Ultima zi la etajul 9

Am scris atâta despre etajul 9 și i-am dat atâta importanță că e destul de limpede cât de tare ne doream să scăpam de el. Nu m-am gândit când am obținut chiria asta că voi ajunge să urăsc atât de tare viața la înălțime. Poate dacă erau altele condițiile nu sufeream atât, însă categoric amplasarea blocului într-o zonă aiurea, a apartamentului la capătul coridorului, mocheta de peste tot din holuri, temperatura de afară dublată în casă din cauza înălțimii și a soarelui care bate de la ora 14 până la ora 21 pe partea noastră, lipsa rampei pentru cărucior, lipsa unui balcon, a unei pivnițe, lipsa geamului la bucătărie (care și asta a ajuns să deranjeze), vecinii gălăgioși, toate au contribuit la un disconfort care sperăm să dispară odată cu noul apartament.

Sotzu’ zice că o să-i lipsească Turnul de Televiziune pe care îl vedeam zilnic pe geam, dar că se poate lipsi de el. Mie nici aia n-o să-mi lipsească, deși la început mă calma să-l văd, îmi reamintea că ne trăim visul de a trăi în Berlin, în ciuda micilor piedici care ne apăreau în cale.

De o săptămână tot strângem, împachetăm și mutăm lucrurile dintr-un apartament în altul, în timp ce zugrăvim în cel nou, facem curățenie în ăsta pe care îl părăsim și mai mergem și prin magazine de bricolaj să ne cumpărăm una-alta, să ne uităm la prețuri, să comparăm. Suntem varză de obosiți, mai ales că Sotzu mai și lucrează. Dar abia așteptăm momentul în care măcar noul living va arăta așa cum vrem noi. Lucrăm de zor să-l personalizăm, ne place că facem împreună dintr-un apartament gol casa noastră. Ne place să mâncăm pe balcon, să mergem trei pași până la supermarketul din fața blocului. Am explorat puțin zona și suntem încântați de ce-am găsit: un loc de joacă foarte mare pentru Ada, o grădiniță la o stradă distanță (sperăm să ne și primească acolo), alte parcuri destul de apropiate, încă vreo două supermarketuri puțin mai departe, o farmacie, o policlinică. Am întâlnit și câțiva vecini, mulți asiatici, foarte prietenoși, care ne întrebau dacă suntem noii chiriași și unii ne-au urat chiar și bun venit. Iar cei de lângă noi sunt foarte simpatici și, deși nu vorbesc bine engleza, atâta se strofoacă să o facă încât sunt tare comici.  Sper din suflet ca entuziasmul ăsta să nu se ofilească la fel ca și ăla pentru prima locuință. E destul de stresant tot procesul mutării și n-aș vrea să mai trecem încă o dată sau prea curând prin el.

Din 1 iulie începem încă o dată viața în Germania. Și spun asta pentru că spre deosebire de prima „cazare”, acum trebuie să fim atenți la consumul de curent și apă, trebuie să ne facem asigurarea obligatorie pentru locuință, trebuie să o mobilăm și s-o renovăm noi. Abia acum putem spune că suntem „la casa noastră” deși nu-i a noastră-a noastră, că e tot chirie. Dar e mai a noastră decât prima. Și e prima care nu e nici a mea, nici a Sotzului, ci a amândurora.

shutterstock_156431330

Suntem foarte entuziasmați să ne mutăm, deși știm că o să începem cu o frustrare: aceea de a nu avea internet de la început și nici nu știm când vin să ni-l activeze. Dar așteptăm și ne bucurăm că e vară și nu-i musai să stăm în casă, pe net. Așa că dacă lipsesc mult de aici, măcar știți de ce :P

Să ne auzim cu bine.

sursa foto: apartament gol > Shutterstock