La mare in Lefkada

Gata și vacanța de vară, sunt din nou la taste, cu bateriile încărcate, pregătită de muncă și cu chef de bloguială. Am pregătit pentru voi (dar și pentru mine) o adevărată polologhie, un lung jurnal de călătorie – cam de 3-4 pagini de Word – pe care n-o să-l țin pentru mine. Să începem:

Alegerea

Anul ăsta am ales Grecia dintr-un singur motiv. [Deși una dintre promisiunile pe care mi le-am făcut zice că trebuie să văd câte o țară nouă în fiecare an, în 2012 cred că asta nu se va întâmpla  – cu toate astea, nu mă duc nici în locuri pe care le-am mai văzut, doar țările sunt aceleași.] Motivul e că am o colegă foarte convingătoare, care doar prin faptul că mi-a aratat niște poze din concediul ei în insula Lefkada, m-a convins să aleg Grecia, țara asta cu atâtea probleme politice și economice. Prietenii de pe facebook au văzut cover photo-ul meu cu ceva timp înainte de plecare, așa că poate înțeleg de ce am ținut morțiș să venim aici.

Prima și singura dată când am mai fost în Grecia a fost în 2005, când am stat (ca tot românul) în Paralia Katerini. Deși nu se compară cu ce-am văzut acum, am rămas cu o impresie plăcută despre ea. Ei, când am călcat din nou pe meleagurile-i, încă de la intrarea pe autostradă, am rămas cu gura căscată de încântare. Nu că au ei nu știu ce autostrăzi, nu că am fost impresionată de ospitalitate, dar țara asta e foarte, foarte frumoasă. Autostrada era străjuită de tufe mari înflorite, ceea ce mi s-a părut o splendoare. Pozele nu reușesc să redea toată imaginea, însă cei care au călătorit prin Grecia, cu siguranță știu despre ce vorbesc.


Apoi, munții. Lanțuri întregi de munți, ba împăduriți, ba strâncoși, ba aidoma Făgărașului nostru – o minunăție. Să nici nu m-apuc să vorbesc de apa mării. Nebunie curată. Presupun că n-o să văd prea curând apa din Maldive sau Caraibe cu ochii mei, da’ pe bune că nici n-am nevoie după ce plaje și ce m-am scăldat în culorile demențiale ale apelor Greciei.

Transportul

Fiind insulă, nu cred că am fi avut cu ce altceva să mergem în Lefkada, decât cu mașina. Oricum insula are o grămada de plaje destul de depărtate unele de altele, unele chiar accesibile doar pe apă, așa că era clar că vom merge cu mașina. Cum Hapciu e mică, proaspăt reparată (nu că a avut ea hibe mari, dar am rezolvat micile bube pentru a nu se transforma în neplăceri mai mari) și consumă mai puțin decât Passat-ul lui Iubi, deci era alegerea potrivită. Plus că, odată ajunși în Lefkada, ne-am felicitat pentru alegere pentru că drumul pe insulă e, puțin spus, dificil. Putem lejer spune că am fost la munte și la mare în același timp, pentru că am urcat și coborât la serpentine, că munților noștri le-ar fi rușine pe lângă astea de aici. Hapciu s-a comportat exemplar, deși am avut momente când mi se rupea sufletul când o auzeam cum se chinuie. Ne-am dus unde am vrut noi, când am vrut noi și fără să ne preseze cineva.

Cazarea

Deși colega de care vă spuneam mai sus ne-a dat și cartea de vizită a unei vile la care a stat ea în Lefkada, mi-am zis să mai arunc și eu un ochi, să văd cam cum se prezintă situația și ce oferă insula. N-am căutat prea mult și am găsit vila lui Rolandos. Când am văzut priveliștea, mi-am zis că io acolo trebuie să mă trezesc în fiecare dimineață din concediu. Să văd marea de pe balcon. În secunda doi i-am scris mail, am întrebat dacă are o cameră dublă liberă în perioada 7-15 iulie și dacă prețul chiar e de 35 de euro pe cameră. Mi-a răspuns „da” la toate întrebările și câteva zile mai târziu îi trimiteam avansul de 70 de euro, să mă asigur că acea cameră va fi a noastră. Asta-i priveliștea pe care o vedeam ori e câte ori ne îndreptam ochii înspre balcon.

Și pentru că atunci când m-am apucat de scris, acest post era deja prea lung, am hotărât să-l rup în două. Așa că abia mâine veți citi despre incredibilele plaje din Lefkada. :)