Lagos și uimitoarele lui plaje și stânci

Vă spuneam ieri că de multe ori îmi e de ajuns o poză cu un singur peisaj, castel, lac, biserică, plajă sau piață, ca să-mi doresc să văd locul cu ochii mei. De multe ori nici nu contează ce mai e prin jurul lui, ce altceva pot vedea sau experimenta, trebuie musai să îl văd pe cel din poză. La Sintra a fost Pozo iniciatico de la Quinta de Regaleira, în Lagos a fost imaginea asta:

Mi-a fost de ajuns să mă hotărasc să fac cumva să ajung cât mai repede în Portugalia. Apoi am mai văzut și alte plaje cu stânci asemănătoare, iar când am văzut și Ponta de Piedade, atunci pe loc mi-aș fi făcut bagajele și-aș fi plecat. Dar iarăși mă iau degetele pe dinainte și mă precipit să vă povestesc despre locuri așa cum îmi vin în minte.

După ce-ați scanat mai întâi pozele – și eu aș fi făcut la fel – să vă spun și câte ceva despre Lagos, că totuși e drăguțel și el. Am ajuns de la Lisabona la Lagos cu autobuzul. Biletul a costat 36 de euro de persoană, dus-întors și-am făcut cam 3 ore și un pic. Ne-am luat biletele de pe net înainte să plecăm, de pe site-ul ăsta. E un pic cam întortocheat, dar cu puțină perseverență se poate.  Am ajuns seara pe la ora 19 și ceva, ne-am dus la cazare, care pe mine m-a oripilat puțin pentru că nu era foarte curat (în camera noastra era, dar mirosea ca într-un second hand), dar de a doua zi deja nu-mi mai păsa de nimic. Eram acolo și doar asta conta. În plus, aveam o terasă superbă pe acoperiș, unde ne petreceam serile și o terasă în grădină, unde ne luam micul dejun. După ce ne-am lăsat bagajele, ne-am dus să explorăm orășelul. Pe stradă… pustiu. Și când zic pustiu, închipuiți-vă un oraș părăsit. Nici țipenie de om oriunde te uitai, iar șoselele arătau ca în România comunistă, atât de goale erau. Într-un final am reușit să găsim și centrul, unde erau toți oamenii. Toți. Trecem rapid peste prezentarea fugară a orașului, mai multe poze găsiți în albumul lui.

Ne-am învârtit pe la terase până ne-am așezat la una și unde am luat decizia de a nu mai strâmba din nas și de a mânca și eu pește că, ce mama dracului?, sunt la buza oceanului și eu mănânc aceleași prostii pe care le mănânc și acasă. Sunt mândră să raportez că pentru prima oară de când m-am apucat de călătorit, am experimentat culinar și nu orice, ci pește și fructe de mare, cu care nu eram foarte prietenă până atunci. Nu pot spune că am fost leșinată de plăcere, ca Sotzu, dar măcar nu mi-au displăcut. Ba dimpotrivă, într-una dintre seri am mâncat cei mai buni creveți prăjiți în sos de usturoi. Mi-a rămas gândul la ei.

Ne-am întors zgribuliți la hostel și-am adormit cu nerăbdarea în suflet.

A doua zi dimineață ne-am echipat și-am pornit-o către plaje. Aveam vreo 4 plaje pe lista încropită înainte de plecare și nu știam încă pe care s-o alegem prima. Deși scopul meu era să ajung cât mai repede la Dona Ana. Drumul ne-a scos în cale Praia do Pinhao și ne-am îndreptat către ea. Am ajuns aici:

Am coborât pe scări:

După care scările s-au terminat și-am sărit:

Așa arată zidul pe care l-am coborât

După care m-am putut concentra asupra lucrurilor importante, cum ar fi oceanul și stâncile alea superbe din poze. Și pentru că toată lumea m-a avertizat că apa oceanului e rece, am vrut să testez. „Bine, e rece, dar CÂT de rece poate să fie?” FOARTE rece. Știți cât de reci sunt râurile noastre de munte, nu? Reci că simți că te dor picioarele de la apă. Na, cam atât de rece e și oceanul. Nu exagerez cu nimic.

Prima dată cu piciorușele în ocean. Veselie mare, împotriva apei.

Și pentru că pe plaja aia nu se putea sta, am pornit-o pe sub stânci, pe lângă ele. Am ajuns pe altă plajă unde mai erau oameni, dar în depărtare se vedea ceva mai interesant.

După care am trecut printre pietroaiele astea, ne-am ferit de valuri, ne-am sprijinit de stâncă, doar ca să ajungem pe o altă plajă unde nu puteam rămâne. Încă un hop, dar după colț ne aștepta plaja Dona Ana.

Am făcut și baie, deși cu greu m-am băgat cu totul în apă. Și nici măcar nu m-am putut bălăci în voie.

Pe la prânz, ni s-a făcut foame și-am mers la masă, prea încălziți și ușor demoralizați de cât de rece era apa. După masă, ne-am pus prosoapele în cap și-am luat-o către Ponta de Piedade. Până să ajungem acolo, am văzut următoarele:

Hopaaa, o altă imagine pe care o văzusem pe Pinterest și care contribuise și ea la decizia de a veni în Portugalia.

Am mai coborât niște scări și la baza lor erau cei cu tururile grotelor. 12,5 euro o tură, dar chiar dacă e destul de piperat prețul, așa ceva nu vezi zilnic.

Am plătit și ne-am suit în bărcuța, aproape prăjiți de căldură. N-aș ști să vă spun cu exactitate câte grote sunt, însă pe unele mi le amintesc foarte bine. Șemineul:

Catedrala:

Peștera piratului:

Elefantul:

Tortul de nuntă (care nu e grotă, dar e o stâncă cu nume):

După ce-am admirat măiestria naturii, i-am zis barcagiului să ne lase la Praia do Camilo că eram leșinați de cald, chiar dacă bătea vântul de să ne sufle de pe picioare.

Moment în care am atacat oceanul cu multă hotărâre. Pe plaja asta chiar m-am balacit. Era apa rece, dar locul fiind cu mai puține roci, probabil se încălzea mai ușor. Sau, habar n-am, ideea e că nu mi s-a mai părut atât de înghețată.

Ne-am mai întors pe plajele Lagosului în ultima zi, când am ales Praia da Batata. Într-o sâmbătă foarte vântoasă, nu prea ne-a plăcut plaja asta. Am încercat să facem și baie și plajă, dar nu ne-a ieșit. Am luat din nou la explorat țarmul și-am mai făcut niște poze mișto în zonă.

Ne-am dus la masă și ne-am zis că dacă ne-am început concediul în Lagos pe Dona Ana, să-l terminăm tot acolo. Nu de alta, dar Praia do Camilo era prea departe și ne era prea lene să mai mergem până la ea. Și-am descoperit o altă bucățică a Donei Ana pe care n-o văzusem în prima zi. Acea bucățică de care uitasem și care îmi făcuse poftă de Algarve. Când mi-am dat seama unde sunt, m-au trecut puțin fiorii. Și-am făcut aceeași poză cu telefonul din dotare:

Ne-am bălăcit din nou și-am făcut poze cu nemiluita.

Pe acolo pe sus unde îi vedeți pe oamenii ăia, se poate trece către alte plaje. M-am cățărat și eu să văd despre ce-i vorba:

Asta-i jos:

Asta-i pe sub stâncă

Asta-i după stâncă, unde aș fi înaintat că era apa mică, dar oceanul tocmai avansa, că era ora lui de flux, așa că m-am întors înapoi, că n-am vrut să rămân pe vecie cu el.

N-am terminat cu plajele. Mai am câteva să vă arăt, din alte stațiuni. Săptămâna viitoare. ;)

Albume cu toate pozele: Lagos, Praia do Pinhao, Praia Dona Ana, Ponta de Piedade, Praia da Batata.