Tot ce nu ți-am spus

Everything+I+Never+Told+Youceleste-ngAutor: Celeste Ng
Titlu original: Everything I Never Told You
Naționalitate: americană
Gen: drama familială
Anul apariției: 2014
Nr. pagini: 297 (Penguin Press)
Traducere: – Citită în originial
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

 
 
Chiar nu mai știu de unde am auzit prima oară de Everything I Never Told You, probabil într-un articol sau top literar (de ceva vreme mi-am părăsit obiceiul de a nu merge odată cu turma pentru că am descoperit că ratez cărți foarte bune dacă o fac). Credeam că va mai trece mult timp până să mă apuc de ea, dar Oana a propus-o pentru clubul de cărți, așa că iată-mă-s scriindu-i recenzia.

Din câte știu, Everything I Never Told You n-a fost încă tradusă la noi, dar sper să fie cât mai repede (ah… traducerile astea, cât or să știrbească din frumusețea stilului). Dacă citiți în engleză, o am în format electronic și v-o pot trimite. Dar să vă fac un pic poftă de ea.

Așa cum am scris în mini-recenzia de pe Goodreads, dacă ar trebui să rezum subiectul cărții într-o singură propoziție, fără predicat, aceasta ar fi: „un foarte bun exemplu de bad parenting”. E drept că lucrurile se întâmplă în anii 70, când, din punct de vedere social, nu era prea avantajos să fii femeie sau de altă rasă în afară de caucazian, dar ce se întâmplă în sânul unei familii n-ar trebui să fie influențat la un asemenea nivel.

Marylin și James Lee au trei copii: Lydia, Nathan și Hannah. Lydia, cel mai adorat dintre toți trei, moare în prima propoziție a romanului. Pe măsură ce paginile se întorc, atât eu, cât și Oana, am dezvoltat o aversiune față de ea, ajungând să spunem „bine că a murit, tâmpita”. Așa o scoate Ng la înaintare. Ne bucurăm că familia a scăpat de ea, deși puteam înțelege drama. Nu cred că există o tragedie mai mare decât aceea de a-ți pierde copilul, dar e totuși o carte și ai voie să iubești sau să urăști personajele. Eu, cel puțin, sunt foarte generoasă cu sentimente de genul ăsta. Așa… deci paginile se întorc și aflăm chestii: Marylin nu s-a putut împăca niciodată cu locul femeilor în societate, cu statul la cratiță și viața de casnică. În timp ce mama ei spera să facă din ea o astfel de femeie, ea se îndrăgostește de unul dintre profesorii ei, care e doar cu câțiva ani în vârstă. Și pe deasupra e chinez. Mă rog, de origine chineză, pentru că era cetățean american, născut acolo. Se căsătorește cu el și din ziua aceea rupe toate legăturile cu mama ei, care în ziua nunții o avertizează că e greșit ce face. De partea lui, James e hăituit de alte fantome ale trecutului. Fiind dintr-o rasă destul de rară prin anii 50-60 ai unei Americi destul de rasiste, își croiește drumul pe scara profesională destul de anevoios. Muncind de două-trei ori mai mult decât copiii albi, dar reușind să devină profesor universitar. Datorită părinților lui și a mediului în care trăiește, tot ce-și dorește James e să se integreze, să fie acceptat, să nu iasă cu nimic în evidență. Spre deosebire de Marylin, care fix asta caută și din asta își face un țel în viață: vrea să devină doctor, în ciuda sexului ei. Din păcate pentru ea, ascensiunea sa profesională se oprește când e însărcinată cu Nathan, primul lor fiu. Câțiva ani mai târziu, vine și Lydia. Mama lui Marylin moare și ea trebuie să se ocupe de moștenire, să golească și să vândă casă.

Numai că întoarcerea, după atâția ani, în casa natală, îi trezește sentimente adormite și speranțe noi. Așa că își părăsește familia, fără nici un cuvânt, și se reînscrie la facultate, unde plănuiește să-și ia doctoratul. Doar că după nici două luni, ajunge la spital, unde află că e iar însărcinată. James vine după ea, o ia acasă și viața continuă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

arată spoiler

Dintre toate personajele, cel mai mult mi-a plăcut de Hannah, asta după ce Ng a adus-o în atenția cititorului. Până la momentul respectiv e doar o umbră, așa cum e și pentru familia ei. Nath, un alt personaj care mi-a plăcut mult, e și el cumva un satelit al familiei, însă fiind cel mare, pregătindu-se să meargă la facultate, vede altfel lucrurile și oricum între el și Lydia era o legătură strânsă, dincolo de cuvinte. Înțelegea totul mai bine decât toți din casă, mai bine, în special, decât părinții lor.

În timp ce poliția investighează înecul Lydiei (nu e spoiler, aflați asta din capitolul al doilea), e absolut enervant să vezi cum părinții nu și-au cunoscut deloc fiica și cum au impresia că știau totul despre ea. Mai crunt e când descoperă că nu e deloc așa. Când descoperă că tot ajutorul pe care au încercat să i-l dea s-a întors împotriva lor.

Everything I Never Told You e o carte despre tăcerea dintr-o familie, spus mai modern: despre lipsa de comunicare. Nimeni nu vorbește cu nimeni despre nimic. Episoade importante, cum ar fi plecarea lui Marylin, discuția dintre ea și mama ei din ziua nunții și altele, rămân încuiate în spatele ușilor închise ale tăcerii. Titlul e o chestie pe care ar putea-o spune fiecare personaj: James n-a vorbit niciodată cu soția lui, dar mai rău, cu fiul lui despre cum e să fii marginalizat din cauza rasei tale, câte se desprind din atitudinea asta a societății – ar fi putut să-l ajute pe Nath să treacă mai ușor prin același proces; Marylin nu îi mărturisește niciodată dorința ei de a fi doctor, nu casnică, despre focul dinăuntrul ei și despre cum se chinuie să-l stingă; Lydia nu vorbește despre nimic, doar despre formule fizice și chimice, despre examene și lucrări, nu le spune nici măcar că-și dorește un lănțișor de argint în locul unei cărți cu cele mai de succes femei ale secolului trecut; Nathan nu-i reproșează niciodată tatălui său că nu îi e mai apropiat, că nu-l înțelege și că nu-l ajută, că nu-i sprijină pasiunea pentru astronomie, dimpotrivă; Hannah e cel mai tăcut personaj, un observator care se ascunde sub masă sau după uși pentru a nu deranja pe nimeni, nu îndrăznește să cerșească atenția și dragostea părinților ei, atenția fratelui și a surorii ei mai mari. Ah, ce milă mi-a  fost de Hannah și cât am îndrăgit-o, dar și cât de mult m-am  bucurat pentru ea la final. Nu, în familia Lee nu se vorbește despre nimic și asta e ceea ce le dăunează.

Pentru că, în general, am tendința de a uita sfârșiturile cărților, îl scriu aici doar pentru ochii mei, că voi n-ați vrea să vă stricați surpriza:

arată spoiler

M-a lungit mult cu recenzia asta, dar erau prea multe de spus pentru a le ține doar în capul meu pentru o perioadă și pentru a le uită în câtva timp. Dacă aveți încredere în recomandările mele, ar fi fain să citiți cartea înainte să citiți recenzia, sunt multe lucruri pe care Ng le adaugă pe parcurs, ca piesele unui puzzle, și-ar fi păcat să le aflați de la mine înainte.