Filmele de vineri

De data asta sunt numai 3, că duminică nu m-am mai uitat la nici un film. Ar fi putut fi 4 dacă n-aș fi adormit la Asterix și Obelix. Eh, cine știe, poate weekendul ăsta. Dar să vă povestesc despre 2 filme de 5 stele și unul pe care refuz să-l notez.

Anna Karenina (2012) – 5 *****

Câte Anne Karenine au fost până acuma? IMDB-ul zice că 7 filme și 3 mini serii. Eu l-am văzut pe cel din 1997 cu Sophie Marceau și cred, dar nu sunt sigură, pe cel din 1985 cu Jaqueline Bisset. Dar prima oară când am auzit de Anna Karenina a fost datorită mini seriei din 1977 pe care foarte vag mi-o aduc aminte. Cartea e una dintre preferatele mele și îmi aduc aminte perfect acțiunea și și trăirile Annei. Nu pot s-o uit, cum nu pot s-o uit pe Scarlett. Sunt două personaje incredibil de puternice și de memorabile. Așa că n-aș fi ratat interpretarea Keirei Knightely, chiar dacă ea nu este una dintre preferatele mele. Dar, încă o dată (după ce-am văzut-o jucând-o pe Elizabeth în Pride & Prejudice și pe Lara în Doctor Zhivago) m-am convins că e croită pentru astfel de roluri. Are eleganța și dramatismul necesare pentru epocile trecute. Această Anna Karenina e preferata mea, deși nu-i o ecranizare tipică. Adică respectă cartea întru totul, numai că viziunea regizorului e una proaspătă, nemaiîntâlnită de mine. Recenzii ca la carte puteți citi la Adina, pe filme-cărți și pe Marele Ecran. Eu nu-s așa iscusită, vă spun doar că mi-a plăcut și că-l recomand. De mă ascultați, depinde de voi. :)

The Perks of Being a Wallflower (2012) – 5 *****

Chiar nu știu de ce mă raportez mereu la Flipped de fiecare dată când văd un film drăguț cu copii sau cu adolescenți. E deja a doua oară când pomenesc de el, deci cred că ar trebui să înțelegeți deja că e unul dintre filmele pe care le recomand cu căldură (la Flipped mă refer). The Perks of Being a Wallflower e simpăticuț. E cu adolescenți, dar nu genul ăla de film. Nu genul American Pie și alte prostioare. E povestea lui Charlie, băiatul timid, căruia îi place școala, căruia îi place să citească, dar care are ceva probleme psîice. Nu, nu-i nebun, e doar puțin deranjat emoțional din cauza unor întâmplări din copilărie, motiv pentru care se atașează mai greu de oameni. Iar atunci când o face, nu-i un ciudat, e pur și simplu un om bun, care nu vrea să ramână singur. Îndrăznește chiar să se și îndrăgostească, doar că fata pe care o iubește nu-i raspunde întru totul la fel, deși într-o anumită măsură îl iubește și ea.  E frumos, chiar merită 2 ore din timpul vostru.

Amour (2012)

Acestui film refuz să îi dau o notă pentru că nu pot să o fac. Daca unii îl privesc ca pe un film de artă, alții ca pe un film de un profund realism, eu îl privesc ca pe viața mea. Și nu pot aprecia, nu îmi poate plăcea ceva ce eu am trăit (bine, nu până la capăt). Amour e povestea a doi bătrânei, un el și o ea. Bătrânica face ceva accident vascular și rămâne paralizată. Mai face unul și devine legumă. Nu mai poate face nimic singură, nu mai poate vorbi, dar e conștientă de ce i se întâmplă, își dorește să moară și nu mai suportă nici chinul ei, nici al soțului ei. Bătrânelul o ajută cum poate. Îi dă să mănânce, o spală, o plimbă, îi citește, îi vorbește, îi spune chiar și povești. Până când nu mai poate și face gestul suprem: o omoară. Atât din dragoste pentru ea, cât și din neputința de a mai continua. Am înțeles tot, toate trăirile, toată frustrarea, toate lacrimile, toata înverșunarea împotriva vieții. Doar că nu-mi place să le retrăiesc, să mi le reamintesc și să le văd pe ecran. La fel cum n-am simțit decât frustrare și tristețe când am văzut Boala familiei M, la fel a fost și-acum. Nu-mi plac filmele care-mi povestesc despre viața mea. Așa că de-asta Amour nu primește notă. Nu mi-a plăcut. E trist, nu-l recomand.


Aveți ceva recomandări pentru weekendul ăsta? Nu că watchlist-ul meu n-ar fi o sursă suficientă.