De pe altă lume

Unul dintre factorii care stăteau la baza mutării în Berlin, pentru mine cel puțin, era posibilitatea de a gusta din toate evenimentele, senzațiile și experiențele pe care le are de oferit o capitală. Și Bucureștiul ar fi avut asta de oferit, chiar dacă nu la nivelul unei capitale ale Europei de vest. Pentru cineva atât de avid și dornic de experiențe noi, de cultură și de distracție (nu în sensul de clubăreală) ca mine, Timișoara era mult prea săracă în oferte.

Nu pot descrie nici măcar în proporție de 50% tot ce pot face și ce pot vedea la Berlin pentru că și eu acum descopăr. Însă citesc toate afișele, apoi le caut pe internet, mă uit la prețuri, caut reduceri. Mă uit pe Visit Berlin, care în fiecare început de lună face un sumar al evenimentelor importante. Îmi instalez aplicații pentru turiști, cum ar fi top10berlin sau triposo-berlin și descopăr o grămadă de locuri pe care aș vrea să le văd și să le încerc. Adun pliante de prin localuri sau de pe standurile scoase în stradă în fața magazinelor de ziare. Mă aud spunând foarte des: „Wow, tre’ să mergem aici!” sau „Trebuie musai să văd asta”, „Iuuuubiiii, știi ce mai putem face?”

Chestia e că, deși avem atâtea de văzut și de făcut, uneori nu e foarte ușor chiar să le și facem. Trebuie să ținem cont că nu putem merge peste tot cu Ada sau în alte locuri nu ne permitem să plătim două bilete. În cazurile astea, cine își dorește mai mult, își găsește pe cineva cu care să meargă. Așa s-a întâmplat cu spectacolul The Wyld – Out of this world, despre care vreau să scriu după o atât de lungă introducere. L-am întrebat pe Sotz dacă e curios, am luat în considerare că nu putem merge amândoi și m-a trimis numai pe mine. El o să meargă la altceva, probabil meciuri de fotbal, care pe mine nu mă interesează.

Am văzut trailerul la The Wyld într-o stație de metrou, pe un ecran mare. Nu mi-am putut dezlipi ochii și mă uitam cam ca Ada când iese pe stradă și totul e absolut fascinant. Am căutat pe net să văd cât de scumpe sunt biletele la un asemenea show și m-am bucurat să văd că sunt și cu 17 și cu 19 euro. Am întrebat-o pe vară-mea dacă ar fi interesată și era. Numai bine era și mătușa mea în perioada asta aici, așa că a luat cele mai ieftine bilete pe care le-a găsit (cele cu 19 euro). N-am avut cele mai bune locuri, dar am văzut spectacolul de foarte aproape și ne-am bucurat pe deplin de experiență. Și când zic experiență, zic piele de găină și păr ridicat pe mâini.

Promovat ca unul dintre cele Top 10 Must See in Berlin recomandate de The New York Times (după ce am văzut trailerul, nici măcar nu aveam nevoie de informația asta), The Wyld este un spectacol de dans mondern, balet, acrobație, echilibristică, muzică și lumină. Să nu mai zic de inginerie. Să nu mai zic de costume. Să nu mai zic de decoruri.

Conceptul spectacolului și costumele sunt semnate de Thierry Mugler și Roland Welke. Nu știu cine e Roland Welke, dar știu că Thierry Mugler e unul dintre cei mai apreciați designeri de modă ai momentului.

N-am putut face poze nici măcar cu telefonul, dar la final, când toată echipa de peste 100 de artiști s-a prezentat pe scenă, ni s-a dat voie să sărim cu blitzurile pe ei. Am făcut și eu câteva poze, dar vi le arăt pe cele preluate de pe site-ul sălii de spectacol.

Nefertiti a fost vedeta principală a spectacolului, venită din Egiptul antic și ajunsă în viitor alături de extratereștri. Apropos, știați că bustul lui Nefertiti e expus în Berlin? Mă duc să-l văd și vă povestesc.

Ziceam de extratereștri… pur și simplu wow.

Cei 4 echilibriști au făcut super spectacol, cum se poate vedea și în trailerul de mai jos.

Doamnele astea, dansatoare de cabaret, au fost absolut senzaționale.

Dacă aveam locuri în fața scenei, am fi văzut imaginea asta. Doar că am stat în lateral și le-am văzut dintr-o parte. S-a pierdut tot efectul, dar nu o să mă plâng din cauza asta.

De la extratereștri suspendați e doar un pas până la o cântăreață care plutea deasupra publicului cântând divin.

Și trailerul:

În septembrie mai vine un super grand show în aceeași locație (nu-mi place să folosesc cuvântul ăsta, dar chiar nu știu cum să mă refer la clădirea în care se țin aceste spectacole), semnat de Jean Paul Gaultier. Fac eu cumva și mă duc și la ăla.