Mamelor care îmi citesc blogul

Spre deosebire de alte fete cu blog, nu mă pot lăuda că mama mea sau părinții mei îmi citesc blogul. Motivele le știți deja, nu-mi mai plâng de milă. Dacă mama mea n-a fost curioasă deloc de calculator, internet și tot ce înseamnă asta, pe tatăl meu îl cam rodea interesul. La loc de cinste erau filmele: de unde poate afla de filme noi, de unde și le poate lua singur și cum le poate vedea. Aveam câteva foi pe care îi scrisesem tutoriale întregi de genul „după ce pornești calculatorul, apeși pe inconița aia cu roșu și albastru (Total Commander) și dai click de doua ori pe pliculețul ăla galben pe care scrie Filme” etc. Îi explicam cum să pornească un film, cum să-l caute pe net, cum să închidă calculatorul, că mereu mi-l lăsa pornit, și ale lucruri de-astea minore. S-a prins destul de greu și oricum, era prea târziu. S-a dus înainte să își ia singur vreun film de pe net.

Nici el nu-mi citea blogul dacă nu îi dădeam eu să citească ceva. Mă felicit de fiecare dată când îmi aduc aminte că i-am dat să citească postul în care îi spuneam cât de mult îl iubesc. Dintre toți membrii familiei mele, doar mătușa și verișoara mea mai trec din când în când pe-aici. Nu mi-e rușine de nimic din ce scriu, nu am nimic de ascuns, deci nu mă deranjează deloc. Știu că sunt unii bloggeri care încearcă să-și ascundă indentitatea pentru că fie nu vor să fie descoperiți de prieteni, fie de părinți. Dar mie mi se pare un lucru foarte frumos să-ți citească părinții rândurile. Pentru că ajung să te cunoască mai bine, să-ți pătrundă în suflet, acolo unde nu întotdeauna îi lăsăm să intre. Mie mi-ar fi plăcut ca părinții mei să mă cunoască mai bine din ceea ce scriu pe blog. Cred că ar fi înțeles mai bine unele lucruri și mi-ar fi înțeles firea fără să trecem prin discuții sau certuri.

Mi s-a întâmplat de vreo 3-4 ori să-mi spună prieteni de-ai mei că mamele lor îmi citesc blogul. Acum ceva vreme, aveam o curiozitate și întrebam lumea ce vârstă are. Până să-mi spună prietenii mei de mamele lor, nu m-am gândit că publicul meu nu e de vârsta mea. Adică nu mă așteptam ca subiectele abordate să intereseze persoane de vârsta părinților mei. Și când am aflat, pe lângă faptul că m-am bucurat de veste, am încercat să îmi dau seama de ce mi-ar citi un părinte blogul. De ce ar citi părinții bloguri, în primul rând? Când chiar unor tineri de vârsta mea li se par niște prostii. Cred că n-am să aflu prea curând, da’ oricum vreau tare mult să le salut și să le mulțumesc mamelor care știu că se mai opresc din când în când să-mi citească rândurile: doamna Spătariu, mama Ancăi, doamna Pop, mama lui Silviu și doamna Pochia, mama Elenei. Doar de dânsele știu eu, dacă sunt mai multe, m-aș bucura nemăsurat să-mi aduceți la cunoștință. :)

Vă mulțumesc!

UPDATE: Stiam ca mai demult aflasem de alta mama care imi citeste blogul, doar ca nu puteam sa-mi aduc aminte despre cine era vorba. Multumesc, Cristina, ca mi-ai amintit. Va imbratisez, doamna Puțan :)