Michael Fassbender, obsesie nouă

Îl mai las un pic pe James Franco să se odihnească și-l înfășor pe Michael Fassbender în fanteziile mele. Nu-i ca și când s-ar supăra. Oricare dintre ei. :P

Nu i-am acordat o atenție prea mare când l-am văzut în X-Men: First Class, deși l-am remarcat. Nici n-aveam cum să nu-l remarc, era unul dintre actorii principali. Nu știu cum se face, da’ chiar toate feblețile mele au legătură cu lumea asta a supereroilor și nu, nu-i aleg din cauza filmelor de genul ăsta. Pur și simplu așa se întâmplă să îi descopăr după ce joacă în ele. Îmi atrag atenția în alte filme, da’ fac cum fac și toți agață câte un rol de supererou. Na, că doar nu m-oi supăra.

Deci, cum ziceam, l-am văzut în X-Men. După care l-am văzut în Shame. Și de-atunci… totul s-a schimbat. Nu, nu, nu. Nu-mi săriți în cap că mi-a picat cu tronc pentru că l-am văzut în balanga-lang goală, fâțâindu-se de colo colo despuitat ca în ziua în care a venit pe lume. Ci pentru că a dovedit că e un actor incredibil de bun, transmițând toate stările prin care trece. M-aș uita la filmul ăla de nu știu câte ori, numai pentru starea aia pe care mi-a indus-o. Dar am vorbit despre film mai mult în postul ăsta, deci nu mai revin. Cert e că de la momentul Shame… mă declar fană.

Săptămâna trecută, după ce-am terminat Jane Eyre, despre care vă voi vorbi probabil săptămâna viitoare, am ținut neapărat să văd și filmul. Și când am văzut că însuși Fassbender e Rochester… am citit 100 și ceva de pagini într-o zi numai să o termin și să mă pot uita la film. Acuma, mie nu prea-mi place Mia Wasikowska, nu mi-a plăcut nici în Alice în Țara minunilor, nici aici. E drept că Jane Eyre nu-i o frumusețe, cum nici Wasikowska nu e, dar parcă mi-aș fi dorit o altă actriță în rolul ei. Iar această ecranizare a romanului e foooarte  departe de un film bun. Nici măcar Michael Fassbender nu-l salvează. E drept că el joacă bine și parcă-parcă v-aș îndemna să-l vedeți, dar dacă n-ar fi el, aș considera filmul o pierdere de timp. Părerea mea.

Întorcându-ne la obsesia mea, ca și în celelalte cazuri, mă informez în ce a mai jucat. Și ia ghiciți ce filme voi vedea în viitorul apropiat? A Dangerous Method (oricum era pe listă), Inglorious Basterds (îl pusesem din nou pe listă și pentru Christopher Waltz), Prometheus (care nu mă interesa chiar deloc, dar hei… o obsesie cere compromisuri), Haywire și Fish Tank despre care nu știu nimic, doar l-am auzit pe el vorbind despre ele în niște interviuri. Astea-s doar alea care au apărut, unde mai pui că  urmează să apără Untitled Terrence Malick Project, care-mi triplează bucuria pentru că alături de el o să fie și Christian Bale și Ryan Gosling + multe alte nume mari,  și The Counselor, unde joacă alături de Javier Bardem. Oh the joy. :P

Are rost să vă spun că am văzut o grămadă de interviuri cu el? Că m-am informat despre viața lui și că știu că s-a născut în Germania, a trăit în Irlanda și a studiat actoria la Londra? Că e doar cu 6 ani mai mare ca mine? Recunosc, nu-i o frumusețe, are fruntea lată și gura cât o șură, da’ are je ne sais quoi-ul ăla, care mă face să roșesc. Până una alta, ia uitați ce poze am găsit:


Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6