Frumuseţile judeţului Maramureş

Uf, că în sfârşit ajung să scriu despre minunata mea scurtă vacanţă în judeţul Maramureş. V-am povestit eu că am fost la Baia Mare şi anul trecut şi acum doi ani şi mi-am spus că nu mă mai duc acolo tot cu ocazia Paştelor. Daaaar, datele problemei s-au schimbat de când cu micuţa Polo, lăudate-i fie roţile. :) N-o mai lungesc prea mult că am o tonă de poze să vă arăt şi o mulţime de poveşti de spus, aşa că o luam pe zile şi vă plimb cu mine pe unde am fost.

Ziua 1 a fost vineri când am plecat – nimic de povestit decât că judeţul Bihor sucks la şosele. Şi nici cu Satu Mare nu mi-e ruşine. Scurtă oprire în Carei să facem o poză la biserica asta:

Ziua 2 – excursie în satele Şişeşti şi Şurdeşti. Primul pe listă era Şişeşti, da’ pentru că obiectivele nu erau tocmai pe marginea drumului şi nici măcar semnalizate, am mers mai departe până în Şurdeşti, unde se află cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Are 72m înălţime!!!

Apoi, am mers mai departe în alt sat vecin pentru a vedea o altă biserică de lemn, pe cea de la Plopiş. La fel ca şi prima, dar mai micuţă. De fapt cam toate bisericile de lemn din Maramureş arată la fel, doar că le diferă înălţimea.

De-acolo, am plecat spre Cavnic pentru că era necesar să mi se arate pârtia de-acolo. :) Am văzut-o şi era şi puţină zăpadă pe ea.

La întoarcere am trecut prin Şişeşti pentru că acolo se află complexul muzeal Vasile Lucaciu. Nu ştiam exact cine a fost, dar pe tăbliţa de la intrare scria: „luptător de frunte pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român”. Din păcate nu era nimeni să ne deschidă pe-acolo şi n-am putut să vedem prea bine ce era în casă, dar ne-am uitat pe geam şi tare frumoasă era mobila de-acolo. Mi-a plăcut mult măreţia bisericii din sătucul ala şi mai ales foişorul unde mi-am închipuit că pe vremea lui Vasile Lucaciu se întindeau nişte hore pe care bătrânii satului nu le uită nici până azi.

Pe drum am văzut şi o frumoasă poartă maramureşeană, un adevărat monument de măiestrie şi talent.

În Baia Sprie mai era o bisericuţă de lemn şi pentru că n-am vrut să trec pe lângă ea fără să ii fac nişte poze, ne-am oprit, am intrat, am pozat şi ne-am rugat.

Când am ajuns acasă, leneveală până la Înviere. Am citit aproape 3 sferturi din cartea pe care am luat-o cu mine, ceea ce m-a bucurat peste măsura.

Ziua 3 – Duminică – Paştele: leneveală toată ziua, am terminat cartea, am mâncat, ne-am uitat la TV. Şiiii, momentul mult aşteptat: am întâlnit-o pe Ioana. :) Îmi place să cunosc oameni noi oriunde mă duc, iar dacă sunt oameni pe care i-am „agăţat” de pe blog, cu atât mai bine. Am stat câteva ore la poveşti, am aflat cum merg treburile la doctorat, am mâncat o îngheţată şi am ţinut-o pe Ioana în frig. :D Cred totuşi că am vorbit puţin cam mult şi Ioana n-a prea apucat să-mi închidă gura. Un motiv în plus să mă viziteze şi ea la Timişoara.

Ziua 4 – Luni – excursie la Mănăstirea Bârsana, Sighetul Marmaţiei, cimitirul şi mănăstirea Săpânţa şi satul Certeze. Nu, nu erau toate pe listă, dar când ai timp şi chef, de ce să nu le acoperi? Am rămas foarte impresionată că în satele maramureşene, oamenii ţin într-adevăr la tradiţii. În zi de sărbătoare îşi îmbracă portul naţional şi aşa stau de vorba în stradă, aşa merg la biserică şi aşa işi conduc Jeepurile sau se urcă pe tocuri cui. Incredibil de frumos. Eu credeam că se îmbracă aşa numai ca să apară la TV. Poze n-am că Iubi nu s-a sinchisit. :(

Mănăstirea Bârsana e de o frumuseţe ieşită din comun. Când am văzut-o pe net prima oara nu mi-a venit să cred că e în România. (Ruşine să îmi fie pentru că îmi cunosc ţara atâta de puţin).

Memorialul durerii este un muzeu foarte bine pus la punct, foarte documentat şi extrem de cuprinzător. Am vizitat celula femeilor din închisoare, cea a poeţilor, camera de tortură, camera în care a murit Ghe. Bratianu, camera dedicată soţilor Ceauşescu de unde se auzea un difuzor ce întona imnuri ale PCR-ului, din alta se auzeau mesaje în limbajul morse, în alta era o bucată de zid, simbol al numeroaselor  clădiri demolate de dictator. Câte şi mai câte, am plecat de-acolo cu inima strânsă.

Săpânţa a fost motivul pentru care am acceptat să merg din nou în nordul ţării. Daaar, am fost cam dezamăgită. :( Nu e aşa vesel precum mă aşteptam eu, ba dimpotrivă unele mesaje te întristează de-a dreptul. E frumos colorat şi crucile sunt deosebite, dar n-aş mai merge a doua oară.

Ca în celelalte sate şi la Săpânţa e o mănăstire de lemn cu acelaşi aspect ca şi celelalte şi un foişor drăguţ foc.

La întoarcere am trecut prin Certeze, cel mai bogat sat din România. Tre’ să recunosc că nici în Timişoara n-am văzut atâtea viloace la un loc.

Ziua 5 – Marţi – excursie la mănăstirea Rohia şi mănăstirea Lapuş.

Alt obiectiv reperat pe net, mănăstirea Rohia se cerea vizitată. Construită în vârf de munte e o bijuterie arhitecturală.


Lângă ea se află casa memorială a lui Nicolae Steinhardt, unde n-am intrat pentru că am fost o bleagă şi n-am cerut nimănui să mă lase să întru să o vad pe dinăuntru. :(

Dacă mănăstirea Rohia e cocoţată în vârf de munte, mănăstirea Lapuş e înfundată în natură, la 3km de şoseaua principala şi ajungi la ea dacă te încumeţi să o iei pe un drum de ţară plin de pietre, bolovani şi praf. Dar odată ce ajungi acolo, încântarea te răsplăteşte.

Ziua 6 – Înapoi la Timişoara. :(((((
_____________________________________________________________________________
* pentru mai multe poze daţi click pe linkuri şi apoi pe săgeata din dreapta. :)