Primul dinte, primul Nobel

Era sâmbătă dimineața și eram la cumpărături la Primark. Îmi trebuia o poșetă mai încăpătoare și unde să găsesc ceva ieftin și bun, dacă nu la Primark?

Eram la raionul de bebeluși când Sotzu începe să se agite cu mâinile prin aer să-mi atragă atenția, eu fiind mai departe de el și de Ada. Avea pe față o expresie amuzată și nerăbdătoare. M-am dus la el și abia l-am înțeles când mi-a spus că Adei i-a ieșit primul dinte. Nu l-am crezut, evident, că doar ieșirea dinților, știam eu, se lasă cu plânsete, dureri, chiar și febră. Am început să o trag de bărbie pe biata fată, să încerc să o fac să deschidă gura și să-și țină limba în ea, dar nu prea am reușit. Așa că ne-am maimuțărit amândoi la ea să o facem să râdă și să ne arate minunea singură. Într-un final am văzut ceva alb pe gingia de jos și-am început să ne manifestăm amândoi de parcă asta mică ar fi câștigat un Nobel pentru apariția primului dinte. De parcă ar fi fost primul copil căruia i-au ieșit dinții. De parcă ar fi fost realizarea ei. De parcă eram loviți cu leuca. Ce să mai, primul dinte al Adei ne-a făcut extrem de fericiți și ne-am manifestat în consecință. Bine că nu ne înțelegea nimeni.

Am sărbătorit marele eveniment cadorisind-o pe Ada cu niște hăinuțe, pentru că merita, nu? :))

Ah, de-ar fi așa simplu și la următorii, ce nopți calme și ce copil liniștit vom avea…