Au fost odată 3 televizoare

Când trăia tatăl meu, existau 3 televizoare în casă: în dormitor, în hol și în sufragerie. Ar fi pus unul și în baie dacă s-ar fi putut. Întotdeauna a investit în aparate de calitate și am avut TV color de pe vremea când nu era voie să spui nimănui că ai așa ceva. Îi plăceau filmele tare mult, așa că voia să se poată uita la ele acolo unde îi pica bine. Când a apărut calculatorul, mă stresa cu filmele de pe net.

Acum în casa noastră, aceeași casă, există un singur televizor, și ăla cumpărat tot de tatăl meu. Ultimul. Singurele dăți când îl pornim sunt la Vocea României, la meciurile importante sau când ne uităm la filme și-l legăm la laptop. În rest nu mai avem timp de alte emisiuni, deși mie chiar îmi e dor de cele de pe National Geographic, Digi Life și alte Digi-uri. De când nu mai avem TV în dormitor, nu mă mai uit în diminețile de weekend la filme pe TV1000 sau pe HBO, nu mai știu ce se vinde pe la teleshopping și nici nu mai descopăr seriale noi pe DIVA Universal.

Îmi e mai bine fără televizor, nu neg asta, dar diminețile pe care le pierdeam uitându-mă la toate prostiile îmi lipsesc cumva. Laptopul a înlocuit aproape în întregime ideea de televizor, iar selecția lucrurilor pe care le văd îmi aparține numai mie. În timp ce asta-i un lucru bun, când se întâmplă să dau la televizor peste un documentar interesant sau peste clipul unei melodii care îmi place, îmi dau seama că uneori aș vrea ca selecția să-mi fie oferită.

Dar cine mai are timp de televizor?