Lucruri despre care n-am scris

Trebuie să recunosc că feedback-ul și încurajările primite pe Facebook la postul ăsta mi-au făcut bine și mi-au dat ghes să scriu.

Să notez măcar lucrurile despre care m-am gândit să scriu și n-am făcut-o din diverse motive, dar cel mai des pentru că n-am avut starea necesară. Sau eram obosită sau aveam foarte mare chef să citesc. Pentru că asta fac în ultima vreme. Citesc cu disperare, cu foame, cu sete. Suntem în a 5-a lună a anului și eu deja am citit 13 cărți, adică 4464 de pagini, conform Goodreads, ceea ce pentru mine e foarte mult. Sunt în urmă tare cu recenziile, dar măcar pe alea le voi scrie la un moment dat, pentru că deși nu mai sunt așa nerăbdătoare să împărtășesc cu toată lumea tot ce mi se întâmplă, recenziile sunt cele mai citite articole de pe blog.

Deci despre ce n-am scris, dar aș fi vrut:

despre aniversarea a 3 ani de la moartea mamei mele, pe 25 februarie. 3 ani îmi par prea puțini, pentru că e dusă de lângă mine de atâta vreme, că am sentimentul că ar trebui să fie mai mulți.

despre aniversarea a 7 ani de la moartea tatălui meu, pe 23 martie. Ăștia mi se par prea mulți, un număr pe care nu-l pot concepe.

despre vizita în România de la sfârșitul lunii aprilie, când m-am dus să-l botez pe nepotul meu, dar pentru că Ada a adormit în mașină, am pierdut botezul în sine. La petrecere a fost frumos, dar obositor, pentru că nu eram pregătită pentru alergătura la care m-a supus Ada. Singură, fără Sotz, pe tocuri și cu o poartă deschisă la stradă, am alergat până m-au durut picioarele ca și când aș fi dansat o noapte întreagă. La ora 21 m-am dat bătută, am luat copilul și ne-am dus acasă, la culcare.  Cunoșteam o grămadă de oameni, aș fi vrut să vorbesc cu toți, că nu i-am mai văzut demult, însă de fiecare dată când începeam o conversație, îi lăsam cu fraza-n aer și fugeam după copil. Ea s-a simțit bine și m-am bucurat de bucuria și chiotele ei, însă a fost prea mult. La următoarea sindrofie, ori balerini, ori Sotz cu mine. Am făcut și poze să imortalizăm momentul și mor de dragul lor. Apropos, când m-am îmbrăcat și m-am învârtit în oglindă să mă văd din toate unghiurile, Ada era atât de mirată și fascinată ca-mi venea s-o mănânc de drag. Mă mângâia pe picioare, îmi ridica rochia, o umfla, îi plăcea de mine. :))

despre vremea nenorocită de la Berlin. Știu că am scris că dacă lași vremea să-ti stea în cale, trece viața pe lângă tine, dar jur că o lună de vânt, ploaie și frig e prea mult. Am stat în casă zile la rând pentru că nu mă lăsa sufletul să scot copilul pe frigul ăla. Nu puteam merge cu tricicleta, nici cu bicicleta mea, nu puteam merge nici la kindercafe pentru că Ada e la grădiniță până la 15:30, până ajung la kindercafe e 16:30, iar mamele ai căror copii nu sunt la grădiniță, deja îi pregătesc de culcare la ora aia. Sunt sătule de joacă, de playdates, de stat în casă. Toate așteptăm vremea frumoasă să ne întâlnim în parcuri și să stăm afară până ne adorm copiii. Cine știe când va fi asta. Deocamdată încă purtăm paltoane și cizme.

am menționat ziua blogului doar pe Facebook. A fost pe 5 mai. 9 ani. Dintre care aș putea spune că cel puțin 8 au fost extraordinari din punctul de vedere al blogului. Orice am scris, de bucurie sau de tristețe, am primit zeci de umeri pe care să plâng și alte zeci de brațe care m-au îmbrățisat când am fost în culmea fericirii. Și pentru asta nu închid blogul, pentru asta îmi doresc să revin, problema e că nu găsesc încă resursele. Cum scriam și pe Facebook, sunt atât de zen și lipsită de motive să bitch about încât cea mai mare problema a mea acum e vremea. Zic că-i foarte bine.

m-am gândit să transform blogul personal într-unul literar, dacă tot citesc ca disperata. Oi fi eu în urmă cu vreo 7 recenzii, dar dacă mi-ar intra în cap că-i blog literar, poate m-aș organiza mai repede. Însă știu că n-aș putea să mă țin doar de asta, că din când în când mă mănâncă degetele să dau din casă. Plus că viața Adei unde o documentez? Măcar de dragul ei nu voi face blogul literar, deși e foarte posibil să nu fie nimic altceva zile în șir decât recenzii.

Cât de pe scurt am putut, cam astea-s lucrurile despre care n-am scris.

sursa foto > tastând > via Shutterstock