Poștașul sună întotdeauna de două ori

Autor: James M.Cain
Titlu original: The Postman Always Rings Twice
Naționalitate: american
Gen: crime novel
Anul apariției: 1934
Nr. pagini: 116 (Orion)
Premii:
Ecranizare: The Postman Always Rings Twice (1946),The Postman Always Rings Twice (1981)
Alte cărți de același autor: nu
Nota mea: 4/5

 

 

 

 

Poștașul sună întotdeauna de două ori e una dintre acele cărți care pur și simplu apar azi pe lista de cărți „de citit” și mâine pe cea de „citite”. Nu mi-am propus de câțiva ani s-o citesc, nu m-am pregătit sufletește pentru a face cunoștință cu personajele, nu am așteptat cu sufletul la gură să termin cartea începută pentru a mă apuca de ea. Am găsit-o într-o listă cu cărți sub 150 de pagini și mi-am pus-o pe Kindle pentru când o să vreau o pauză de la cărțoaiele de câte 500 de pagini. În afară de faptul că știam vag despre film că-i cu Jack Nicholson și cu Jessica Lange și că sunt acolo niște scene fierbinți nu știam nimic altceva. Exact cum îmi plac mie cărțile. Nu-mi aduc aminte exact unde eram și cum de am ales să mă apuc de cartea asta, dar la 5 zile distanță era gata citită. Cam mult pentru numai 116 pagini, dar nu-i ca și când aveam două-trei ore legate să fac numai asta.

Povestea clasică, ecranizată de două ori deja, îi are în centru pe Frank Chambers, Cora și Nick Papadakis. Frank e un pierde-vară fără rădăcini, care lucrează pe unde apucă, atâta timp cât îi convine. Portofoliul lui include și câteva perioade petrecute în închisoare pentru diverse infracțiuni, deci e departe de a fi ușă de biserică. James M. Cain îl suprinde în romanul său când se oprește la un restaurant de pe marginea drumului, oprire care nu-i de bun augur. Deși se oprește să mănânce ceva, rămâne o vreme pentru că Nick Papadakis, patronul, îl angajează ca ajutor. Pe Frank însă nu banii îl fac să rămână, ci soția grecului, Cora. Versată, Cora înțelege pe loc care-i sunt intențiile tânărului și îi răspunde cu aceeași monedă, ba mai mult cu o pasiune la care el probabil nu se aștepta. Cum era previzibil după prima lor întâlnire, cei doi încep o relație, una destul de bolnavicioasă, începând cu faptul că-i pe ici pe colo nițeluș sado-masochistă și continuând cu planul diabolic de a scăpa de grec. Cora nu-l iubește, dar se căsătorise cu el pentru a scăpa de viața mizeră pe care o ducea înainte să-l cunoască. Împreună cu Frank, printre partide de sex rapide și brutale, plănuiesc cum să-l căsăpeasca pe soț. După ce prima încercare eșuează și spiritele se agită, lucrurile se întorc la normalul lor pentru că Nick, lovit la cap, suferă de o amnezie și nu-și aduce aminte că nevastă-sa i-a dat cu ceva în cap.

Totuși, cei doi amanți nu renunță la planul de a-l omorî pe grec și pun la cale a doua lovitură: un accident de mașină gândit ca la carte, din care n-au cum să iasă vinovați. Fac totul cum trebuie, dar mintea unui polițist funcționează ca și mințile lor, așa că sunt duși la interogatoriu, asmuțiți unul împotriva celuilalt, li se plantează îndoiala în suflete, și în timp ce Frank dă vina pe Cora, ea mărturisește totul. Însă procurorul n-are destule dovezi și avocatul lor, o idee mai fâșneț, îi scoate basma curată și cu o căruța de bani în buzunare.

După toată harababura cu procesul, deși au obținut tot ce-au vrut, Frank și Cora nu mai au încredere unul în altul. Se bănuiesc reciproc că unul dintre ei îl va turna pe celălalt și sunt mereu atenți la următoarea mișcare a fiecăruia. Când Cora pleacă la înmormântarea mamei ei, Frank își face de cap cu o tinerică, de care Cora află la întoarcere. Relația se zguduie puțin, dar amândoi înțeleg că se iubesc și vor s-o ia de la capăt, mai ales că Cora e însărcinată. arată spoiler

Nu veți găsi nici un poștaș în carte și nici nu va suna nimeni de două ori. Explicația titlului găsită pe Wikipedia e cel puțin interesantă și vă invit s-o citiți acolo, ca să n-o mai traduc eu aici. Pentru mine a însemnat pur și simplu că dacă prima dată îți iese, a doua cu siguranță nu mai e cu noroc.

Deși n-aș fi crezut că mi-ar plăcea un „crime novel” (denumirea în engleză e mult mai potrivită decât „romanul polițist” din română), s-a dovedit că Postașul sună întoteauna de două ori a fost o lectură plăcută.