Sub aceeași stea

The_Fault_in_Our_Starsjohn-greenAutor: John Green
Titlu original: The Fault in Our Stars
Naționalitate: american
Gen: Young Adult, ficţiune realistă
Anul apariției: 2012
Nr. pagini: 313 (Dutton Books)
Traducere: Shauki Al-Gareeb (Ed. Trei) – Citită în original
Citate: The Fault In Our Stars
Ecranizare: The Fault in Our Stars (2013)
Alte cărți de același autor:
Nota mea: 4/5

 Am impresia că s-a vorbit despre cartea asta atât de mult încât pare că tot globul a citit-o. Articole despre autor, despre carte, despre film, despre actori, recenzii de film, recenzii de carte, despre cine ar fi trebuit să joace, despre cât de bine s-au potrivit actorii, despre cât de prost au jucat. On and on and on, de zici că alt subiect nu mai aveau. Sub aceeași stea e acel gen de carte pe care n-ai mai vrea să pui mâna pentru că pur și simplu nu mai poți să auzi titlul sau ceva despre ea. Am rezistat tentației de a o da naibii pentru că am aflat de ea când se filma ecranizarea, adică atunci când nu fierbea internetul și când nu toată lumea avea o părere. Așa că am citit-o pentru că subiectul părea interesant, dramatic, cu promisiunea unui episod cu lacrimi. Exact genul de carte care îmi place. Si da, Sub aceeași stea mi-a plăcut.

Dar acum, mă aflu în poziția de a vă povesti despre carte și de a vă îndemna s-o citiți – dacă a mai rămas cineva care n-a citit-o sau care nu știe măcar despre ce-i vorba – și nu știu cum s-o fac. Cum să spun ceva ce n-a mai fost spus, ceva care să facă recenzia asta interesantă?

Hai că vă povestesc despre subiect, că altă ruta n-am. Poate-mi vine până la final. Hazel Grace Lancaster și Augustus Waters sunt cei care se întâlnesc și ale căror destine sunt sub aceeași stea. Iar steaua asta nu-i una fericită, dimpotrivă e cea mai nenorocită dintre toate. Pentru că steaua e moartea, steaua lor e cancerul. Hazel Grace are metastaze le plămâni, de-aia cară mereu după ea un căruț cu un tub de oxigen, iar Augustus are piciorul amputat tot din cauza cancerului. Măcar el e „curat” de câteva luni și se bucură de viață. Hazel nu prea poate pentru că plămânii ei nu-i dau voie să trăiască.

Pentru a nu se sălbătici în casă, mama ei o convinge să meargă la un grup de sprijin, unde să-și facă prieteni și să simtă cât de cât că e adolescentă. Acolo îl cunoaște pe Gus, care e prieten cu Isaac, un al tânar lovit de cancer care trebuie să-și scoată ochii pentru a scăpa de el. Gus o place din prima, iar Hazel nu rămâne nici ea indiferentă. Povestea lor de dragoste se derulează într-o normalitate care îi face să uite pentru câteva momente cât de nenorociți sunt, iar Gus pare iubitul ideal. N-are el jumătate de picior, dar nici nu contează, pentru că John Green îl face atât de atrăgător și-l înzestrează cu atâtea calități că am suspinat puțin în locul lui Hazel Grace. E atât de perfect încât renunță la dorința lui pentru a o îndeplini pe a ei. Iar dorința ei cea mai mare e să afle niște răspunsuri în legătură cu cartea ei preferată. După ce i-o dă și lui Gus s-o citească, amândoi devin obsedați să afle ce s-a întâmplat cu personajele după ultima frază, oprită în mijloc. O carte care se sfârștește cum se sfârșește și viața: în mijlocul frazei. Un pic mai descurcăreț, Gus reușește să primească un răspuns de la scriitor, care se mutase la Amsterdam. Acesta refuză să discute prin emailuri, așa că îi spune că dacă vor răspunsuri, să facă bine să meargă în Olanda. Ceea ce Gus, Hazel și mama ei fac. Se urcă în avion și pe-aici ți-e drumul. În sfârșit o carte în care nu Parisul, Londra sau New York-ul sunt destinațiile îndeplinirii viselor.

Ajunși în casa scriitorului, cei doi constată că acesta nu vorbise, de fapt, serios, nu-i voia acolo și nici n-avea de gând să le dea răspunsurile pe care cei doi le căutau. Dimpotrivă e un alcoolic impertinent, sătul de viață și puțin deranjat mintal. Chiar dacă pare că au bătut atâta drum degeaba, pentru Hazel și Gus, Amsterdam e o bucată din infinitatea lor. arată spoiler

După Amsterdam, lucrurile se precipită, si înrăutățesc, vin lacrimile. N-am plâns acolo unde probabil toată lumea cedează, ci atunci când am citit dialogurile dintre Hazel și părinții ei, dintre părinții ei când cred că ea nu e de față și despre cum înțelege ea durerea lor. M-a emoționat și m-a zguduit puțin când am încercat să mă pun îl locul fiecăruia. Citind Sub aceeași stea intri într-o lume pe care o eviți, cu care nu vrei să ai de a face și pe care nici măcar nu vrei s-o cunoști. Nici de la distanță. Pentru că e lumea morții. Însă odată ce ai intrat, lucrurile devin umane, devin trăibile, devin intense. În lumea morții totul se simte înzecit, de la durere până la fericire. Și resemnarea e cel mai sănătos sentiment, dacă vrei să treci de la durere la fericire.

Apropos, ăsta-i Augustusul meu.