Îmi lipsește orașul

Aparent nu-i nevoie să mă mut la sat pentru a trăi în sihăstrie. E de ajuns să trăiesc și să lucrez în același cartier și izolarea mea e lucru sigur.

Ieri, după ce-am plecat de la birou, m-am dus până în centru să îmi cumpăr ceva. Am parcat mașina frumos pe o străduță, știind că nu pot lipsi mult pentru că o știam bolnavă de baterie și mă gândeam că poate n-o mai pornesc de acolo. Mi-am rezolvat treaba repede și aducându-mi aminte de merdenea, am făcut un ocol și am luat-o prin noua Piață a Libertății. N-am mai fost până acum și nu știam în ce stadiu sunt lucrările. M-am bucurat s-o văd schimbată, nouă, europeană. N-am zăbovit prea mult că mă aștepta mașina. Mi-ar fi plăcut să mă plimb mai mult, că era frumos și plăcut afară, dar acasă mă aștepta și câinele care nu era plimbat de dimineață de la 9. Deci vedeți bine că timpul meu nu-i chiar al meu. În fine. Și mă întorc eu la mașină cu merdeneaua arzândă și cu gura lăsându-mi apă. O pornesc, pornește din prima. Întorc și o iau către casă. Numai că socoata mea nu se potrivea cu a mașinii și s-a oprit din mers. :-o Șoc și groază, pentru că nu mai făcuse așa ceva până atunci. Reușesc s-o pornesc la a 4-a cheie, o turez puțin și nu merg nici 100m că se oprește iar. Fix în sensul giratoriu… :( mbun, iar dă-i cheie de vreo 5-6 ori, nu mai aveam nici o speranță. Pornește iar. Reușesc să fac sensul, o ambalez, merg mai repede, iar se oprește. Norocul meu era că de data asta se întâmpla lângă un loc de parcare. Am lăsat-o acolo, am înjurat-o puțin și am plecat agale pe jos către bus. N-am mai fost cu busul de-o veșnicie, deci eram un pic entuziasmată. Și pe drumul către casă am observat că se mai crease o stație, că au apărut tot felul de reclame pe stradă, că lângă Praktiker se construiește ceva și mai mult de atât Domo s-a cuibărit lângă el. E ruta pe care am făcut-o timp de 8 ani de zile (liceu + facultate) și totuși îmi părea atât de nouă.

Mi-e dor de oraș și de agitația lui, de schimbările prin care trece, de noul look pe care i-l dă primarul și de lucrurile care se întâmplă fără mine în el. Mă tot încurajez că odată cu venirea Adei o să mă plimb mai mult, o să hoinăresc mai mult pe străzile lui și-o să îi pot savura viața acolo unde se întâmplă. Până atunci, am auzit că vin ploile și frigul. Și ca de obicei, numai ce mă hotărâsem să mă duc pe jos la lucru. Aparent mai amân.

După mașină ne-am dus seara când mi-a venit Sotzu’ acasă și m-a escortat până la service în a cărui parcare am lăsăt-o peste noapte. As we speak, i se schimbă bateria să pot face și eu două opriri fără teama că nu mai pornește.