Fructul interzis

fructul_interzisAutor: Nedjma (pseudonim)
Titlu original: L’Amande
Traducere: Valentin Protopopescu (Ed. Trei)
Naționalitate: magrebiană
Gen: roman erotic
Anul apariției: 2004
Nr. pagini: 216 (Ed. Trei)
Ecranizare:
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 3,5/5

 

Îmi aduc aminte perfect anul în care Fructul interzis mi-a stârnit interesul. Era 2007 și eu încă nu descoperisem literatura arabă, viața interzisă a femeilor musulmane, oprobriile cărora le făceau față și, evident, lipsa de drepturi. În schimb, descoperisem de ceva vreme literatura erotică, lucram pentru industria erotică (hooo, citiți aici), deci eram cumva interesată și intrigată de subiect. Iar Fructul interzis are un subtitlu: Romanul erotic al unei femei din lumea arabă. Acuma, nu eram eu complet ignorantă în ceea ce privește viața femeilor din partea aia de lume și, ca orice persoană care a văzut vreodată o arăboaică acoperită din cap până în picioare și a pus câteva întrebări, știam că „erotic” în aceeași propoziție cu „lumea arabă” sună cel puțin paradoxal, dacă nu chiar imposibil. Deci eram curioasă, am pus cartea pe lista cărților pe care le voi citi la un moment dat. Au trecut anii, între timp o cumpărasem de la cineva cu vreo 5 sau 10 lei, dar rândul i-a venit abia acum, când am pus pe challenge-ul de anul ăsta cartea despre lumea arabă.

Imediat cum deschizi cartea, autoarea, ascunsă sub anonimatul pseudonimului Nedjma (te cred și eu că ai nevoie de anonimat pentru a scrie o asemenea carte) se justifică: „Dorința mea de a scrie s-a nascut mai înthai de toate din constatarea că nu există romane erotice scrise de femei arabe. Trebuia să se înceapă într-o bună zi!” Apoi, dai primele pagini și te întâmpină cuvinte obscene, exprimări libertine, chiar vulgare aș spune. Mie nu-mi place deloc să le întâlnesc în cărți, deși vă veți da ochii peste cap și-mi veți spune că fac parte din viață, sunt chiar un simbol al realismului, „vai, ce pudibondă ești” etc etc. Nu-mi place și gata, end of story. Partea bună e că nu abundă în ele, ceea ce m-a determinat să-mi cobor sprânceana virtuală și să continui să citesc cu destul de mult interes. După cuvintele vulgare, m-a surprins felul în care Badra își povestea viața, în special pe cea de dinainte de desfrâul în care a trăit în Tanger. La început mi s-a părut că tonul îi era superior, arogant, dar pe parcurs am înțeles că era doar categoric, un fel de punct final adus relatării care nu mai lasă loc de interpretare. Adică asta s-a întâmplat, asta e, nimeni n-a făcut nimic ca să oprească lucrurile de la a se întâmpla, acceptați.

Ca majoritatea arăboaicelor, Badra a fost măritată la 16 ani cu un bărbat de 40 (sau și mai mult), un steril care mai fusese căsătorit de două ori și care își blamase soțiile că nu îi pot oferi copii. Nici Badra nu i-a oferit, dar după mai bine de 10 ani de viață conjugală, și-a cam băgat picioarele și si-a luat viața în propriile mâini și a fugit. A lăsat totul în urmă: soțul, casa, familia. Nu i-a păsat de consecințe și cu inima cât un purice, a plecat la Tanger, la mătușa ei, Selma, să înceapă o nouă viață. Iar viața care a început nu doar că a fost total diferită de ce știa ea în sătucul din care a plecat, ci era o viață interzisă femeilor magrebiene. Badra îl cunoaște pe Driss, un medic cardiolog total nepotrivit stereotipului de bărbat musulman. Învățat, cult, manierat și foarte avid de sex, Driss o inițiază în tainele făcutului de dragoste și îi deschide porțile culturii și ale educației. Face din ea femeia lui, o femeie așa cum își dorește să aibă, dar pentru care nu e dispus să renunțe la desfrâurile auxiliare.

Fructul interzis abundă în practici sexuale de la cele între doi parteneri până la cele în trei sau între parteneri de același sex. Driss îi dezvăluie că un alt bărbat i-a făcut sex oral, Badra povestește în memoriile ei cum și-a petrecut nopțile cu o verișoară. Mai mult de atât, relatează despre manifestarea curiozității pentru sexul femeilor, apoi al bărbaților, când era doar o fetiță.

I-am dat 3,5 din 5 pentru că nu e o operă literară de valoare, însă e bună pentru o perspectivă diferită asupra vieții femeilor din lumea arabă.