Jane Eyre

Autor: Charlotte Bronte
Titlu original: Jane Eyre
Nationalitate: englezoaica
Gen: bildungsroman, fictiune gotica
Anul aparitiei: 1847
Nr. pagini: 560 (Leda)
Premii: nu
Ecranizare: Jane Eyre
Nota mea: 5/5
Am mai citit si:

Uneia dintre multele lecturi obligatorii ale adolescenței peste care eu am sărit, Jane Eyre, i-a venit rândul abia în urmă cu vreo 2 luni. Deși am terminat-o cam de multișor și risc să nu-mi mai aduc aminte detalii pe care voiam neapărat să le dezvolt în recenzie, o să încerc să mă achit de datoria asta cât mai conștiincios.

Ați văzut probabil nota pe care i-am dat-o, deci nu voi aștepta până la sfârșit să vă spun că e una dintre cărțile mele preferate, care a făcut cu mine ce numai Mândrie și prejudecată a reușit: să mă țină până noaptea târziu să o termin. Dacă pentru cartea lui Austen am fugit literalmente de la lucru până acasă, pentru Jane Eyre am stat până la 12 noaptea să o termin și să mă pot uita până la 2 la ecranizarea romanului. Dacă multor cititori asta li se pare un fleac (și chiar este), pentru mine a fost o excepție, pentru că nu fac de-astea, mai ales într-o duminică seara când a doua zi merg la lucru. Dar efectiv nu m-am putut abține să n-o termin și să văd că se încheie așa cum îmi doream. S-a terminat, dar parcă am rămas cu dezamăgirea că lucrurile s-au întâmplat puțin cam târziu și personajele și-au cauzat suferință în exces. Dar dacă așa erau timpurile și viteza acestui secol și moravurile de acum nu mai coincid cu cele de atunci, cine-s  eu să cer altceva de la o carte extraordinară?

Deși sigur mai sunt puțini cei care n-au citit cartea (sau n-au văzut vreo ecranizare), o să las câteva rânduri despre subiect. Timpul șterge unele amintiri și e bine să am unde să le găsesc atunci când mă voi reîntoarce să citesc despre Jane Eyre.

Povestea lui Jane începe în casa mătușii sale, unde este găzduită doar pentru că unchiul ei a luat-o de la părinții ei buni și săraci pentru a-i oferi o viață mai bună. După ce acesta moare, oribila mătusă și cei 3 copiii ai ei se poartă urât cu Jane, ba chiar o și bat uneori, până în ziua în care fata e trimisă la o școală de fete pentru a fi îndepărtată din casă. Nici acolo viața lui Jane nu e mai bună, atâta doar că învață, citește, pictează, lucruri care o vor ajuta mai departe în viață. După terminarea studiilor, rămâne la Lockwood să predea, dar școala nu-i oferă provocarea de care are nevoie și își caută de lucru ca guvernantă pentru copiii unei familii bogate. Nimerește în casa domnului Rochester, unde urmează să o educe pe Adele. Viața lui Jane se schimbă total când ajunge aici, dar mai ales când îl cunoaște pe Rochester, un bărbat nu prea frumos, dar cu o minte exact pe gustul ei. Spre deosebire de celelalte femei pe care acesta le cunoaște, Jane, deși destul de ștearsă la înfățișare, îi oferă surpriza unor raționamente care îl fac să se îndrăgostească de ea. E singura care îi da replica astfel încât să-i spună ce gândește, dar și să nu îndrăznească prea mult, având în vedere că e stăpânul ei. Nici Jane nu rămâne indiferentă în urma dialogurilor lor, iar atunci când Rochester o cere în căsătorie, simte pentru prima oară ce înseamnă dragostea și fericirea. Din păcate pentru ea, tot atunci află și ce înseamnă tristețea, durerea, sfârșirea, lacrimile, vidul. Se desparte de Rochester fugind în toiul nopții din casa lui și își pierde urma dându-și alt nume. Moartă de foame, murdară, istovită, dar cu principiile intacte, Jane bate la ușa unei familii care o va adăposti și o va îmbrățișa ca pe un membru al familiei. Acceptă un post de învățătoare într-un sat, primește o căsuță și se face respectată în comunitate. Vestea că a moștenit o avere de la un unchi de-al ei îi aduce o altă bucurie, dar nu datorată banilor, ci a familiei pe care o găsește și pe care o iubea deja demult. Viața ei nu e completă, așa că înainte de a pleca într-o călătorie îndepărtată, vrea să-l vadă pentru ultima oară pe domnul Rochester. Sau să afle ce s-a ales de el. Când ajunge la Thornfield Hall, domeniul lui si casa în care a învățat-o pe Adele, îl găsește ars și prăbușit. Află că dl Rochester trăiește într-o altă casă pe care o deține, dar că și-a pierdut vederea și trăiește doar cu doi servitori, izolat, departe de tot.

Mă opresc aici pentru că finalul probabil vi-l închipuiți sau îl știți.

Mi-a plăcut la nebunie pasajul în care Rochester se îmbracă în ghicitoare la petrecerea lui și îi citește viitorul lui Jane – l-am recitit cred că de vreo 3-4 ori și mi s-a părut de fiecare dată la fel de intens. Mi-au plăcut discuțiile lor pline de demnitate, joc al seducției minții și îndrăgostirea prin cuvinte. Mi-a plăcut nebunia lui și m-a enervat îndârjirea ei. Dacă ar fi să-l compar cu Darcy sau cu Heathcliff, alte personaje masculine cu care este comparat de obicei, cred că este preferatul meu. În timp ce Heathcliff iubește până dincolo de nebunie, de rațiune și de umanitate, Darcy e posedat de mândrie, iar Rochester vrea doar să fie fericit cu femeia pe care nu se ascunde să recunoască public că o iubește și vrea să o facă soția lui, chiar de nu-i din pătura lui socială și nu tocmai genul de soție pe care și-l iau aristocrații.  Cât despre Jane… e o precursoare a feminismului, un personaj atipic pentru epoca în care a fost creat, asemeni lui Elisabeth din Mândrie și prejudecată. O femeie mândră, cu principii de oțel pentru care își smulge inima și trăiește consolându-se că nu-i va fi niciodată rușine să-și țină capul sus în lume. În lumea acelor vremuri.

„Pot trăi singură, dacă demnitatea și împrejurările îmi cer s-o fac. Nu trebuie să-mi vând sufletul pentru a cumpăra fericire. Am o comoară interioară, cu care m-am născut, care poate să mă țină în viață când toate placerile din afară îmi sunt refuzate sau oferite la un preț pe care nu-l pot plăti.”

„În toate aceste dureri și frământări ale inimii, în efortul îndârjit  de a-mi respecta principiile, mi-era silă de mine. Nu mă mulțumea, nici nu mă alina faptul că-mi dădeam dreptate și că-mi păstrasem respectul pentru mine însămi; căci îmi jignisem, îmi rănisem și-mi părăsisem stăpânul. Eram vrednică de ură în proprii mei ochi. Și totuși, nu mă puteam întoarce, nu puteam da înapoi, nici măcar un pas.”

Ar fi multe de spus și de dezbătut pe marginea acestui roman și tare îmi pare că n-am făcut-o în facultate, la un seminar, într-un cadru organizat. Aș fi iubit și mai mult cartea asta. Dar putem s-o facem aici :)

Închei prin a v-o recomanda cu cel mai mare drag, în cazul în care n-ați citit-o.