Raport catre El Greco

raport catre el greconikos kazantzakisAutor: Nikos Kazantzakis
Nationalitate: grec
Titlu original: Αναφορά στον Γκρέκο
Anul aparitiei: 1961
Nr. de pagini: 509
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Zorba Grecul, Hristos rastignit a doua oara

Raport catre El Greco este cartea care mi-a tinut de urât pe vremea când eram internata în spital la Gheorgheni si una dintre amintirile pe care le-am adus cu mine din Brasov. Am stat mult la ea, neîgaduit de mult, ca sa o termin, dar nu Kazantzakis a fost de vina, ci lipsa mea de timp.

Înca de la Zorba, m-am declarat fana a scriitorului grec si între timp mi-a mai cazzut în mâini si Hristos răstignit a doua oară. Nu planuiam sa citesc Raport catre El Greco prea curând, dar, asa cum mi se întâmpla de multe ori, socotelile mele livresti nu se potrivesc mereu cu ce vine la rând.

Cu un titlu ca acesta, şi fară să ştii nimic despre el,  te poţi aştepta ca romanul să fie cel putin pe alocuri despre război. Surpriză! Nu e. Şi cel mai bine îl las pe autor să vă spună ce este, de fapt, Raportul său:

“Raportul meu către El Greco nu este o autobiografie: viaţa mea personală poate avea o oarecare valoare, extrem de relativă, dar numai pentru mine, pentru nimeni altcineva. […] Aşadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini firul roşu închegat din picăturile sângelui meu, care marchează drumul meu printre oameni, patimi şi idei. […] Îmi rechem amintirile, îmi adun viaţa spulberată în cele patru vânturi: stau ca un soldat în faţa generalului meu şi-mi prezint Raportul lui El Greco; pentru că şi el e plămădit din acelaşi pamânt cretan ca şi mine şi mă poate întelege mai bine decât orice alt luptător care trăieşte sau a trăit.”

Cam asta e definiţia pe care o dă autorul scrierii sale. El spune că nu-şi povesteşte viaţa, însă cum ai putea să-ţi povesteşti gândurile, ideile, patimile, dacă nu îţi povesteşti, chiar dacă în mică măsură şi viaţa. O fi având înflorituri sau distorsionări a realităţii, de amorul artei sau din cauza batrâneţii – totuşi a scris-o la 78 de ani – dar oricum ai întoarce-o, tot autobiografie rămâne.

Începe înca de la stramoşii lui, trece prin poveştile copilăriei, prin descrierile părinţilor, ale profesorilor, ale locurilor, în special a Cretei sale dragi, în numele căreia şi-a dus toată existenţa, dar cel mai mult trece prin torturile sufletului în căutarea acelei entităti care să îi poată răspunde la întrebările care nu-i dau pace. Îşi ia drept călăuzitori în viaţă 4 mari nume sacre (Iisus, Buddha, Lenin şi Odiseu), la care mai adaugă şi mai renunţă la câteva pe drum (Nietzsche, Istrati, Zorba). Aceste nume îl poartă de pe culmile extazului în prăpastiile agoniei, îl aruncă din mănăstirile şi de pe munţii Greciei în Italia pitorească, din Ierusalim şi de pe muntele Sinai, unde-l caută cu ardoare pe Dumnezeu, din nou în Creta, apoi la Paris, unde îl descoperă pe Nietzsche. Chinuit o viaţă întreagă şi rupt între căutarea lui Dumnezeu şi trăirea vieţii în slujba trupului, cel mai rău lucru care i se putea întâmpla a fost descoperirea lui Nietzsche. Ateu convins, filosoful n-a facut decât să-l confuzeze şi mai mult pe Kazantzakis, să-i dea peste cap toate ideile şi convingerile cu care, oricum, nu trăia în armonie.

De la Paris, trece prin Viena şi îl descoperă pe Buddha, iar de la Berlin ajunge în Rusia, întărâtat de o evreică şi idolatrizându-l pe Lenin. Aici îl cunoaşte pe scriitorul român Panait Istrati, cu care leagă o prietenie plină de admiraţie şi chiar îl aminteşte în scrierile sale. Asemeni fiului risipitor, chiar unul dintre capitole se numeste asa, Kazantzakis se întoarce în Creta, unde-l cunoaşte pe Zorba. Nu-mi mai aduc aminte dacă la momentul citirii romanului ştiam că are un dram de adevar în el, dar mi-am reamintit şi împământenit în minte că Zorba Grecul este tot o carte cu o amprentă autobiografică foarte mare.

Raport catre El Greco
este un bildungsroman autobiografic, în care Kazantzakis se descoperă călătorind singur şi hrănidndu-şi sufletul cu idei, gânduri, cărţi, religie şi oameni.

A murit la scurt timp dupa ce a terminat Raportul si n-a mai apucat sa îl rescrie de 3 ori, asa cum facea cu fiecare carte a sa.