea invaluie tot, lasand in afara Senedjanului nebunia si groaza razboiului. De fapt, e doar linistea dinaintea prapadului, ce se dezlantuie pe ultima suta de metri, cand totul e atat de alert, atat de impotmolit si atat de halucinant, incat n-ai cum sa treci de paginile acelea fara sa simti oroarea. Ayatollahul Khomeini, adeptii lui si regimul islamic sunt ceva ce eu cu greu pot pricepe. Fanatismul si crimele in numele lui Allah ma ingrozesc si ma tulbura pentru ca nu pot sa concep ca religia te poate innebuni in asa fel. Dar stiu, eu sunt o naiva ce traieste intr-o lume a binelui, unde cea mai mare nedreptate este derizorie in comparatie cu vremurile in care s-a zbatut omenirea de-a lungul timpului.

As vrea sa va spun pe scurt despre subiectul si frumusetea acestei carti, despre cum nu toti iranienii sunt la fel, despre cum si-au pierdut drepturile de a-si ingropa mortii, sau despre cum o mama se dezice de fiul ei. Insa nu vreau sa va stric placerea si va las sa patrundeti singuri in minunata lume a lui Kader Abdolah, o lume presarata cu elemente autobiografice, din care eu am ramas cu o mare curiozitate. Cartea nu a fost inca tradusa in engleza, asa ca internetul si Google, mama Omida, nu mi-au putut raspunde: cat si ce anume exact este autobiografic in aceasta carte? Pentru ca am vaga impresie ca personajele au existat cu adevarat.