Lucruri despre care n-am scris
Trebuie să recunosc că feedback-ul și încurajările primite pe Facebook la postul ăsta mi-au făcut bine și mi-au dat ghes să scriu.
Să notez măcar lucrurile despre care m-am gândit să scriu și n-am făcut-o din diverse motive, dar cel mai des pentru că n-am avut starea necesară. Sau eram obosită sau aveam foarte mare chef să citesc. Pentru că asta fac în ultima vreme. Citesc cu disperare, cu foame, cu sete. Suntem în a 5-a lună a anului și eu deja am citit 13 cărți, adică 4464 de pagini, conform Goodreads, ceea ce pentru mine e foarte mult. Sunt în urmă tare cu recenziile, dar măcar pe alea le voi scrie la un moment dat, pentru că deși nu mai sunt așa nerăbdătoare să împărtășesc cu toată lumea tot ce mi se întâmplă, recenziile sunt cele mai citite articole de pe blog.
Deci despre ce n-am scris, dar aș fi vrut:
– despre aniversarea a 3 ani de la moartea mamei mele, pe 25 februarie. 3 ani îmi par prea puțini, pentru că e dusă de lângă mine de atâta vreme, că am sentimentul că ar trebui să fie mai mulți.
– despre aniversarea a 7 ani de la moartea tatălui meu, pe 23 martie. Ăștia mi se par prea mulți, un număr pe care nu-l pot concepe.
– despre vizita în România de la sfârșitul lunii aprilie, când m-am dus să-l botez pe nepotul meu, dar pentru că Ada a adormit în mașină, am pierdut botezul în sine. La petrecere a fost frumos, dar obositor, pentru că nu eram pregătită pentru alergătura la care m-a supus Ada. Singură, fără Sotz, pe tocuri și cu o poartă deschisă la stradă, am alergat până m-au durut picioarele ca și când aș fi dansat o noapte întreagă. La ora 21 m-am dat bătută, am luat copilul și ne-am dus acasă, la culcare. Cunoșteam o grămadă de oameni, aș fi vrut să vorbesc cu toți, că nu i-am mai văzut demult, însă de fiecare dată când începeam o conversație, îi lăsam cu fraza-n aer și fugeam după copil. Ea s-a simțit bine și m-am bucurat de bucuria și chiotele ei, însă a fost prea mult. La următoarea sindrofie, ori balerini, ori Sotz cu mine. Am făcut și poze să imortalizăm momentul și mor de dragul lor. Apropos, când m-am îmbrăcat și m-am învârtit în oglindă să mă văd din toate unghiurile, Ada era atât de mirată și fascinată ca-mi venea s-o mănânc de drag. Mă mângâia pe picioare, îmi ridica rochia, o umfla, îi plăcea de mine. :))
– despre vremea nenorocită de la Berlin. Știu că am scris că dacă lași vremea să-ti stea în cale, trece viața pe lângă tine, dar jur că o lună de vânt, ploaie și frig e prea mult. Am stat în casă zile la rând pentru că nu mă lăsa sufletul să scot copilul pe frigul ăla. Nu puteam merge cu tricicleta, nici cu bicicleta mea, nu puteam merge nici la kindercafe pentru că Ada e la grădiniță până la 15:30, până ajung la kindercafe e 16:30, iar mamele ai căror copii nu sunt la grădiniță, deja îi pregătesc de culcare la ora aia. Sunt sătule de joacă, de playdates, de stat în casă. Toate așteptăm vremea frumoasă să ne întâlnim în parcuri și să stăm afară până ne adorm copiii. Cine știe când va fi asta. Deocamdată încă purtăm paltoane și cizme.
– am menționat ziua blogului doar pe Facebook. A fost pe 5 mai. 9 ani. Dintre care aș putea spune că cel puțin 8 au fost extraordinari din punctul de vedere al blogului. Orice am scris, de bucurie sau de tristețe, am primit zeci de umeri pe care să plâng și alte zeci de brațe care m-au îmbrățisat când am fost în culmea fericirii. Și pentru asta nu închid blogul, pentru asta îmi doresc să revin, problema e că nu găsesc încă resursele. Cum scriam și pe Facebook, sunt atât de zen și lipsită de motive să bitch about încât cea mai mare problema a mea acum e vremea. Zic că-i foarte bine.
– m-am gândit să transform blogul personal într-unul literar, dacă tot citesc ca disperata. Oi fi eu în urmă cu vreo 7 recenzii, dar dacă mi-ar intra în cap că-i blog literar, poate m-aș organiza mai repede. Însă știu că n-aș putea să mă țin doar de asta, că din când în când mă mănâncă degetele să dau din casă. Plus că viața Adei unde o documentez? Măcar de dragul ei nu voi face blogul literar, deși e foarte posibil să nu fie nimic altceva zile în șir decât recenzii.
Cât de pe scurt am putut, cam astea-s lucrurile despre care n-am scris.
sursa foto > tastând > via Shutterstock
14 Comments
Roxana
Ai mii de motive si de lucruri despre care sa scrii, tu o faci bine, curat, frumos. Te sustin asemeni celorlalti si spun ca da, un jurnal literar ar fi fantastic, dar ar lua farmecul a tot ceea ce poti sa ne mai spui despre tine. Ada o sa fie incantata sa vada peste un timp tot ce scrii despre ea. 🙂
Apropo, mai spun o data, ati fost superbe la botez, pozele sunt de revista. Adorabile si fermecatoare. Cum sa nu ne spui despre ceva asa frumos?
Si eu trec (destul de des) prin stari din astea si nu am chef de scris, imi pare ca nu intereseaza pe nimeni ce scriu eu, dar de-o vreme mi-am dat seama ca am fost zgacita si am spus prea putine, m-am pus pe scris si i-am descoperit latura terapeutica. Blocajele erau doar in mintea mea.
Sa scrii, caci fara tine blogosfera ar fi mai saraca. >:D<
Roxana a scris pe blog despre Clasa noastra s-a reunit pe facebook
Tomata
am motive si poate si subiecte, chestia e ca nu am spor si nici stare. pe astea le tot astept sa revina :))
multumesc de complimente si incurajari 🙂
si ai dreptate cu terapia prin scris, Doamne, cat m-a ajutat scrisul cand am avut nevoie. Poate pentru ca acuma nu am nevoie, de asta am impresia ca nimic nu mai merita povestit. Doamne fereste sa am din nou nevoie de scris ca terapie. 🙁
Maya
Post nou ?
Vremea din tara asta ma calca si pe mine pe nervi. Cand prind soare imi vine sa fac ca matzele si sa stau intinsa pe jos in soare. Sa speram ca vine o data vara si aici si scapam de ploi.
Eu zic sa nu il faci literar ca e mai interesant asa. Plus ca nu mai am loc si bani de cate carti as vrea sa citesc.
Maya a scris pe blog despre Leipzig, Chemnitz
Tomata
ai de mine, nu mai suport vremea :(( sambata se anunta 21 de grade, dar e furtuna :))
il pastrez asa cum e 🙂
alexandra
Doamnă dragă, nu e ok să renunți. Dacă nu era blogul, nu eram nici noi 🙂 A mai rămas o luna și puțin și vin să te motivez!
alexandra a scris pe blog despre Cea mai …
Tomata
true, multe nu erau daca nu era blogul. de aia il pastrez, ca cine stie ce-mi mai aduce 🙂
Lavinia
Scrie despre ce simti tu, cand ai timp/dispozitie, dar te rog nu renunta la blog! Chiar daca faci pauze, update-urile tale sunt foarte faine 🙂 Ati fost superbe la botez, imi place rochia de mor, poti sa ne zici de unde e? Sau ti-ai lucrat-o tu? La multi ani pentru blog si numai lucruri minunate sa vi se intample, pupici! 🙂
Tomata
multumesc de compliment 🙂
Rochia e de la Up, un magazin din Kappa, Timisoara. si mie imi place tare mult, ascunde tot: brate albe si fluffy si burta neaspectuoasa :))
multumesc si pentru urari si incurajari 🙂
adina
Vorbeste Ada limba germana?
Margeluta
Eu te citesc din 2009. De fapt, datoria tie mi-am facut si eu blog, ai fost inspiratia mea. Si chiar daca nu comentez, astept cu nerabdare articole noi. 😉
Margeluta a scris pe blog despre Saptamana 21 din #365daysbreakfastchallenge
Mama Aluniţă
Incredibil! Si eu tot la un articol de genul acesta m-am gandit la inceputul lui mai, cand am realizat cat de multe subiecte mi se invart prin cap, cate zeci de ciorne incepute si cate sute de notite am – si cat de putin timp sau inspiratie la dispozitie. Articolul meu s-ar fi numit “Despre ce-as fi scris daca as fi scris”. Dar nici macar pentru el nu am gasit momentul potrivit pentru a-l scrie :-))))
Pingback:
Ana
Trebuie sa scrii despre ce te reprezinta si te intereseaza. Cine te place te va citi chiar daca nu postezi cele mai “hot” subiecte ale momentului!
Pingback: