Un an de Ada

Mai e puțin, mai exact încă o zi fără asta, și Ada împlinește un an. Primul ei an. Un an în care i s-au întâmplat atât de multe lucruri pe care n-o să și le amintească… Bine zicea Sotzu’: „ce păcat că nu ținem minte lucruri încă de când ne-am născut”. Dar măcar, spre deosebire de părinții noștri, avem o „armă” împotriva uitării: smartphone-ul dotat cu cameră foto-video. Pentru că Ada nu își va putea aminti momentele de care noi ne bucurăm acuma și pe care le savurăm chiar dacă le vedem de zeci de ori, are sute de poze deja și articolele pe care le scriu eu (Doamne feri să se întâmple ceva cu blogul și să se piardă), care îi documentează existența pentru când va putea să priceapă cum a fost pe vremea de care ea nu-și va aduce aminte.

Draga mea, Ada,

Primul tău an a fost atât de plin de noutăți și pentru tine și pentru noi că eu, una, nu-mi mai amintesc multe din viața de dinainte de tine.

Ai venit în viața noastră când ne așteptam cel mai puțin și ne-ai arătat că fericirea și bucuria pot arăta și altfel. Nu, n-o să fiu siropoasă, n-o să-ți spun că n-am trăit cu adevărat până să vii tu, că viața mea sau a tatălui tău a căpătat sens doar după ce te-am avut pe tine. Viețile noastre au fost frumoase și până atunci. Însă venirea ta le-a adus alt sens, altă direcție, alte bucurii și fericiri, dar și alte griji, temeri, frici și responsabilități. Am acceptat faptul că vom deveni părinți punându-ne de acord în linii mari asupra educației tale, luând deciziile împreună, discutând totul și continuându-ne viața ca și până înainte de tine, dar incluzându-te în tot ce facem. Cam așa s-a întâmplat că la doar 5 luni și un pic ai devenit berlineză cu acte în regulă. Acum, la 1 an, ai trăit mai mult în Germania decât în România, iar limba lor o vei învăța odată cu a noastră.

Apropos de asta, să știi că mutarea la Berlin nu e un „sacrificiu” pentru tine, să ai o viață mai frumoasă și mai bună. Deși tatăl tău e mai blând și face pe placul tuturor uitând de el, eu nu sunt genul care să se sacrifice pentru a le fi altora bine. Sunt egoistă, da, dar în egoismul meu nu uit de tine, de binele tău. Așa că, Berlinul e promisiunea unei vieți mai bune pentru toți trei și deocamdată suntem bucuroși că am făcut alegerea asta.

Despre „realizările” tale până la un an, hai să ți le enumăr:

1. ești cel mai cuminte copil pe care îl cunosc (și știu destule povești de groază cu bebeluși).  Până la 6 luni ai dormit toată noaptea – mâncai la ora 23 și la 7 dimineața și n-am avut nici o noapte nedormită. De la 6 luni ai început să te trezești de două ori pe noapte, dar doar pentru a mânca. Uneori nici nu te trezeai de tot, beai laptele cu ochii închiși și adormeai buștean imediat cum se termina. Dormeai dusă și în timpul zilei când coseam cu tine în cameră și nu erai absolut deloc deranjată. Dormeai în cafenele, la restaurant, pe stradă, în mașină. De la 6 luni s-a cam terminat cu asta, dar chiar dacă nu dormeai, măcar erai cuminte când te scoteam „în lume”.

2. ai mâncat orice de la început. N-ai făcut mofturi și n-ai refuzat mâncarea solidă decât de vreo 2-3 ori când ți-am făcut eu niște combinații dubioase. Ai mâncat cu lingurița, frumos, fără mizerie în jur. Asta până acum, pe la 11 luni, când probabil ți-ai dat seama că poți și singură și nu prea m-ai mai lăsat să-ți dau eu. Așa că a trebuit să pun mâncarea în palma mea, să o iei tu și să ți-o bagi singură în gură. E bine și așa, important e să mănânci, pentru bune maniere avem vreme mai încolo. Inutil să-ți spun că sub scaunul tău e plin de mâncare. Bine că avem câine care mănâncă tot ce arunci/îți scapă ție pe jos. Îți place apa la nebunie. Uneori am impresia că mănânci doar pentru că știi că după mâncare bei apă. Ți se luminează fața când vezi ceașca (pentru că da, bei din ceașca sau pahar) sau sticla cu apă. Din biberon refuzi să bei apă pentru că ăla e doar pentru lapte, nu?

3. nu mergi încă singură, dar ai ambiție. E de ajuns să-ți spun „hai sus” și imediat mă iei de mâini și te ridici în două picioare. Ai fost reticentă să-mi dai drumul la o mână, dar până la urmă ai reușit și așa. Aseară ai făcut chiar doi pași singură, până te-ai prins că nu te mai țin de mâini. Sper că mâine să faci mai mulți. Dar nu-i stres, nu-i concurs, nu trebuie să impresionezi pe nimeni. Ai timp să mergi, nu te grăbește nimeni și nici nu-i vreo rușine că nu te deplasezi singură. Știi însă să te dai singură jos de pe saltea, lucru pe care eu am evitat să te învaț pentru că temerile mi s-au adeverit: nu mai stai să te adorm. Îți găsești tot felul de lucruri mai interesante de făcut și nu vii în pat până nu te culeg eu de pe jos de unde nu te mai poți ridica de somn sau când simți că te ia și vrei să adormi pe moale.

4. până la 1 an ai 8 dinți (4 sus și 4 jos) și 3 măsele (!!! Una a ieșit de tot, celelalte două ies deodată). Și pentru că ești un copil deosebit, n-am știut că îți ies dinții până nu i-am văzut noi. N-ai făcut febră, n-ai fost insuportabilă, ne-ai lăsat să dormim noaptea. La prima măsea nici n-am crezut că e măsea, am crezut că e o bucată de mozarella pe care ți-o dădusem de dimineață. Am văzut-o și seara și m-am gândit că n-are cum să fie mozarella aia tot acolo.

5. n-ai avut colici, n-ai fost bolnavă (3 zile de muci nu se pun), n-ai făcut febră.

6. iubești apa. Și s-o bei, după cum ți-am spus mai sus, dar și să te joci cu ea. Orice baie, duș sau bălăceală cu picioarele în lac te fac să râzi, să chiui și să țipi. Ne bucură tare mult chestia asta pentru că și nouă ne place apa la fel de mult. Să vezi numai ce ne bălăcim împreună când mai crești.

7. îți place de Ricky. Asta-i o dorință mai veche de-a mea și cred că startul în relația cu animalele (mă rog, cu câinii) e unul de bun augur. Nu îți e frică de câini și nici de pisici, deși pisici nu prea ai văzut de aproape. Te lași mirosită și linsă pe picioare de câini pe care nu-i cunoști, chicotești și îi studiezi cu precauție.

8. pricepi deja câteva cuvinte, dintre care cel mai amuzant mi se pare că înțelegi „fugi că te prind”. Cum mă auzi că-ți spun să fugi, cum o iei la fugă în 4 labe, în jurul mesei, chiuind și râzând până nu mai poți. Mă provoci să vin după tine, să ne urmărim în jurul mesei și-al canapelei și ești neobosită. Eu abia îmi trag sufletul, dar tu încă mai poți. Chiar și când pici de somn. Și ți se pare la fel de amuzant ca prima oară. Deși pricepi și că „nu” înseamnă că n-ai voie să faci ceva, ești smecheră și începi să râzi cu gura până la urechi. Și, evident, încerci să întinzi coarda, până zic de atâtea ori „nu” că te saturi să-l auzi. Mai știi și „hai sus”, „Ricky”, „tati” și cam atât. De vorbit nu vorbești încă, dar totul și toată lumea e „tata”. Și câinele și scaunul și caloriferul și eu.

9. ești veselă. Foarte, foarte veselă. Deși în ultima vreme au apărut și crizele de istericale, dar cumva tot reușim să te facem să râzi. Te gândili pe piept și sub barbă. Râzi isteric dacă te gâdilăm în talie, după care râsul se transformă în țipete și te lăsam în pace că avem vecini.

10. minusuri, că nu ești chiar perfectă: muști. Probabil confunzi cu pupatul, dar doare. Ai 8 dinți, simetric ieșiți, așa că doare. Dacă înțeleg că fața și mâinile mele îți sunt la îndemână, mor de râs când vrei să mă muști de degetele de la picioare, de frunte sau de genunchi. Mă tragi de păr și doare și asta. Nu te pot lua în brațe când am părul desfăcut, că mă tragi. Iubești cam agresiv :P

Cam așa ești la 1 an. Îți mai scriu și la 2 și la 3 și până mă ține Domnul în viață, alături de tine. Îți scriu ca să te cunoști, să te vezi prin ochii mei, să pricepi (chiar dacă poate nu în totalitate) cât de norocoasă sunt că ești cum ești, cât de frumoasă îmi faci viața și cât de fericită sunt să fiu mama ta. Doar a ta.

La mulți ani, iubito. Să-mi fii sanatoasă și la fel de dulce toată viața.

sursa foto: La multi ani > Shutterstock