S-a încheiat un capitol din viaţa mea

Acum 2 ani şi jumătate mă plimbam pe la interviuri ca şi când aş fi avut un iubit si m-aş fi întâlnit cu el. Cam vreo 2 luni am umblat din firmă în firmă şi fie nu-mi conveneau condiţiile, fie nu mai reveneau cu un telefon. Pana când am ajuns în clădirea CEC-ului, aia mare de pe Torontalului la un test. Seara la 6, când te întorci de la spital, după ce tatăl tău fusese operat nu-ţi vine să dai nici un test. Nici măcar nu-ţi mai pasă ce se întâmplă la interviul ăla, dar te duci, să nu laşi ocazia să treacă pe lângă tine. Şi după câteva zile îmi sună telefonul pentru a mă întoarce în acelaşi loc la un al doilea interviu. Nu obţinusem postul pentru care am dat testul (cel de copywritter), că deh, nici măcar nu făcusem un efort, dar mi s-a oferit un alt post nou înfiinţat si anume acela de link builder. Eu aşteptam un răspuns de la altă firmă, care m-ar fi vrut ca translator şi la postul ăla îmi sclipeau ochii ca licuricii. Nu prea eram curioasă de ăsta. Şi chiar dacă mi-am permis să le spun şefilor că îi sun eu dacă vreau postul, totuşi m-au mai sunat încă o dată şi am acceptat. În afară de franceză şi engleză nu ştiam să fac nimic. Nici măcar shortcut-urile de pe tastatură nu îmi erau familiare, nici cea mai mică operaţiune de SEO nu-mi ajunsese la ureche. Am învăţat. Am citit, am lucrat singură, am greşit şi am învăţat din greşeli. Şi am ajuns să îndrăgesc mult domeniul ăsta, atât de mult încât nu mai vreau să-l schimb.

Acum însă, din motive pe care nu le divulg pe blog, însă vă asigur că nu e nimic personal cu niciunul dintre colegii mei, m-am hotărât să părăsesc această firmă în care am zăbovit 2 ani şi 6 luni. Un record personal care sper să se repete sau să se dubleze pentru că la firea mea schimbătoare cine ştie în ce domenii mai ajung să lucrez.

Închei un capitol destul de drag din viaţa mea mulţumindu-i lui Cristi, cel mai bun şef ever, pentru tot ce m-a învăţat, pentru toate discuţiile pe care le-am avut, pentru toate team-buildingurile (1, 2) minunate în care ne-a dus, pentru toate zilele în care m-a lăsat să îmi rezolv problemele personale în timpul programului, pentru toate mofturile pe care mi le-a suportat şi pentru toate pozele pe care mi le-a făcut.

O să-mi lipsească multe momente de distracţie cu colegii, multe din cântecele lui Marius, multe „mânci fundul” ale Danei, multe discuţi despre filme şi muzică cu Cosmina, multe linkuri de la Adi, multe impresii schimbate cu Roxana despre calatorii, câini şi alte confidenţe, multe dimineţi cu Ramona, chiar si înţepăturile lui Cosmin câteodată sau intratul lui Laurenţiu în birou.

Pisi, pe tine te-am lăsat intenţionat la urmă, că ţie am să-ţi cer cele mai multe scuze. :P Pentru toate fluierăturile şi cântecele mele insuportabile, pentru toate lălăiturile şi improvizaţiile mele muzicale, uite, îmi fac mea culpa aici pe blog. :D În afară de asta, îţi mulţumesc pentru clipele în care mi-ai suportat nervii, când mă răzbunam pe tine din alte motive, când poate, fără să vreau, făceam pe şefa. O să îmi lipsească discuţiile cu tine pe mess şi sesiunile de râs din cele mai stupide motive. O să-mi fie dor de „slap” şi „zbang” şi „zdrang” şi „spank”. Oh, acuş încep să plâng. :P Dar tu, spre deosebire de ceilalţi, o să mă mai auzi cântând. ;)

O să îmi fie dor de merdenelele lui Roji, de porumbeii care intră în CEC şi pe care cu Ramona sau cu Cosmina îi prindeam şi-i eliberam, de site-ul meu erotic şi de blogul lui de care n-am apucat să mă ocup.
Cand vi se face dor de mine… aici mă găsiţi oricând. :)