Tot prin aer

Am întrerupt relatarea evenimentelor de la Baia Mare chiar când zborul cu balonul s-a încheiat. Dar asta n-a fost tot pentru că am coborât din ceruri, doar pentru a mă întoarce acolo câteva ore mai târziu. Nu cu balonul, ci cu telescaunul.

După o șuetă cu fetele (Loredana, Bianca, Elena și Mira), ne-am urcat în mașini pentru a merge către o destinație care mie-mi era deja cunoscută (vouă v-am vorbit desprea ea în acest articol), dar tot am vrut să o revăd pentru că-mi place tare mult acolo. La Mogoșa.

Nu mă dau în lături de la nici o experiență nouă – bine, numai de la alea culinare – așa că telescaunul era o propunere care-mi surâdea. Nu era prima oară când mă urcam în el, dar singura dată când am mai făcut-o a fost în brațele tatălui meu, undeva pe la Predeal. Cred, nu sunt sigură, trebuie să o întreb pe mătușa mea.

17 minute de singurătate, de frig, de tăcere și de mirare doar în compania naturii și a sunetului constant al cablului de telescaun. M-a plictisit puțin și-mi doream să ajungem sus cât mai repede. N-am știut să apreciez minutele goale de oameni, pline de natură, de soare și de liniște. N-am știut s-o fac nici la întoarcere, în celelalte 17 minute care mi s-au dat pe mână.

Loredana :)

Cezar și fetele

Dar m-am bucurat mult să revăd munții așa cum rar i-am văzut: de sus. De la nivelul culmilor lor, de la egal la egal. De sus din aer.

Bianca, Mira, Elena, Loredana și eu

Și dragostea era în aer :P

Baia Sprie