Mă enervează blogurile cu o singură trăsătură

Scria ieri Ama un articol cu care eu am rezonat întru totul. Totuși nu și celelalte persoane cu care am discutat articolul. Ama scrie cum a luat decizia de a nu mai permite negativismului să îi strice feng-shui-ul personal. Adică să nu le mai permită altora să se plângă pe blogul ei de cât de lipsiți de timp, bani sau altele sunt ei. Și mi se pare normal să facă asta (Ama să facă asta). Da, e OK să zici ce-ți lipsește, ce ți-ai dori, dar când zici: „te invidiez că tu ai/tu poți/tu faci”, mi se pare o aberație. Tu de ce nu poți să ai/să faci? Ce te reține? Ce te împiedică? Dacă permiți cuiva sau unui lucru să te rețină sau să te împiedice, îți meriți soarta, așa că nu veni pe blogul meu să-mi reproșezi mie că tu nu poți și să-ți verși invidia pe ce pot eu și tu nu.

Dar alt subiect s-a desprins în urmă acestei discuții și el se rezumă într-o frază la asta: „Ce mă enervează oamenii ăștia excesiv de optimiști sau pesimiști!” Pe mine însă mă enervează să citesc bloguri unde totul pare roz, unde acasă la acei bloggeri pare că mierea și dulceața curg pe pereți (deși e imposibil că cineva să aibă o viață perfectă, fără nici un nor, fără nici o frustrare, fără nici o supărare – pur și simplu nu cred că există asemenea oameni, ăia îs sfinți, guru, orice, dar nu oameni și în nici un caz bloggeri). Nu sunt pentru una dintre extreme pe bloguri: unii vorbesc doar despre lucrurile frumoase care li se întâmplă – de unde mierea și dulceața – alții doar despre frustrări, nervi, chestii nasoale. Într-o secundă îmi vine în minte câte un blog din fiecare categorie și recunosc că nu le mai citesc decât dacă îmi atrage atenția vreun titlu.

Evident, replica „pe blogul meu fac ce vreau eu” e foarte validă în contextul ăsta și n-o să vin în veci pururi să-ți spun că mă enervezi că scrii doar chestii optimiste și că mă dor dinții de la atâta zahăr și sirop cât se scurge din cuvintele tale, însă am voie să o spun pe blogul meu. Nu citesc bloguri cu o singură trăsătură. Vreau să te descopăr pe tine cu bune și rele, la bine și la greu, să te cunosc așa cum ești la nervi, să te înțeleg când plângi și când trăiești momente de maximă fericire, în toată sinceritatea ta. La fel ca în cazul de mai sus, pot da nu doar unul, ci mai multe exemple de-astea într-o secundă și sunt bloggerii pe care îi iubesc cel mai mult și pe care îi citesc cu drag.

Numa’ atâta am avut de spus. Voi faceți ce vreți pe blogurile voastre. :)