3 săptămâni sau poate mai puțin

Da, am ajuns deja să spun asta și nu-mi vine să cred… Deși dacă m-ar suna doctorița în secunda asta să mă cheme să nasc, aș fugi, efectiv, până la maternitate. Atât de mult îmi doresc să scap de burtă. Știu cât de important e ca bebelușul să rămână acolo până la termen și îmi doresc să se întâmple asta, dar credeți-mă că îmi e foarte greu cu burtoiul ăsta. Mă doare spatele, nu pot respira, nu mă pot apleca, abia merg, îmi dau duhul, ce mai?

„Mai e puțin, rezistă!”, asta aud mereu și asta îmi spun și eu, dar când mă gândesc că la capătul acestui „puțin” e întâlnirea cu Ada, pe lângă faptul că organele mele își vor relua locurile, eu îmi voi ține în brațe copilul. Poate pentru cititori, dar mai ales non-părinți, asta e o frază banală. Și pentru mine e, dar îmi dau două palme și conștientizez importanța și seriozitatea ei. Și mă invadează o grămadă de sentimente și trăiri din toate sferele emoționalului pe care le țin în mine că oricum nu știu cum să le las afară.

Am fost vineri la control să vedem care-i treaba și totul e OK, deși nivelul lichidului amniotic a scăzut. Nu e nimic îngrijorător, doar o observație. Am mai făcut o încercare de a-i vedea fața în toată spledoarea-i că nu mai stătea cu ea în placentă, doar că fiică-mea NU VREA să fie văzută. A găsit altă metodă de a se ascunde: și-a adunat cordonul ombilical (care e destul de lung), l-a făcut foștomoc și și l-a pus pe față… :-| Încerc să deslușesc dacă e rușinoasă, dacă-i doar misterioasă, poate e mofturoasă, încăpătânată, speriată de ultrasunete, poate jucăușă… Vedem…

Din câte am înțeles au început și contracțiile Braxton-Hicks care pot da senzația unui travaliu fals. Contracțiile astea trec cu No Spa, dar recunosc că mă cam sperie. Mi se întărește burta și o simt mai grea, un ușor disconfort. Însă nu e panică, la control totul era în regulă și sper să rămână așa pentru că până pe 1, dna doctor e în concediu și n-aș vrea să nasc cu altcineva. Am programat cezariana pentru 15 august (chiar nu vreau să aud NIMIC legat de aspectul ăsta) și dacă stă până atunci, Ada o să aibă o zi de naștere faină. Dacă nu… poate-mi face surpriza și vine pe neașteptate, stricând, din nou planurile mele. N-ar fi prima dată :P și nici nu m-aș supăra, evident. Abia aștept s-o țin în brațe și s-o văd și s-o pup și s-o drăgălesc și o grămadă de alte lucruri.

Așa că, hai, ești așteptată. Am făcut și o poză pentru tine, că eu în  burtă la mami n-am decât una.