Cel care mă așteaptă

Cel-care-ma-asteaptaparinoush-sanieeAutor: Parinoush Saniee
Titlu original: My Share (tradus din persană)
Naționalitate: iraniancă
Gen: roman
Anul apariției: 2003
Nr. pagini: 392
Traducere: Cerasela Barbone (din italiană) pentru Polirom
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

 
 
Îmi e cam ciudă că nu i-am făcut recenzia cărții imediat după ce-am terminat-o. Eram plină de păreri și sentimente, care mai de care mai aprige. Sper sa mi le aduc aminte pe toate, că la aproape 3 luni, timpul a mai redus din intensitate.

În primul rând, mă revolut împotriva titlului din română. Cartea a fost tradusă din italiană, împreună cu titlul, care, din nu știu ce motiv a fost schimbat. Pentru că de potrivit nu se potrivește deloc. În engleză, pe Wikipedia cel puțin, titlul pare a fi My Share, dar a fost tradus cu destul de insipidul The Book of Fate. Cum nu știu persană, o să presupun că My Share e adevăratul titlu, care, într-adevăr se potrivește mai bine, decât aberația din italiană și română.

arată spoiler

Bun, după titlu, musai să zic ceva și despre stilul cărții. Ca orice carte de la Polirom, mă îngrozește traducerea și construcția frazelor. Cu atât mai mult cu cât e tradusă din italiană, care poate și aia a fost tradusă din altă limbă nu din original. Dacă a fost tradusă după original, atunci înseamnă că autoarea nu debordează de talent literar, pentru că nu felul în care a fost scrisă m-a făcut să-i dau 4 stele, ci povestea în sine (până la un anumit punct).

Îmi plac cărțile despre lumea Orientului pentru că îmi oferă doza de dramă de care am nevoie când citesc. Evident, citind despre toate cruzimile, războaiele și nedreptățile de acolo, n-ai cum să rămâi indiferent, deci se mai adaugă o mână de sentimente. Cel care mă așteaptă, la fel ca toate cărțile lui Hosseini, La porțile moscheii, Citind Lolita în Teheran și Septembrie în Shiraz m-a trecut prin nervi, părere de rău, neputință și egoista bucurie că m-am născut în alt loc decât acolo. Dacă toate cărțile enumerate cam au același subiect – contextul istoric din Iran și asuprirea femeilor – totuși Cel care mă așteaptă aduce ceva nou. Pentru mine, cel puțin. E prima carte în care primii dușmani ai femeii sunt frații ei. Sânge din sângele ei. Chiar și mama, fapt ce m-a enervat la culme. Aș fi dat-o pe mă-sa cu capul de toți pereții și-aș fi lăsat-o să zacă cu creierii împrăștiați pe jos, atât de tare m-a enervat. Nu pentru că i-ar fi făcut ceva direct lui Massoumeh, ci pentru că niciodată nu s-a comportat cu ea ca o mamă. A fost mamă doar pentru fiii familiei, nu și pentru fiice. Și dacă ea, care e tot femeie, n-a rămas lângă fiicele ei atunci când era nevoie… pentru mine n-ar fi meritat să existe.

Să vă povestesc puțin despre subiect, că-i o carte lungă și se întâmplă o grămadă de chestii în ea. În primul rând, Massoumeh e o fetiță de 13 ani (?) care trecând cu prietena ei pe lângă o farmacie în drum spre școală, se îndrăgostește de un tânăr ucenic al farmacistului. Nu au nici un contact, în afară de priviri furișe și de câteva scrisori transmise prin prietena ei. Când unul dintre frați bănuiește sentimentele surorii lui, o bate și urlă în gura mare să afle toată lumea că pușlamaua a dezonorat numele familiei. Tatăl lui Massoumeh, singurul care pare să-i ia partea, se dezice de ea când găsește scrisorile într-o carte. E bătută până la sânge și renegată de familie. Ah, și pe farmacist frații ei îl snopesc în bătaie, ceea ce-l determină să se mute. Ei i se caută o partidă bună, dar e salvată de la a se mărita cu un soț libidinos de amanta fratelui ei și o apropiată a familiei.

Soțul se dovedește a fi total diferit de bărbații cu care era ea obișnuită. E un activist comunist și o îndeamnă să studieze, să își formeze o conștiință a ei, să gândească pentru ea, să nu depindă de el. El acceptase căsătoria, doar pentru a pune capăt insistențelor familiei lui. În casa conjugală,  Massoumeh citește și merge la școală, îndeplinidu-și dorința de a avea o diplomă. Încet, încet se îndrăgostește de soțul ei, frica de bărbați îi dispare și chiar rămâne însărcinată. Totuși, libertatea pe care i-o dă soțul ei ajunge să nu-i mai convină pentru că el nu e niciodată acasă și nu se poate baza pe el pentru nimic. E ca și când ar trăi singură, iar când li se naște primul copil, el nici măcar nu e alături de ea.

Viața i se complică din nou când Hamid, soțul ei, e căutat de poliție pentru actele sale de rebeliune. Prima oară e fugar, apoi e încarcerat. Toate episoadele astea o consumă pe Massoumeh, dar niciodată nu se dă bătută. Reușește să se ridice de fiecare dată când viața o trântește la pământ. Reușește chiar să se angajeze și să aibă grijă de cei 3 copii ai ei, își termină studiile și până la 50 de ani mai trece printr-o serie de nenorociri: îi moare soțul, unul dintre fiii ei e racolat de grupurile extremiste, frații ei încă îi fac viața un calvar, colegii ei se întorc împotriva ei, după ce au adorat-o etc.

Iar la 50 de ani, când copiii îi sunt mari, la casa lor, după ce i-a crescut cum a știut mai bine și și-a dedicat viața lor, sacrificându-și vise și placeri, apare Said din nou. Said, farmacistul. Sentimentele se trezesc și sunt reciproce, iar după o vară petrecută împreună cu el și prietena ei din copilărie, Said o cere în căsătorie, deși e căsătorit, dar urmează să divorțeze. Și de-aici se strică totul, dar citiți spoilerul pe propria răspundere sau doar dacă ați citit cartea.

arată spoiler

Deși are lacune în ceea ce privește stilul narațiunii, iar finalul e… aaah, că nu găsesc cuvinte care să-l descrie, Cel care mă așteaptă e o carte pe care mă bucur că am citit-o. A trezit în mine un cocoloș de sentimente amestecate și o recomand tuturor celor cărora le place să sufere când citesc.