PLAI X – copii, nu concerte

De 9 ani, cu o singură excepție, al doilea weekend din septembrie înseamnă pentru mine PLAI (am și tag, da?). Nu, n-am greșit când am scris 9, mai ales că anul ăsta a fost ediția aniversară, a X-a, dar eu am început să-l frecventez abia de la a doua ediție.

Spre deosebire de ceilalți ani, anul ăsta nu m-am dus pentru muzică. Nu pentru că n-aș fi putut sta la concerte, ci pentru că decizia organizatorilor de a nu anunța nici un nume care va urca pe scenă mi-a ucis orice curiozitate si dorință de a mă afla în public. Știu că a fost un risc pe care și l-au asumat, au promis nume care vor merita așteptarea și surpriza, însă eu nici măcar nu m-am apropiat de scenă. Am plecat în fiecare dintre cele 3 seri chiar înainte sau în timpul concertelor celor care „meritau așteptarea”. Am reținut un singur nume pe care oricum nu-l știam: Koop. În rest… habar n-am cine a cântat.

În schimb, mi-a plăcut mult de tot ce s-a întâmplat la Muzeul Satului. Așa cum am scris în titlu, pentru mine, PLAI-ul de anul ăsta a însemnat o mare de copii. Și nu pentru că sunt mamă și-s mai atentă la detaliul ăsta, ci pentru că sunt aproape convinsă că numărul copiilor l-a egalat pe cel al adulților. Aleea Culturală a oferit atât de multe activități pentru cei mici încât am rămas surprinsă să văd mașini parcate pe unde nici nu credeam la orele 14-17. Având în vedere că în alți ani, sâmbăta cel puțin, era loc de parcare berechet la orele alea. Iar Muzeul era doldora de copii care fie alergau de colo-colo, fie erau aplecați peste vreo masă pictând plase sau măști venețiene, desenând, făcând flori din capace sau mai știu eu ce alte activități.

Cât despre ce am făcut eu, păi nu prea multe. În toate cele 3 zile, am fost la PLAI în formație completă. Mai exact, cu cățel și purcel cum am scris pe Facebook.

Ada a participat la primul ei festival și tare m-aș bucura să-i devină un obicei când crește mai mare, dar o să avem noi grijă să îi cultivăm pasiunea asta. Până să apară un bebe de două săptămâni, era cea mai tânără participantă de anul ăsta, așa ne-a spus Anca. Și după bunu-i obicei, a fost exemplar de cuminte, dormind în cea mai mare parte din timp (Ricky a fost capul răutăților și factorul de stres, din cauza lipsei de răbdare de a sta pe loc). Și pentru că weekendul ăsta a fost primul în care ne-am bucurat de Marsupi, ba eu, ba Sotzu defilam cu ea inimă lângă inimă.

Din păcate, nici unul dintre titlurile de la Casa filmelor nu m-a atras suficient de mult cât să vreau să-l văd, așa că pe Richie și Luci i-am vizitat doar de drag.

Dacă am tăiat și filmele și muzica de pe listă, am mai rămas cu următoarele:

– vineri ne-am bucurat de Luminarium, o chestie foarte mișto menită să te relaxeze. Bine, nu și când îți e frig la picioare și nu te poți așeza pe jos. Nu prea știu cum să vă explic ce este, dar vă recomand acest clip.

– sâmbătă, de la ora 17, împreună cu Oana, i-am vizitat pe Cristi și Alexandra de la Prin Banat, am văzut cum se țese la război, am fi putut degusta bunătăți bănățene, dar am stat un pic la povești despre clădirile și locurile pe care le-au întâlnit în drumurile lor prin Banat.

– apoi am vizitat-o pe Teodora la standul Banater Rosmarein, unde am aflat cum se fac pliurile la poalele costumului tradițional al nemților din zona noastră.

– ne-am continuat drumul și la cotitură am dat de niște copii atârnați în copaci. Știu cum sună asta, dar uitați ce bine arată:

Sistemele de legănare sunt niște chestii foarte mișto, gândite și create de Zulu Zazu, sisteme ce se pot agăța fie în pomi, fie chiar în apartamentele proprii. Pentru a distra copiii.

– în timp ce serveam o felie de pită cu untură, boia și ceapă roșie, am asistat la un concert inedit al unei fetițe de câțiva ani care cânta pe limba ei.

Duminică, ne-am prezentat la apel pe la ora 14, la fel, cu cățel și purcel și tare bine ne-a fost pe o vreme superbă. Muzeul, din nou plin de copii și părinți și căței și cărucioare. Așa ceva vezi doar la PLAI și nu știu dacă e bine sau nu. Adică e bine, evident, că se întâmplă așa ceva la PLAI, dar e rău că nu se întâmplă și cu alte ocazii, că e tare frumos.

– am vizitat-o pe Lia la standul de făcut ochelari din doze de suc sau bere. Noroc cu Richie care și-a pus o poză cu rezultatul.

– ne-am oprit la standul ambasadei Portugaliei și am povestit puțin despre țara asta frumoasă cu cei de acolo, dar, cel mai important, am aflat câteva nume de scriitori de care nu știam și care mi-au făcut cu ochiu.

– am trecut și pe la cățeii adoptabili, i-am mângâiat pe cei pe care i-am întâlnit și am aflat că sâmbătă s-a adoptat un cățel.

– după care ne-am retras printre copaci, pe „terasă” la Papillon și-am admirat lumea din jur. Și-am făcut o poză că nu puteam rata momentul să ne lăudăm cu cadoul de la Anca.

– când m-am săturat de stat pe paleți, m-am plimbat puțin și-am făcut niște poze cu copii. Normal.

– după ce ne-am potolit foamea, ne-am pus la coadă la poze. Și-a ieșit asta și tare mult ne place că avem poză de familie. Bine, mai avem două, dar astea-s mai deosebite.

– spre sfârșitul festivalului, am mai trecut prin curtea Prin Banat și a Casei Filmelor, am mai povestit cu oameni cunoscuți, ne-am odihnit puțin la o masă din zona „food court”-ului, am mai zăbovit să vedem cine e surpriza serii pe scena mare și după ce-am văzut că nu-i cineva pe care să-l știm, am plecat.

Frumos la PLAI, păcat că n-ați fost. Dar poate veniți la anul. :)