Fara griji si fara bani
Post in care sar de la una la alta
Deşi de timpuriu am manifestat apucături foarte miserupiste vis-a-vis de subiect, acum, cu jumătate de gură, mărturisesc: “ce usor era când nu aveam nimic”. (zic cu jumătate de gură pentru că nici să nu mai am nu aş vrea). Nu aveam nici maşină, nici apartament, ceea ce înseamnă nici o grijă. Acum, după succesiune (despre care mă mai gândesc dacă vă povestesc sau nu – că am avut o lună înfiorătoare din cauza ei) am 3 maşini şi jumătate din apartament, lucru care mă sperie de nu mai ştiu de mine. Brusc, sunt proprietară cu acte in regulă si răspund direct de imobile şi bunuri. :-s
Mă copleşeşte atâta responsabilitate şi atâta “avere”. întotdeauna am depins de alţii în ceea ce privea plata facturilor sau plimbatul cu maşina. Până să o primesc pe Hapciu (că ăsta e noul nume al Micuţei Polo), mă suiam în maşina lu’ tati şi pe-aici ţi-e drumul. Nu tu impozite, nu tu reparatii, inlocuit de piese, nu tu bani cheltuiţi pe motorină, totul pica din cer, pentru că făcea tati tot. Acuma… cu maşina şi cu cheltuielile ei m-am mai obişnuit, deşi am aflat şi eu după 4 luni că circulam cu inspecţia tehnică expirată. Noroc că m-a oprit poliţia şi m-a întrebat când am de gând să o fac. Asta având în vedere că în mod normal trebuia să iau o amendă de vreo 5 milioane vechi si sa-mi retina si talonul. Dar am o scuză: n-am ştiut, chiar nu am ştiut şi nu l-am minţit pe poliţist când i-am spus că ăsta e motivul. I-am mai spus şi că tatăl meu a murit şi el îmi spunea când trebuia să fac câte una alta la maşina. în momentul acela mi-a dat actele înapoi şi mi-a spus să mă duc luni la prima oră să rezolv problema. Am rezolvat-o.
Revenind… ştiu că e aiurea din partea mea să mă plâng că am, în timp ce alţii se chinuie îngrozitor şi fac eforturi supraumane să aibă. Mă rog, nu mă plâng că am, ci că dintr-o dată mă simt îngropată in responsabilităţi. îmi trebuie puţin timp să mă obişnuiesc cu ideea.
Apropos de asta… dorinţa mea cea mai mare, cea de a rămâne în casa în care am trăit toată viaţa, s-a îndeplinit în cel mai trist mod posibil. întotdeauna mi-am spus că acasă e doar apartamentul ăla în care m-am întors de oriunde aş fi plecat şi mi-ar fi extrem de greu să ma obişnuiesc în altă parte. Speram ca ai mei să se mute la sat şi să mă lase pe mine să trăiesc acolo mai departe. Acum, tatăl meu s-a dus, lăsându-mi casa pe care o iubesc atâta, indeplinindu-mi inca o dorinta.
21 Comments
evergreen
Oooof, nu se compara nimic cu casa parinteasca.
Sa stii ca la capitolul responsabilitati te inteleg perfect. O avem pe Bubu si pana acum Pustiu se ocupa de ea, cu timpul am invatat si eu care-i treaba cu toate taxele si asigurarile si inspectiile si mi se pare ingrozitor. Parca-i munca de barbat.
Cu timpul iti intra toate in reflex. Imi pare rau ca lucrurile s-au intamplat asa…
Pingback:
brontozaurel
Uneori ma gandesc daca nu cumva se cheama lasitate. Faptul ca nu mai sunt ambitioasa. Faptul ca nu imi mai doresc sa lucrez pentru o firma buna. Faptul ca nu imi mai doresc sa am un loc de munca bine platit. Am ajuns sa-mi fie frica de a avea bani. Poate pentru ca mi-e frica de faptul ca nu voi face fata responsabilitatilor.
Pozitia mea fata de ce au ai mei a ramas aceeasi. Nu vreau. Stiu ca sunt unicul lor copil, ca doar pentru mine au tras, dar, dupa ce mi-au scos ochii cu asta toata viata… chiar nu-mi trebuie. Prefer sa mor de foame inainte.
Sirg
Stiu cum e cu succesiunea, eu nici acum nu am rezolvat situatia casei, dupa 5 ani, si e foarte neplacut sa stai asa in incertitudine. Bine ca tu ai rezolvat, banuiesc ca tu esti coproprietar cu mama.
LoveDealer.
noi nici acum nu am facut succesiunea. nu stiu de ce.
cat de restul…stiu cum e, si el avea grija de toate…cand s-a dus, descurca-te. greu :-:D<
Lup Alb
Mi-e din ce in ce mai greu sa iti raspund. Pentru ca ar trebui sa raspund No comment.
Sper sa stii ca adevarata “avere” pe care o strangi in viata este amintirea celorlalti despre tine.
Uita-te in ochii Tomatei din oglinda si vezi cat ai strans pana acum.
Restul, dupa parerea mea, nu conteaza.
Copila blonda
Mi-eşti tare dragă, într-un fel ciudat şi străin. Nu-mi da ban, nu e off topic.
tac'su
fara nici o legatura cu postarea:
am o poza pentru tine , cand ajung in Timisoara
Ninulescu
De la 18 ani am fost coplesit de raspunderi, pina eram copilul lui tata a fost ok…de la 18 ani nu am mai fost si m-am trezit aruncat in strada… la 19 ani am cistigat procesul si am intrat in posesia casei..si de atunci mereu lupt ba pentru una ba pentru alta… cind sint coplesit ma culc si dorm cite 3 zile…apoi cind ma trezesc continuu lupta… Asta inseamna de fapt viata..o lupta continua, si ori ce lupta te copleseste uneori… Insa cu cit e mai amara lupta cu atit e mai dulce victoria. O sa invingi si tu greutatile si vei vedea ca e placut…
Principalul este sa crezi in tine… daca tu nu crezi ca vei reusii atunci lupta e pierduta din start…Daca eu am reusit cel mai mic dintre toti muritorii atunci oricine o poate face, trebuie doar sa nu de-a nicicind inapoi in fata necazului si amaraciunii, viata e frumoasa… Zimbeste.
dojo
Cu masina a fost simplu: e a mea, asa ca io trag si dupa ea. Ma mai sfatuieste “soarele” ce sa fac, dar in general is cam pe picioarele mele. De apartament ma ocup serios de vreo 7 ani, de cand s-a dus “seful familiei”. Atunci am fost incoronata neoficial ala cu toate pe cap.
Imagineaza-ti ca vin in septembrie acasa si am de facut: platit impozitele, rezolvat concesiunea de mormant (au trecut 7 ani), facut aprovizionarea de iarna, spalat caine, inceput munca de reparatii prin casa etc. Asa ca stiu de unde vii 🙁
Apartamentul in care ai crescut este clar ACASA la orice ora. Dupa ce va trece durerea asta mare si vei ajunge sa te obisnuiesti si cu toate porcariile astea care acum ti se sparg in cap, va fi bine. Responsabilitatea nu e placuta, dar te bucuri in timp, cand vezi ca PE MUNCA TA merge treaba. Ai o senzatie de implinire, de s-a zis 😉
mara
când au început responsabilitățile și problemele m-am simțit copleșită și așteptam mereu momentul în care le-am rezolvat în sfârșit pe toate, pentru ca apoi să mă pot hodini oleacă. dar dispăreau unele și apăreau altele noi. au trecut ani de-atunci și am realizat brusc că nu se va termina niciodată, că asta-i viața de la un punct încolo, că nu se poate una fără alta… și totuși, viața e atât de frumoasă! acum am momente când chiar apreciez grijile vieții, problemele ce trebuie rezolvate, pentru că înseamnă că trăiesc, că sunt în viață.
Malina
Ce bine ca sunt asa departe de astea :D!
ady
eu mi-am dat seama acum cateva zile ca se apropie cu pasi exprem de repezi data cand trebuie sa platesc rata la creditul pentru casa. mai exact prima rata. nici macar nu m-am mutat si abia azi primesc cheile. si mi-am zis: valeeeeeeeeeeeeeeu, d-acu incolo tre’ sa tin minte sa platesc rata pana la data x, ca-mi zboara capu’ banca.
pana acu’ trebuia sa platesc telefonul si chiria si celelalte angarale, la niciuna nu crapa ceru’ daca intarziam 1-2-3 zile, o saptamana. acuma……
ca sa nu mai zic ca tre’ sa ma duc la Administratia Financiara in mai putin de 30 de zile de la incheierea contractului, ca vreau sa-mi schimb buletinul, sa trec toate contractele pt servicii pe numele meu, etc.
te termin p-astea, dar dupa-aia: plateste rata, plateste impozite, plateste lumina, net, cablu, etc, etc. in fiecare luna.
cauta mesteri, instalatori, cumpara diverse pt casa cand se strica.
nici macar n-am masina sau alte angarale de catre tre’ sa ma ocup.
pentru mine ACASA este locul unde locuiesc parintii mei. ai mei s-au mutat la casa din apartamentul copilariei mele si cand l-am vazut ultima oara, la mutare, gol, cu diverse hartii aruncate si cam prafuit parca nu mai era ACASA. ma ajuta si faptul ca au pastrat multe mobile din vechiul apartament. (pe care l-au vandut, o parte s-a transformat in banii de avans pt propria mea casa).
Antonia
Aoleu. 8-|
la naiba. fii, fata, mandra ca esti adulta si esti pe picioarele tale. 😐 ce naiba, e nasol rau sa ai 13 ani si sa fii intretinut de maica-ta, pentru ca la naiba cu situatia asta, dar nu ti-ai terminat studiile si nu poti sa muncesti!! dc naiba, voi, adultii, sunteti asa? chiar nu pricepeti ca altii ar da orice sa fie in locul vostru?:| si crede’ma ca asa e. pe langa faptul ca nu suport sa fiu intretinuta, nu suport nici sa mi se spuna ce sa fac, astea doua fiind caracteristicile… “pubertatii/adolescentei”. nu spune “copilarie”. urasc cuvantul asta. 😐
tie chiar iti place sa pice totu’ din cer?! 😐 fratilor, sunteti chiar inconstienti. ai idee cat as vrea sa fiu in locu’ tau??? sa am 20 si ceva de ani si sa ma mi se rupa cand zice cutare sa numai stau cu x, sa numai fiu prietena cu y, sa nu ma mai duc in locul z 😐 e groazniiiiiiiiiiic. cum, frate, sa fii adult si sa nu’ti placa? /:). n’o sa inteleg niciodata natura umana. 8-|
si crede’ma ca acasa numai este de mult acasa al meu pentru mine, pentru ca persoana pe care o iubesc cel mai mult si… ma rog. e departe de mine. acasa e altundeva pentru mine, nu in casa parinteasca. ii iubesc si ii respect mult pe parintii mei, pentru ca mi-au oferit tot ce puteau, dar imi interzic acum un lucru existential. poate vei rade de aberatiile pe care le debitez aici si o sa spui ca sunt alt copil care nu stie ce vrea de la viata, si o sa “vada el greutatile vietii cand o sa creasca”. aha 😐 .fratilor, eu as da aproape orice sa fiu adulta. ce naiba va lipseste? /:). peste 18 ani = libertate. :-t 8-> .
eu as vrea sa fiu in locu’ tau. masina mea :X casa mea :X un iubit care sa ma iubeasca si pe care sa-l iubesc (asa ceva am si acum, dar la naiba cu oamenii aia tampiti care ii spun lu’ ma-ta si daca te scarpini in cur si ma-ta iti interzice sa te vezi cu el ca te-ai scarpinat acolo:-j ) si independenta 😐 libertate. ideea aia ca daca am eu chef sa merg de nebuna la ora 2 noaptea pe strazi cu castile in urechi, sa merg, ca asa mi se scoala mie. 😡 nu e delicios? repet, as vrea sa fiu in locu’ vostru. 😐
ady
antonia,
a fi adult nu inseamna numai libertate si a le avea pe toate (sau mai multe sau mai putine) ale tale.
insemna si muuuuuuuuuuuulte responsabilitati.
nu, nu am varsta parintilor tai. sunt mai tanara, probabil destul de mult mai tanara.
daca nu muncesti si daca nu muncesti pe rupte nu ai nimic. absolut nimic.
pana acu’ vreo 2,5 ani nici macar nu-mi permiteam sa visez la o casa a mea. nici macar nu mi-as fi permis singura o camera cu chirie la o baba. locuiam, si inca mai locuiesc sudenteste, impartind un apartament cu alte 4 persoane.
si daca am acum o casa se datoareaza exclusiv parintilor mei care mi-au dat banii pt avans, taxe, renovari, mobila si alte alea. si or sa ma ajute la plata ratei o perioada. sper sa fie cat mai scurta.
nu stiu ce relatie ai tu cu parintii tai, dar sa fi adult nu inseamna doar, sau majoritar, bucuriile, libertatile care se vad din adolescenta.
ai idee cum e sa vii atat de obosit de la munca incat sa nu mai vezi decat patul in fata ochilor, sa adomi in metrou/autobuz. sincer, nu prea iti mai arde de libertati. stii cum e sa alegi intre ipod si chirie, sa nu dormi pe strada, sau mancare sa nu pici din picioare.
sincer, eu la 13 ani nu-mi puneam problema ca as fi intretinuta de parinti. nici nu mi-a trecut prin creieri ca ar fi o problema. abia in facultate (pe la inceput) mi-a pus aceasta problema si ca urmare am invatat de mi-au sarit capacele pentru a prinde o slujba buna.
si cand slujba n-a fost buna m-am restrans la strictul necesar si chiar sub acest prag ca sa traiesc numai din salariu. (stii cum arata strictul necesar cand traiesti din salariul minim pe economie, platesti partea ta de chirie, intretinere, lumina, telefon, cablu, net, mancare, mai trebuie sa-ti iei si haine, incaltaminte abonament pentru transport ca masina….. si mai trebuie sa te mai si distrezi, ca esti tanar? eu stiu)
m-am niciun chef s-o fac pe baba sfatoasa, dar prea pare vesel si nemaipomenit ce zici tu acolo si nu e intotdeauna asa.
sa mai zic si de situatia in care ar trebui sa intretii si un copil.. nu mai zic
Tomata
Antonia
Nu sunt de acord. ;))
Daca stii sa traiesti, le aranjezi pe toate. Fratilor, hai sa facem schimb de vieti. 😐
Mihai
O intrebare nevinovata si sper sa nu te superi.Tu cum ai luat permisul fara sa stii ca ITP-ul se face din 2 in 2 ani? Ca se dau intrebari si din asa ceva..Sau tie nu ti-a picat?
Tomata
Mihai
Ok..Multumesc de raspuns.Eu am dat acum 5 ani si am primit si intrebari de genul asta.
Pingback: