Mic update

A trecut şi operaţia şi sperietura şi în sfârşit pot să răsuflu mai uşurată. Însă nu de tot că încă tati e în spital şi pâna iese de acolo nu pot sa fiu cu sufletul împăcat complet.
Zilele astea am experimentat tot felul de sentimente, de la scârba faţă de sistem la ura pentru o persoană pe care n-ar trebui să o urăsc (mi-a trecut şi asta), am văzut cum e să dai şpagă asistentelor să îţi bage bolnavul în seama, m-am  bucurat de privirea din ochii tatălui meu când m-a văzut lângă el toată noaptea şi abia aştept să îl văd intrând pe uşa de la cumpărături şi cred că o să mă bucur şi de prima morală pe care o să mi-o facă. ştiu eu că asta nu se tratează. :P
Pe scurt, e bine. :)