De la Iubi pentru mine

Cred că nu e prima oară când scriu pe blog că Iubi știe să facă cele mai mișto cadouri din lume. Nu știu cum face, dacă e ceva înnascut sau e foarte atent la toate dorințele mele, cert e că de fiecare dată reușește să mă surprindă. Chiar după atâtea surprize, el încă mai are resurse.

De multe ori am primit tot felul de năstrușnicii despre care am amintit într-o doară că mi-ar trebui sau că mi-ar plăcea să am. Așa s-a întâmplat cu tastatura, cu scannerul și cu ultimul cadou pe care mi l-a făcut de ziua mea. Nici măcar nu îmi dau eu seama bine dacă îmi trebuie lucrurile respective, dacă le vreau cu adevărat sau sunt doar un capriciu, că el deja le și cumpără. Și, mai mult de-atât, caută mereu să fie de ultimă generație sau cel mai nou model sau cel mai performant sau cel mai, cel mai… Eu nu prea țin la chestiile astea când îmi cumpăr ceva, principalul e să îndeplinească funcțiile de care am eu nevoie.

Anul ăsta, ca în fiecare an, m-a întrebat ce vreau. La câte se întâmplă cu mine în ultima vreme, nici măcar n-am apucat să mă gândesc la ce mi-aș dori să primesc. Într-o dimineață mi-a picat fisa: aveam (încă am) nevoie de niște adidași noi, că Superstarurile mele, deși sunt într-o stare foarte bună, s-au cam îngălbenit și arată învechiți. I-am lăsat un bilețel, pentru că eu plec înaintea lui la serviciu și i-am spus doar atât: „Știu ce vreau de ziua mea. Pusi. :)” Când a ajuns și el pe mess, i-am spus că aș vrea niște adidași. Deși cadoul meu era deja cumpărat, a intrat în joc și s-a pus pe căutat modele pe net… Eu, la fel. Nu prea mi-a plăcut nimic, așa că rămânea să colindăm mall-ul și alte magazine de sport să-mi aleg cadoul.

Vineri, înainte să mergem la cinema, am probat câteva perechi prin diverse magazine și Iubi, deși părea foarte interesat și foarte implicat în proces, se ruga în gândul lui să nu găsesc nimic. :)) Nu de alta, dar deja îmi cumpărase un cadou preeeeetty expensive. Norocul a fost că nu mi-a fost bună nici o pereche din cele încercate și am plecat cu coada între picioare, posomorâtă la gândul că rămân fără cadou și fără încălțări de ziua mea. Între timp ne-am mai și ciondănit pe motiv că el a început să facă glume cum că nu mi se arată și ca rămân fără cadou, io m-am înfoiat că nu se glumește cu așa ceva etc… după care el, nemaiputând ține totul în el mi-a zis: „Lasă că o să râzi tu duminică”. Hopa, îmi zic, mi-a luat deja cadou…

Nici prin cap nu mi-a trecut ce cadou ar fi putut să-mi facă și cum duminică de dimineață n-am primit nimic… chiar mă așteptam să nu mai primesc nimic. Nu eram supărată sau ceva, m-am resemnat cu ideea ca o să mergem în altă zi să cumpărăm adidași și am și uitat de cadou. Când ne întoarcem de la maraton și de la cumpărături, îmi pune în brațe o pungă ponosită cu o cutie de la evomag. „Aaah, de-asta ai zis că o să râd duminică? Ăsta mi-e cadoul? Hihihi”. El, serios, că nu e pentru mine, că e cutia lui, bla bla. Io cu rânjetul până la urechi, abia așteptam să ajung în casă să văd ce conținea cutia. Mă tot gândeam că mi-o fi luat vreun gadget de bucătărie sau ceva, că știa că nu am nici o obiecție.

Și când în sfârșit deschid cutia, mi-a picat fața. În cutie era o altă cutie pe care scria frumos și americănește Amazon Kindle. :-o Primele cuvinte pe care le-am spus au fost: „Nu creeeeed” Și chiar nu credeam pentru că nu îmi venea să cred. Dup-aia am început să plâng și nu m-am mai putut opri timp de vreo 5 minute. A trecut ceva vreme de când n-am mai plâns de bucurie. Însă nu am plâns neapărat de bucuria că am primit un Kindle, ci pentru că am un asemenea om lângă mine. Un om atât de atent la nevoile mele, chiar și la cele mai neserioase, un om care renunță la plăcerile lui (tot vrea să-și cumpere un telefon nou, dar amână că cică n-are bani) pentru a mi le satisface pe ale mele, un om care mă suportă cu toți dracii și cu toate toanele mele. Am plâns și de rușinea că eu nu mă revanșez nicicum pentru toată bunătatea lui și pentru tot sprijinul pe care mi-l dă. Iubi… ți-am spus cu voce tare ce știi că aș fi preferat să scriu, dar repet aici, să rămână scris și să vadă toată lumea ce om deosebit ești: îți mulțumesc pentru TOT ce faci pentru mine și pentru felul tău de-a fi. Te iubesc și sper să nu te schimbi niciodată. :)

Acum, să vă spun cum de-am ajuns să primesc un Kindle. Unii dintre voi știu că într-o zi am scris pe twitter că mi-ar plăcea să am un e-reader. Nu m-am gândit deloc că vreau să fie Kindle, că văzusem și altele mai ieftine și oricum mă interesa doar să citesc cărți de pe el. Citisem la Dojo că și-a cumpărat unul și ca de-atunic citește într-o veselie. Mai știam și de Corina că e îndrăgostită de al ei, să nu mai vorbesc de Kay care nu își mai imaginează viața fără Kindle-ul ei. Mbuuun, îmi zic. Și io vreau. Dacă citești mai mult și mai repede… și io vreau. Mi-am exprimat dorința pe mess și Iubi a interceptat-o pe loc. A doua zi eu am uitat de ea, Iubi însă nu. Am uitat atât de bine că nici măcar când l-am văzut în cutie nu mi-a venit să cred că chiar am un Kindle. :))

Deci așa știe Iubi să facă surprize. De-acum încolo sper să citesc mai mult. Timp să am că Kindle-ul e plin de cărți.

Mâine vă povestesc despre cadoul pe care mi l-am făcut singură.