Ce-i datorezi scolii?

Nu cred că vreunul dintre noi a luat zicala “Ai carte, ai parte” de bună atunci când părinţii noştri  ne băteau la cap să învăţăm, să ne facem lecţiile, să ne ducem la şcoală, să învăţăm şi să luam note mari. Orice ne-ar fi spus, orice preziceri despre viitor ne-ar fi ilustrat prin propoziţii condiţionale, ne cam durea fix în cot. Aşa-i? Când n-ai chef să înveţi, n-ai şi pace bună.

Pe mine ai mei mă ameninţau că dacă nu învăţ, mă trimit cu oile pe deal. Că îl cunoşteam şi eu pe ciobanul din sat şi, cum mă uitam ca la spectacol la turma de oi care trecea pe dinaintea casei, numai bine mă cunoştea şi el. Şi nu rata nici o ocazie să mă cheme cu el, ba mai mult mă “ameninţa” că vorbeşte el cu maică-mea să nu mă mai duc la şcoală că şi-aşa nu-i bună de nimic.

Alţi vecini, de pe la bloc mă învăţau – la fel ca şi pe voi, sunt sigură – să ung colţurile şcolii cu clisă, ca să o mănânce câinii să nu mai am unde merge. Din acelaşi motiv: că şcoala e pierdere de vreme.

Ei, oamenii ăştia îmi spuneau asta nu pentru că dispreţuiau şcoala, ci pentru că empatizau cu mine, bătuta de soartă că în loc să frec manganul prin spatele blocului, trebuia să stau în casă să învăţ comentarii şi lecţii la istorie.

Şi, încet încet am trecut prin şcoală, luând note mici şi note mari, preferând unele materii şi detestând altele, da’ pot zice că m-am deprins cu învăţatul destul de uşor. Dacă în clasele primare, în generală şi în liceu mă mai ocupam şi cu tocitul, lucrurile s-au schimbat la facultate. Pentru că în facultate, când ai de învăţat, frate, păi ai… Nu o lecţie, nu o pagină, nu două, nici 10, un manual întreg – lejer. Şi, cum nu mai merge cu toceala, hopa, musai să schimbăm macazul. Cum n-am putut niciodată învăţa pentru nota 5, nici n-am luat vreodată 5 în facultate. Îmi rescriam cursurile şi ideile principale şi vrând-nevrând, îmi intrau în cap. Şi uite aşa am terminat şi o facultate. La ce m-a ajutat? N-o să vă dau decât două răspunsuri:

1. să am un job care-mi place şi să câştig suficient pentru a nu avea datorii şi pentru a trăi decent. Uneori la limită, dar niciodată în pierdere.  Pentru că la asta e importantă şcoala. Să îţi permiţi luxul de a-ţi alege meseria şi de a face ce îţi place. Nu zic că a fi măturător sau vânzătoare e o ruşine. Nu, Doamne fereşte. Şi eu am fost vânzătoare şi dacă nu aş avea altă opţiune, jur că nu m-aş simţi inferioară dacă ar trebui să stau în spatele unei tejghele să servesc clienţi. Ar fi mai greu cu matematica, da’ s-au inventat calculatoare, aşa că…

2. să pot gândi cu capul meu. Pentru că oamenii fără şcoală îi lasă pe alţii să gândească în locul lor. Şi când se întâmpla asta, nimic bun nu se poate întâmpla pentru ei.

Astea sunt răspunsurile mele, dar site-ul sustineunicef.ro, le dă pe următoarele:

“Un copil care nu merge la şcoală nu poate învăţa cum să-şi croiască singur o viaţă mai bună. Pentru el ziua de mâine e lipsită de speranța unui viitor mai bun.”

“Povestea unui copil care nu poate merge la şcoală nu are Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Şi, totuşi, ea vorbeşte despre curaj, speranţă şi o mare dorinţă. Aceea de a putea merge la şcoală.”

“un copil care nu merge la şcoală nu ştie să-i scrie lui Moş Crăciun.”

V-aţi obişnuit deja să vă vorbesc despre oameni care au nevoie de ajutor. Azi vă vorbesc despre aceşti copii care nu pot merge la şcoală pentru că nu au bani de rechizite, de manuale, de materiale pentru a învăţa şi a se dezvolta aşa cum am avut noi ocazia. Îi puteţi ajuta donând o sumă cât de mică pe site-ul susitineunicef.ro. Dacă încă n-aţi fost Moşul nimănui, fiţi ai acestor copii. :) V-am spus azi dimineată cum m-am simţit când cineva mi-a spus că am fost Moşul ei. :)

Îi invit pe Bogdana, Oana Barbu, Octavian, AnaTati, Inozza şi Roxana Radu să ne povestească cum i-a ajutat pe ei şcoala în viaţa. Ce le datorează profesorilor şi şcolilor pe care le-au urmat. :)