Extraordinarele plaje din Lefkada

Chiar dacă am mai spus, o să mă repet: motivul principal pentru care am vrut în Lefkada au fost pozele cu marea. Mi s-au părut pur și simplu incredibile, trucate, am vrut să vin până aici să mă conving singură. Nu sunt înnebunită după mare, dimpotrivă, sunt mai mult o adeptă a muntelui, dar după experiența frustrantă cu Istanbulul de anul trecut, mi-am promis că nu mă voi mai pedepsi singură pe timpul verii și voi veni fie la mare, fie la munte, undeva unde-i un lac sau ceva apă curgătoare. Anul ăsta a fost Lefkada, la anul, daca nu se schimbă nimic până atunci, va fi Riccione/Rimini în Italia. Revenind… am vrut să văd cu ochii mei. Și-am văzut încă dinainte să ajungem la Rolandos în Vassiliki. Am văzut ce vedeți și voi mai jos. De-acolo, din vârful muntelui m-aș fi aruncat în apa aia dacă ar fi fost cu putință. Bine că n-a fost ;)).

Primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am cazat și după ce-am făcut un duș, a fost să mergem pe plajă, să vedem marea. Fiind la o aruncătură de băt de plajă, diminețile ni le-am petrecut „la noi în bătătură”. Pe la 11:30 – 12 ne întorceam în cameră, fiind imposibil de rezistat pe plajă, chiar și sub umbrelă, după ora 12. Iar „seara”, pe la 5, porneam către una din plajele despre care ni s-a vorbit și ni s-au arătat poze.

Porto Katsiki

A fost prima alegere. Pentru că toate site-urile pe care le-am citit pentru a ne informa cât de cât despre Lefkada, prezentau această plajă drept cea mai frumoasă de pe insulă, ba mai mult, una dintre cele mai spectaculoase din Grecia. N-au mințit, vedeți și voi. Porto Katsiki mi-a lăsat sentimente destul de amestecate – evident am fost dată pe spate de frumusețea culorilor apei (efectiv nu mă mai săturam să le admir), dar, în același timp m-a și înfricoșat puțin. Claritatea apei îți crea impresia că fundul mării e imediat sub picioarele tale, dar era suficient să te scufunzi puțin pentru a simți curentul rece și pentru a nu simți că atingi ceva cu degetele de la picioare – ceea ce nu-i  prea liniștitor. În plus, odată ce treci de albastrul turcoaz, ajungi la albastrul intens, mai închis, dovadă că de-acolo începe hăul. Și nici asta nu-i prea liniștitor, nici măcar de pe saltea. Totuși, nu m-am putut abține să nu înot și deasupra hăului.

Porto Katsiki vazut de pe vaporas

Da, aia-s eu pe saltea :P

Agios Nikitas

O altă recomandare bună. Plajă cu nisip, dar și cu ceva pietricele, aici cred că m-am bălăcit mai ceva ca un copil mic. Adevărul e că n-aveai cum să-i reziști. Un albastru puțin diferit de Porto Katsiki și o senzație mai prietenoasă.

Egremni

Mi-a plăcut mult. Foarte mult. Am văzut Egremni în timpul unei croaziere pe Marea Ionică. Deși trebuia să oprim la Porto Katsiki, cineva a hotărât să mergem mai întâi la Egremni și Doamne, dă-i sănătate, bine  făcut – asta zic pentru că apucasem deja să vedem Porto  Katsiki și ne durea la bască dacă oprim sau nu. ;)) Altfel nu cred că ne-ar fi fost totuna că n-am mai oprit. De parcă credeam că mai e posibil, la Egremni apa are alt albastru. Eu am văzut culoarea aia doar la haine, la ambalaje sau la diverse lucruri create de mâna omului, niciodată în stare pură, creată de Mama Natură. M-am scăldat în ea, m-am scufundat în ea și mi-am întipărit-o în minte pentru a n-o uita niciodată.

 

Agiofili

Despre plaja asta nu știam până să nu-mi scrie Corina, colega convingătoare, pe facebook că n-ar trebui să o ratăm. Și că-i accesibilă de pe apă, cu un vaporaș care pleacă din portul Vassiliki. Am gugălit-o, am văzut că arată bine, dar parcă nu mai eram pregătiți să ne mai uimească ceva. Nu după ce-am văzut celelalte plaje. Ei, surpriză, plaja Agiofili, nu semăna cu niciuna dintre cele văzute deja. De fapt plaja semăna, că era cu pietricele de-alea rotunjite, enervante, dar drăgălașe din punct de vedere estetic. Ce ne-a fermecat a fost, ați ghicit, apa. Spre deosebire de celelalte, asta era limpede ca în acvariu. Vedeai orice pietricică de pe fundul apei, stâncile acoperite de vegetație și peștișorii care se avântau până aproape de mal. Cred că am stat mai mult de o jumătate de oră dând din mâini și din picioare și n-am obosit deloc. Am înotat dintr-o parte în alta, pe lângă stâncă, pe la umbră, unde apa, luminată de soare, arăta incredibil de verde. Mi-e ciudă, efectiv mi-e ciudă că nu am cuvintele potrivite pentru a descrie mai bine ce-am văzut. Nu știu cum s-o fac pentru că în afară de „minunat”, „incredibil”, „extraordinar” și „superb” nu am alte epitete, alte adjective cu care să descriu cât de impresionantă e Grecia. Așa că, vă rog să mă iertați, daca totul e încarcat cu calificativele astea.

Mi-a mai ramas o particica, revin cu ea maine, ca iara m-am lungit. :P